Cum se fură mașini și telefoane în era digitalizării

Imaginează-ți că ești în 2013 și te întâlnești cu un hoț de mașini cu experiență. Probabil că ar fi arătat jalnic. În fiecare an al carierei lui pe străzi munca a fost tot mai grea, era nevoit să folosească instrumente discutabile, cum ar fi un umeraș sau un „slim jim” (o lamă subțire de metal), forța pe ici și colo încuietorile cu clești, se străduia în încercarea de a nimeri firele de contact, luptând cu sisteme care, încet dar sigur, deveniseră tot mai performante. Afacerea începuse să se piardă. Se pare că lumea contemporană asistă la un insolit reviriment al acestei ocupații, comentează The Economist. Boom-ul recent al furturilor de mașini oferă imaginea unui câmp de luptă în plină transformare. De o parte sunt producătorii, care concep și vând produse. De cealaltă parte sunt hoții, care încearcă să le fure. Pe măsură ce tehnologiile de securitate — și soluțiile imaginate pentru a le înfrânge — devin mai bune și mai ieftine, bătălia devine din ce în ce mai crâncenă.

Cum se fură mașini și telefoane în era digitalizării?

Mașinile moderne sunt numite adesea „computere pe roți”, lucru care, pe lângă beneficii, a adus și unele vulnerabilități, pe care constructorii auto le-au înțeles destul de greu. Prima mare breșă de securitate a permis „atacurile de tip releu”, care au devenit populare în Marea Britanie în 2016, după introducerea sistemului de aprindere fără cheie. Totul începe, de obicei, într-un cartier liniștit, de oameni cu stare. Proprietarul își lasă cheia inteligentă pe o măsuță din hol, aproape de ușa de la intrare. Cheia emite constant un semnal slab, pe care mașina îl recunoaște atunci când este în apropiere. Unul dintre hoți se apropie de locuință și, cu ajutorul unui dispozitiv special, captează acest semnal și îl transmite mai departe, ca și cum ar trece printr-un releu. Un al doilea hoț așteaptă lângă mașină cu un alt dispozitiv, care primește semnalul transmis. Pentru mașină, situația este clară: cheia pare să fie lângă ea. Portierele se descuie, iar motorul pornește imediat, ca și cum proprietarul ar fi prezent.

Totul se petrece rapid, fără zgomot, fără geamuri sparte și fără fire smulse. Mașina este păcălită electronic, convinsă că există cheia în apropiere, când, de fapt, ea rămâne neatinsă în casa proprietarului. După ce au înțeles vulnerabilitatea care permite această metodă, producătorii au eliminat riscul în cazul modelelor mai noi. Hoții s-au adaptat și ei. Acum pătrund mai ales prin conectarea directă a unui dispozitiv la unul dintre componentele electronice ale mașinii, păcălind-o să creadă că este accesată de o cheie inteligentă. Adam Gibson, un polițist din portul Felixstowe, spune că mai multe mașini recuperate au fost sparte astfel: una prin blocul de lumini spate, alta printr-o componentă de lângă clapeta capotei.

O firmă elvețiană intră pe dark web cu un sistem care urmărește furtul de date în timp real

22:10

Lufthansa Group lansează „Culinary Journey” cu meniuri personalizate și preparate premium

21:23

Foto: Unsplash

Echipamentul necesar se poate cumpăra ușor online

De vreme ce poți găsi inclusiv filmulețe care explică modul în care poți face o operație, se înțelege că pe YouTube sunt și videoclipuri care explică modul de operare. Majoritatea furturilor sunt realizate de grupări criminale organizate, care investesc până la 20.000 £ (27.000 $) într-o singură piesă de echipament. O unitate de poliție spune că, după ce a confiscat un asemenea dispozitiv, a urmat doar o scurtă perioadă de liniște, de câteva săptămâni.

Una dintre provocările pentru producători este viteza cu care se inovează în grupurile criminale. Procesul de proiectare și fabricare durează mult în cazul mașinilor; odată ce grupările criminale descoperă un punct slab, se echipează cu tehnologii potrivite și pot profita de această vulnerabilitate ani întregi. Altă provocare este costul. Companiile investesc masiv pentru a repara vulnerabilitățile, în parte pentru că se tem că un val de furturi le-ar afecta brandul. În cazul mașinilor de clasă medie, concurența pe preț este mai acerbă, iar șoferii tind să dea vina mai puțin pe producător dacă le este furată mașina.

Foto: Unsplash

Infractorii au fost nevoiți să-și adapteze metodele și pentru telefoane

Și industria furturilor de telefoane a avut de suferit, cometează, ironic, The Economist. Introducerea unor elemente extinse de securitate, cum ar fi blocarea biometrică și a recunoașterea facială, a îngreunat accesul la telefoane, reducându-le valoarea. Se pare că răspunsul a fost o explozie de „furturi prin smulgere”: hoții smulg pur și simplu un telefon deblocat din mâna cuiva și îi dezactivează rapid setările de blocare și de urmărire, înainte ca victima să poată raporta incidentul.

Documentând această nouă realitate, producătorii au dezvoltat, la rândul lor, măsuri de detectare a furtului pe baza mișcării (telefonul se blochează în urma unei mișcări bruște) și protecția dispozitivelor furate (se cere un cod de acces când telefonul este mutat într-o locație necunoscută). Totuși, securitatea oricărui sistem depinde, în cele din urmă, de oameni. Mulți utilizatori nu activează aceste funcții. Infractorii au devenit pricepuți în a obține, prin phishing, informațiile personale necesare pentru a debloca un telefon. Dacă toate acestea eșuează, un telefon blocat poate fi oricând vândut pe piese.

Setări de securitate care ar putea genera abuzuri

Producătorii sunt adesea acuzați că se mișcă prea încet sau că au motive să nu activeze tehnologii deja existente. Parlamentari britanici au susținut, de exemplu, că Apple ar putea submina ușor modelul de afaceri al hoților prin introducerea unui „buton de oprire definitivă” („kill switch”). În momentul în care telefonul e furat, proprietarul îl poate închide, de la distanță, pentru totdeauna. Dar Apple nu activează această funcție ca urmare a unor „stimulentele comerciale puternice”.

Există, însă, riscuri reale ca o astfel de funcție să fie folosită abuziv. Producătorii proiectează securitatea în jurul parolelor și al sistemelor de blocare și deja le permit utilizatorilor să dezactiveze de la distanță un telefon blocat. Un buton de oprire pentru un telefon care a fost transferat legal unui nou utilizator ar crea o mulțime de probleme noi. Un vânzător de telefoane second-hand ar putea, de exemplu, să șantajeze un cumpărător, amenințându-l că-i va dezactiva telefonul după vânzare. Producătorii ar avea mari dificultăți în a concepe un proces infailibil, care să distingă în mod real între furturi și vânzări legale.

O concluzie mai echitabilă este că — pentru că aceste costuri sunt socializate prin primele mai mari de asigurare — furtul rămâne adesea o problemă pe care nimeni nu are un stimulent puternic să o rezolve.