„Economia de teflon” sau cum reușesc economiile să scape din orice tip de criză

Economiștii, analiștii de politică externă și multe alte categorii de experți vorbesc insistent despre faptul că am intrat într-o eră a dezordinii fără precedent, iar piețele abia dacă tresar, se arată într-o amplă analiză The Economist. Într-un anumit sens, subliniază sursa citată, este ca și cum am fi din nou în 1940.

Dar această dinamică nu este neapărat cea intuitivă: de fapt, așa cum se profețea dezastrul în perioada post-belică, se întâmplă și acum, când diverși analiști propovăduiesc apocalipsa economică iminentă. La fel ca și atunci, economiile par, totuși, să își vadă de treabă. În mijlocul haosului, economia globală pare că și-ar continua drumul. Din 2011, creșterea economică a fost constantă, în jur de 3% anual. În timpul crizei euro din 2012? Aproape 3%. În 2016, anul Brexitului și al alegerii lui Donald Trump în SUA? Tot 3%. În 2022, când Rusia a invadat Ucraina? Idem. Excepția a fost pandemia din 2020-2021. Când guvernele au introdus lockdownuri, mulți se temeau de o recesiune comparabilă cu Marea Criză. În realitate, economia globală a înregistrat o creștere anuală a PIB-ului de 2% în acei doi ani – o contracție inițială, urmată de o revenire explozivă. După invazia Ucrainei, Europa n-a intrat în recesiunea profundă prevăzută de analiști. Nici măcar bombardamentele recente ale Stratelor Unite și Israelului asupra Iranului nu au crescut serios prețul petrolului, comentează sursa citată.

Articolul „How the economy evades every crisis”, publicat în The Economist pe 15 iulie 2025, analizează un fenomen surprinzător: în ciuda valului de crize globale – de la pandemie, războiul din Ucraina și inflație persistentă, până la tensiunile comerciale și temerile legate de China – piețele financiare și economia mondială rămân remarcabil de reziliente. Deși experții în geopolitică vorbesc despre o eră a „dezordinii fără precedent”, investitorii par să ignore aceste riscuri, reflectând un contrast izbitor între percepțiile populare de nesiguranță și comportamentul real al economiei globale.

Apple investește în pământuri rare 500 de milioane de dolari pentru magneți produși în SUA

22:10

Google investește 3 miliarde de dolari în hidroenergie pentru a-și alimenta centrele de date

21:18

După ce trupele lui Adolf Hitler au invadat Franța în 1940, mulți se temeau de prăbușirea iminentă a Europei și, mai ales, a economiei sale. Investitorii britanici nu s-au speriat, scrie The Economist. În anul care a urmat invaziei, bursa de la Londra a crescut; ba chiar a urmat acest trend până la sfârșitul războiului, iar companiile britanice au livrat acționarilor randamente reale de 100%. Investitorii care dădeau dovadă de curaj erau văzuți ca și cum ar fi fost complet nebuni la vremea aceea, dar s-a dovedit că, de fapt, aveau dreptate și că au făcut profituri consistente.

Analiștii vorbesc despre o „policriză”

Deși pericolele de astăzi nu sunt comparabile cu cele ale unui război mondial, ele sunt totuși semnificative. Analiștii vorbesc despre o „policriză”, care se întinde încă de la anul crizei sanitare, a continuat apoi cu războiul convențional din Europa, până la cel mai sever șoc energetic înregistrat vreodată, de la criza petrolului din anii ’70. Am traversat, succesiv, diverse perioade complicate, de la inflația persistentă, la turbulențele bancare, prăbușirea sectorului imobiliar chinez și războaiele comerciale. Un indicator al riscului global arată cifre cu 30% peste media sa istorică. Sondajele privind încrederea consumatorilor sugerează că gospodăriile sunt neobișnuit de pesimiste în privința economiei, atât în America, cât și în alte părți. Consultanții geopolitici prosperă, în timp ce marile bănci de pe Wall Street plătesc sume considerabile pentru analiști care să comenteze evoluțiile din Donbas sau o posibilă invazie chineză a Taiwanului, comentează sursa citată.

