Prima pagină » Care ar fi exporturile UE cel mai grav afectate de noile tarife de 50% anunțate de Trump?

Care ar fi exporturile UE cel mai grav afectate de noile tarife de 50% anunțate de Trump?

Care ar fi exporturile UE cel mai grav afectate de noile tarife de 50% anunțate de Trump?
Shutterstock

Tarife de 50% impuse de Donald Trump asupra tuturor exporturilor din Uniunea Europeană ar reprezenta un șoc major pentru multe sectoare industriale cheie, precum cel auto, aerospațial, chimic, printre multe altele, se arată într-o analiză Financial Times. Modelările economice realizate din momentul în care Trump a impus tarife de 20%, în aprilie anul trecut, estimau că impactul asupra PIB-ului din blocul comunitar ar fi de 0,2%. În noile condiții, ar crește cu 0,5%.

Statele Unite sunt cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene, reprezentând puțin peste 20% din exporturile de bunuri, în valoare de peste 530 miliarde de euro în 2024, potrivit datelor Comisiei Europene. Germania, Irlanda, Italia și Franța sunt principalii exportatori europeni către SUA. Aceste fluxuri comerciale includ peste 200 miliarde euro – în utilaje și vehicule, 160 miliarde euro în produse chimice și 25 miliarde euro în alimente și băuturi.

Maria Demertzis, directoarea centrului pentru strategii economice de la think tank-ul „Conference Board”, din Bruxelles, a spus că impactul unor tarife de 50% ar fi „nesustenabil”, mai ales pentru sectoarele vulnerabile, pentru care SUA este o piață esențială. Dacă tarifele ar ajunge la 50%, pierderea s-ar apropia de 0,5%, a mai spus Demertzis.

„Este încă un impact macroeconomic relativ redus la nivel general, dar va fi foarte mare în unele țări care depind în mare măsură de exporturile către SUA, cum ar fi Irlanda”, a explicat ea. La nivel de sectoare, „efectele vor fi, într-adevăr, majore”.

Produsele farmaceutice – pe primul loc între sectoarele afectate

Shutterstock

Shutterstock

Medicamentele au fost cel mai important tip de bun exportat de UE către SUA în 2024, cu un volum de aproape 80 miliarde de euro, potrivit Eurostat. Nathalie Moll, director general al European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations, a declarat că organizația este „profund îngrijorată” de escaladarea tensiunilor comerciale dintre Europa și SUA.

Ea a avertizat că noile tarifele ar putea duce la o penurie de medicamente și a făcut apel ca acestea să fie evitate „cu orice preț”. „Tarifele pe medicamente ar fi un dezastru total pentru pacienți și industrie de ambele părți ale Atlanticului”, a spus Moll.

Până acum, produsele farmaceutice au fost excluse din seria tarifelor reciproce lansate în aprilie, deși Trump a demarat o investigație (Section 232) privind implicațiile asupra securității naționale ale dependenței de producția externă. Această acțiune care ar putea duce la impunerea unor noi tarife asupra sectorului.

Companiile farmaceutice europene, precum Novo Nordisk (Danemarca) și Sanofi (Franța), au capacități importante de producție în UE. Însă și companiile americane au construit baze mari de producție în Europa, în special în Irlanda, unde au profitat de un regim fiscal mai favorabil.

Trump a acuzat că Irlanda „ține în mână întreaga industrie farmaceutică americană”.

„Nu ne mai producem propriile medicamente. Industria farmaceutică este în Irlanda și în multe alte locuri — China, de exemplu”.

Sectorul aerospațial face lobby intens la Casa Albă pentru o revenire la epoca de liber schimb

Shutterstock

Shutterstock

Directorii din industria aerospațială avertizaseră deja asupra costurilor mai mari pe care le antrenează tariful de bază de 10% impus de Trump aproape tuturor țărilor. Industria face lobby intens la Casa Albă pentru o revenire la epoca de liber schimb, care a fost normă din 1979 până recent.

Atât Boeing, cât și Airbus importă piese pentru avioane din diverse regiuni ale lumii. Producătorul american, care se bazează pe piese din Italia, Japonia și alte țări, este considerat deosebit de expus la tarifele impuse de Trump.

Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa și client major Boeing, avertizase că ar putea amâna livrările de avioane dacă tarifele le fac tot mai costisitoare.

„Suntem într-o dezbatere cu Boeing privind cine va suporta costurile tarifelor”, a spus CEO-ul Michael O’Leary.

Vorbind despre acest subiect, vineri, înainte de anunțul oficial, Guillaume Faury, CEO Airbus, a declarat într-un discurs la Londra: „Nimeni nu vrea să plătească pentru tarife”.

Industria auto, tot mai amenințată de eșecurile în negocieri

Shutterstock

Shutterstock

SUA este a doua cea mai mare piață de export pentru mașinile UE, după Regatul Unit. În 2024, UE a exportat 757.654 de mașini noi în SUA, în valoare de 38,9 miliarde euro. A importat doar 169.152 de mașini din SUA, în valoare de 7,8 miliarde euro, conform datelor ACEA, arată analiza Financial Times. Liderii din industria auto au criticat imediat eșecul UE de a ajunge la un acord cu SUA privind reducerea tarifului de 25% impus mașinilor și pieselor auto străine.

„UE e mai detestată decât China, ceea ce e de necrezut. Trebuie să vină la masa negocierilor urgent”, a spus Lynn Calder, CEO Ineos Automotive, companie britanică ce produce în Franța.

„Toate celelalte regiuni ale lumii se mobilizează. Europa unde e? Strategia ei de ‘a nu face nimic’ duce la eșec”.

Industria auto sperase, în ultimele săptămâni, că Bruxelles și Washington vor ajunge la un acord, mai ales după ce SUA au încheiat o înțelegere cu Marea Britanie pentru un tarif de doar 10%.

În prezent, UE impune un tarif de 10% asupra importurilor de mașini din SUA, în timp ce americanii impun doar 2,5%.

„Nu cred că guvernul SUA vrea să închidă comerțul cu Europa”, a spus Håkan Samuelsson, CEO Volvo Cars, la summitul Future of the Car. El a adăugat că UE ar trebui „să echilibreze” tarifele la același nivel cu cele ale SUA.

Oliver Zipse, CEO BMW, a prezis recent că tarifele lui Trump asupra mașinilor străine vor fi reduse începând cu luna iulie.

Rămâne neclar dacă tarifele de 50% propuse de Trump ar veni în plus față de actualele 25%, sau în locul lor. Oricum, un nivel peste 25% ar face exporturile de automobile europene complet neviabile.

Cei mai afectați ar fi producători precum Audi și Porsche, care nu au fabrici în SUA, dar și Volvo, Mercedes-Benz și alții care exportă direct din Europa.

Alimente și băuturi, afectate, la rândul lor, de noile taxe

Shutterstock

Shutterstock

Deși exporturile UE către SUA din acest sector (25 miliarde euro) sunt mici față de industriile grele, ele au o importanță politică semnificativă și sunt o țintă probabilă pentru măsuri de retorsiune.

Comerțul bilateral în zona de materii prime, ingrediente și produse alimentare finite este evaluat la 40 miliarde euro. Printre posibilele ținte pentru represalii europene se află nucile, fructele și legumele americane, în timp ce șampania franceză și parmezanul italian sunt în vizorul SUA.

Dirk Jacobs, directorul general al Food Drink Europe, a făcut apel la „dezescaladare”, avertizând că industria riscă să fie prinsă în focul încrucișat al unui război comercial transatlantic de proporții.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]