Europa la răscruce: între integrare și dezintegrare

Europa se află la răscruce, în fața a două posibile scenarii, se arată într-o analiză publicată de Financial Times. În unul dintre aceste scenarii, suveranismul câștigă puterea în Franța, Polonia, Germania și Marea Britanie până în 2029, ceea ce ar duce la o „dezintegrare ordonată” a proiectului european. Această Europă anti-liberală găsește sprijin nu doar în Est, de la Moscova, ci și din Vest, de la Washington. Celălalt scenariu – liberal-centrist – implică o reafirmare a Europei ca actor economic și geopolitic coerent. Analiza, semnată de Timothy Garton Ash, propune o grilă de lectură geopolitică și ideologică a unei realități economice profunde: Europa intră în anii unei noi ordini, după colapsul simultan al celor două cadre care au definit istoria recentă, respectiv momentele istorice 1945 și 1989. Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 nu este doar o tragedie militară și umanitară, ci și momentul care a declanșat o restructurare sistemică. Noua eră, care încă nu are un nume, este definită de două axe: liberalism economic și politic versus naționalism și protecționism, comentează Financial Times.

O nouă epocă se așterne peste Europa, dar încă nu are un nume. Este o perioadă în care liniile faliilor geopolitice, economice și ideologice s-au reactivat, cu forța unui cutremur istoric, comentează sursa citată. Deși instituțiile europene supraviețuiesc formal, contextul în care funcționează este fundamental schimbat. Ce urmează va fi decis nu doar în urnele de vot, ci și în piețele internaționale, în strategiile energetice, în bugetele de apărare și în ecuațiile de putere dintre marile blocuri globale.

Punctul de cotitură, spune Timothy Garton Ash, este clar: 24 februarie 2022. Invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia nu a marcat doar începutul unui război brutal, ci și sfârșitul simultan al două epoci care au modelat Europa postbelică: cea începută în 1945, când ordinea internațională liberală a fost reconstruită sub umbrela americană, și cea începută în 1989, când speranțele unei Europe unite, democratice și lărgite spre Est, păreau de neoprit.

România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025

15:33

Datoria marilor companii de tehnologie pentru investițiile în AI poate pune presiune pe piețele europene de obligațiuni. Oferta ar putea crește cu 83% în 2027

14:06

Europa se zbate astăzi între două viziuni antagonice: una liberală, internaționalistă, atașată de valorile integrării și cooperării transfrontaliere; cealaltă, anti-liberală, naționalistă, adesea protecționistă și revanșardă, scrie sursa citată. În mod tulburător, această Europă anti-liberală găsește sprijin nu doar în Est, la Moscova, ci și în Vest, de la Washington.

Foto: Freepick

O arhitectură economică în pericol

Pentru o Europă economică profund interconectată, riscurile sunt structurale. Războiul din Ucraina a forțat revizuirea dependenței energetice de Rusia și a vulnerabilităților din lanțurile de aprovizionare. Dar, mai grav, a expus o realitate geopolitică incomodă: Uniunea Europeană nu mai poate conta pe Statele Unite ca garant automat al securității și stabilității. Sub administrația Trump, Washingtonul devine un actor tranzacțional, nu un partener strategic.

Această realiniere globală are efecte economice directe. Dacă Statele Unite vor continua cu politici comerciale agresive, cu impunerea de tarife și cu favorizarea protecționismului economic intern, UE riscă să fie prinsă între două blocuri mari: China – un aliat economic al Rusiei și un partener strategic al Sudului global – și o Americă imprevizibilă, mai puțin interesată de Atlantic decât de Pacific.

În acest context, statele europene încep să conștientizeze tardiv cât de nepregătite sunt pentru autonomie strategică, comentează sursa citată. Bugetele naționale nu reflectă încă ambițiile declarate: cheltuielile pentru apărare rămân modeste, iar politicile industriale fragmentate.

Capitalul politic și testul pieței

Mai multe rapoarte semnate de tehnocrați influenți, precum Mario Draghi și Enrico Letta, conturează o foaie de parcurs pentru o Europă economică mai puternică, mai coerentă: consolidarea pieței de capital, investiții comune în tehnologie și apărare, o strategie digitală care să nu depindă de Silicon Valley sau Shenzhen. Dar aceste recomandări tehnice riscă să rămână doar pe hârtie dacă nu există o voință politică agregată la nivelul UE.

Problema e structurală: în timp ce nevoile sunt tot mai europene – piața digitală, reglementarea AI, apărarea comună – politica rămâne ancorată în cadrele naționale. Electoratul votează în cheie națională, cu partide care rareori pun interesul european înaintea celui național. Iar partidele anti-liberale, sprijinite ideologic de Trump și informațional de Moscova, scrie sursa citată, câștigă teren. În unele cazuri – cum e Polonia sau posibil Franța, în 2027 – devin dominante.

Viitorul: o alegere politică, nu doar economică

Ceea ce se joacă acum în Europa, subliniază sursa citată, nu este doar o bătălie ideologică, ci o confruntare între modele economice. O Europă liberală, care mizează pe deschidere, integrare și reglementare inteligentă, riscă să piardă teren în fața unei Europe protecționiste, autarhice și refractare la cooperare transnațională. Dar investiția în independență strategică, în digitalizare și apărare comună nu se face fără costuri politice: ea presupune alocarea de resurse, reforme instituționale și asumarea unui nou tip de leadership la Bruxelles.

Viitorul Europei nu va fi decis într-un singur moment, scrie Garton Ash, ci printr-o succesiune de alegeri naționale care se vor acumula, până în 2029. Pe piața ideilor politice, oferta liberală trebuie să devină mai convingătoare economic – nu doar morală. Europa trebuie să dovedească că poate oferi nu doar „valori”, ci și prosperitate, securitate și stabilitate într-o lume instabilă.

Până atunci, rămânem suspendați între două scenarii: unul în care Uniunea devine o forță economică și geopolitică reală, capabilă să își apere interesele și valorile într-o lume post-occidentală, și altul în care se fragmentează sub presiunea naționalismului, pierzând nu doar influența, ci și coerența internă.