Economia de teflon: rezistentă la șocuri

Economia mondială pare tot mai rezistentă la șocuri. Lanțurile de aprovizionare – considerate cândva surse majore de vulnerabilitate – s-au dovedit reziliente. Diversificarea surselor de energie și o economie mai puțin dependentă de combustibilii fosili au redus impactul fluctuațiilor prețului petrolului. Iar la scară globală, politicile economice s-au îmbunătățit. Narativul dominant spune că perioada de „mare moderație” – caracterizată prin creștere stabilă și prin politici previzibile – s-a încheiat odată cu criza financiară din 2007-2009. Dar, totuși, poate că nu a murit odată cu Lehman Brothers, comentează sursa citată.

Conform datelor FMI, în 2025 doar 5% dintre economiile lumii se îndreaptă spre recesiune – cel mai scăzut procent din 2007 încoace. Șomajul în țările OECD este sub 5%, aproape de minimele istorice. În primul trimestru din 2025, profiturile corporative globale au crescut cu 7% față de anul precedent. Piețele emergente – odinioară vulnerabile în fața crizelor valutare sau a datoriilor – reușesc astăzi să evite colapsul. Iar consumatorii din întreaga lume, deși spun că sunt pesimiști, continuă să cheltuie masiv. După aproape orice indicator, economia se prezintă… surprinzător de bine.

Investitorii, evident, sunt optimiști

În ultimii 15 ani, se arată în comentariul The Economist, în timp ce crizele globale s-au tot acumulat, bursele americane au urcat constant. Peste jumătate din piețele de capital din lumea dezvoltată se află la mai puțin de 5% de maximele istorice. Indicatorul „VIX” al volatilității bursiere este sub media sa pe termen lung. Piețele au scăzut temporar în aprilie, când Trump a anunțat noile tarife comerciale de „Ziua Eliberării”, dar au recuperat rapid pierderile. Mulți investitori urmează azi o regulă simplă: buy the dip – cu alte cuvinte, cumpără când piața scade.

Nici măcar companiile expuse riscurilor geopolitice directe nu par să provoace mari îngrijorări, scrie The Economist. În SUA, firmele de echipamente sportive – afectate direct de tarife – au avut performanțe doar ușor mai slabe decât restul pieței. Când Vladimir Putin a pornit războiul în 2022, bursa ucraineană s-a prăbușit. Între timp, și-a revenit – și a crescut cu 25% anul acesta. Contrastul cel mai frapant dintre investitori și analiști se vede în cazul Taiwanului. Goldman Sachs produce două indici privind riscurile din strâmtoarea Taiwan: unul bazat pe presă, care arată un pericol fără precedent; celălalt, derivat din prețurile acțiunilor, care arată… că ar fi o perioadă de calm total. Fie investitorii sunt naivi – fie, ca și în 1940, au o intuiție ceva mai fină despre cum s-ar putea desfășura un eventual conflict.

Foto: Freepik

O lume haotică, o economie calmă

Aici apare enigma: geopolitica e tulbure, dar economia pare serenă. Istoric, acest lucru este rar, comentează sursa citată. De regulă, turbulențele geopolitice sunt corelate cu deteriorarea condițiilor economice. Un studiu realizat de Dario Caldara și Matteo Iacoviello, de la Rezerva Federală, arată că riscul geopolitic ridicat „prevestește” o scădere a investițiilor și a angajărilor. Hites Ahir și Davide Furceri (FMI), alături de Nicholas Bloom (Stanford), arată că incertitudinea duce, în general, la „scăderi semnificative ale producției”.

Dar poate că s-a schimbat ceva și am întârziat să teoretizăm trendul. Ahir și colegii săi aduc dovezi că, din 1990 încoace, incertitudinea afectează mai puțin creșterea economică. Iar tendințele recente sugerează un progres suplimentar.

Din foc, direct în silicon

E posibil să fi apărut o nouă formă de capitalism – să-i spunem „economia teflon”, își imaginează The Economist un nou concept. Pe de o parte, companiile sunt mai bine pregătite ca oricând să facă față șocurilor, permițându-le piețelor să funcționeze chiar și atunci când politica e în derivă. Pe de altă parte, guvernele le oferă economiilor lor niveluri de protecție fără precedent.

„Să începem cu lanțurile de aprovizionare, supuse multor șocuri recente. Narațiunea clasică – că sunt fragile – e în mare parte greșită. În pandemie, unele bunuri s-au scumpit masiv, dar nu din cauza ofertei insuficiente, ci a cererii explozive. Semiconductoarele sunt exemplul perfect: în 2021, s-au livrat 1,2 trilioane de cipuri, cu 15% mai mult decât în 2020. Așadar, nu am avut o „criză a ofertei”, ci o reacție eficientă la cererea extremă”, scrie sursa citată.

Indicele de stres în lanțurile de aprovizionare al Rezervei Federale din New York arată că blocajele au rămas în limite normale, chiar și în timpul războiului comercial declanșat de Trump. The Economist a analizat 33.000 de produse importate de SUA între 1989 și 2024. A identificat drept eșecuri acele cazuri în care importurile au scăzut cu peste 20%, în timp ce prețurile au crescut cu peste 20%. Concluzia? Rata acestor eșecuri a scăzut în timp.

Lanțurile moderne sunt reziliente, pentru că sunt conduse profesionist. Firmele de logistică au rețele globale, capacități de depozitare și transport de ultimă generație. Comunicațiile eficiente permit rerutarea rapidă. În America, numărul managerilor de lanțuri de aprovizionare a crescut cu 95% față de acum 20 de ani.

Unii investitori cred că și structura economiei joacă și ea un rol în acest proces.

„O economie bazată pe servicii e incredibil de stabilă”, spune Rick Rieder, director de investiții la BlackRock. „Nu intră în recesiune, decât dacă apare un șoc major: o pandemie sau o criză financiară”. Din 1990 încoace, consumul de bunuri în SUA a scăzut trimestrial de 27 de ori. Consumul de servicii? Doar de 5 ori.

Foto: Unsplash

Mai puțină dependență de petrol

Creșterea rapidă a producției de șist în SUA a redus dependența globală de Rusia și Orientul Mijlociu. După invazia Ucrainei, Europa n-a intrat în recesiunea profundă prevăzută de analiști. OPEC a produs anul trecut sub 33 milioane de barili pe zi – doar cu 12% mai mult decât în 1973, când a provocat criza petrolului. În schimb, restul lumii a produs 64 milioane barili/zi – dublu față de nivelul din anii ’70. Iar economia globală consumă mai puțin petrol per unitate de PIB – intensitatea petrolului a scăzut cu 60% din 1973 încoace. Așa se explică de ce nici măcar bombardamentele recente ale SUA și Israelului asupra Iranului nu au crescut serios prețul petrolului, comentează sursa citată.

Agilitatea lanțurilor de aprovizionare n-ar conta prea mult dacă cererea s-ar prăbuși de fiecare dată când scade încrederea. Dar asta nu se întâmplă – datorită acțiunii guvernelor. Politicienii din lumea dezvoltată au devenit ultraactivi fiscal. În pandemie au cheltuit peste 10% din PIB pe pachete de salvare. În 2022, în criza energetică, guvernele europene au mai alocat 3% din PIB. În 2023, în timpul unei crize bancare, SUA a extins radical garanțiile pentru depozite. Când apare o veste proastă, guvernele cheltuie masiv.

Chiar și în lipsa crizelor, guvernele cheltuie, din precauție. În medie, țările dezvoltate au acum deficite bugetare de peste 4% din PIB – de două ori mai mari decât în anii ’90-2000. Iar sprijinul nu se limitează la buget – multe guverne au și „angajamente contingente” uriașe. Guvernul federal al SUA are datorii potențiale (off-balance-sheet) de peste cinci ori mai mari decât PIB-ul țării. Când statul garantează practic întreaga economie, nu e de mirare că recesiunile sunt rare.

Ce e bine și ce e rău în economiile protejate

Acest model are beneficii clare, comentează The Economist. Nu e mai bine să trăim într-o lume în care șomajul nu explodează niciodată? Nici măcar în pandemie rata șomajului în OECD n-a trecut de 7%. Pierderea locului de muncă poate lăsa traume pe viață; evitarea ei îmbunătățește sănătatea și veniturile. Prețurile ridicate ale activelor sunt bune pentru oricine are pensie privată sau portofoliu de acțiuni.

Dar sistemul are și costuri. Dacă băncile centrale și guvernele reușesc să amâne prăbușirile financiare, pot stimula comportamente tot mai riscante – și astfel pot pregăti terenul pentru un colaps de proporții.

Și piețele emergente au progresat. Cursurile de schimb flexibile sunt mai răspândite, iar autoritățile știu mai bine cum să evite șocurile. Între 2000 și 2022, numărul băncilor centrale din economiile emergente care țintesc inflația a crescut de la 5 la 34, după cum notează Gita Gopinath de la FMI. Piețele locale de obligațiuni sunt mai dezvoltate, ceea ce permite țărilor sărace să se împrumute în moneda proprie, reducând expunerea la volatilitatea globală.

Nici pandemia, nici scumpirea materiilor prime, nici creșterea dobânzilor americane nu au făcut aceste economii să deraieze complet. Datoria suverană în default (excluzând China) a ajuns în 2023 la 1,2% din PIB, față de 0,6% în 2019 – un nivel modest față de crizele anterioare (în 1987, era 11,7%).

Foto: Unsplash

Deși puține țări intră în incapacitate de plată, un număr record de 59 erau sub presiune

Chiar și țări profund afectate, precum Egiptul sau Pakistanul, au evitat defaultul. Dar, la fel ca în țările bogate, acest lucru vine cu un preț. China, devenită creditor important, a complicat restructurările. FMI și creditorii oficiali preferă să ofere împrumuturi treptate, în loc să forțeze falimente suverane. Rezultatul: deși puține țări intră în incapacitate de plată, un număr record de 59 erau sub presiune în 2024, conform FMI și Băncii Mondiale.

Multe caracteristici ale „capitalismului teflon” sunt aici să rămână – cu bunele și relele lor. Politicile economice din piețele emergente nu vor regresa. China nu va facilita discuțiile despre default. Țările bogate, îmbătrânind rapid, cer securitate economică; politica populistă o impune. Investitorii așteaptă pachete de salvare la orice semn de criză – și vor continua să „cumpere pe corecție”, comentează The Economist.

Între timp, se profilează două riscuri majore. Primul: dobânzile mai mari fac risipa bugetară tot mai costisitoare. În 2025, SUA va cheltui peste 3% din PIB doar pe plata dobânzilor – mai mult decât pe apărare. La un moment dat, guvernele vor fi nevoite să reducă cheltuielile. Al doilea risc: șocurile geopolitice ar putea escalada dincolo de capacitatea actuală de adaptare a lanțurilor de aprovizionare. O invazie chineză în Taiwan ar putea întrerupe aproape instantaneu aprovizionarea Occidentului cu semiconductori de înaltă performanță.

Investitorii fac, în 2025, un pariu mai subtil: că politicienii, reglementatorii și băncile centrale vor continua să-i protejeze când lucrurile merg prost. Pericolul este că, în următoarea criză, nota de plată pentru această protecție perpetuă ar putea sosi – și ar putea fi foarte mare.