Europa vrea să arate că e pregătită de război. S-ar arăta cineva, totuși, pe câmpul de luptă? – În Italia, doar 14% dintre respondenți ar veni la arme în caz de invazie, arată sondajele

La prima vedere, planurile Europei par convingătoare, arată o analiză The Economist. Bugete de apărare în creștere, noi comenzi de echipamente militare și o retorică tot mai clară despre întărirea capacității de apărare. Summitul NATO de la Haga – din 24-25 iunie – va oficializa, probabil, aceste angajamente, cu ținte de cheltuieli ce ar putea urca de la 2% la 3,5% din PIB. Problema? „Frumoase tancuri aveți acolo, Europa, dar… are cine să le conducă?” – aceasta este întrebarea cinică, dar relevantă, pe care o ridică tot mai mulți la nivel global, subliniază sursa citată.

Între 2021 și 2024, cheltuielile totale pentru apărare ale statelor membre ale UE au crescut cu peste 30%. În 2024, acestea au atins o valoare estimată de 326 de miliarde de euro – aproximativ 1,9% din PIB-ul Uniunii Europene, arată Consiliul Europei. Potrivit aceleiași surse, până în 2027, această sumă ar putea ajunge la un trilion de euro în termeni reali. Dacă luăm în considerare doar cele 23 de state membre ale UE care fac parte și din NATO, cheltuielile pentru apărare au reprezentat 1,99% din PIB-ul lor cumulat în 2024, iar pentru 2025 se estimează o creștere la 2,04%.

Compania private equity Carlyle Group avansează o cifră de departe mai spectaculoasă: Europa ar putea cheltui până la 14.000 de miliarde de euro în următorul deceniu pentru apărare și infrastructura asociată, conform unei estimări prezentate de. Carlyle Group subliniază rolul esențial al capitalului privat în finanțarea acestei transformări.

500 de milioane de euro pentru energie solară cu stocare destinată instituțiilor publice

14:21

Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu. ASF: „Rațional este să avem un grad de cuprindere aproape de 100%”

12:19

Europa nu are chef de luptă – arată sondajele

Creșterea cheltuielilor pentru armament nu rezolvă însă lipsa tot mai evidentă de resursă umană, comentează The Economist. Vizul carierei militare într-o societate europeană care prețuiește pacea, individualismul și auto-realizarea e în scădere. Un sondaj Gallup, realizat anul trecut, arată că patru dintre cele cinci țări cu cel mai mic apetit pentru luptă sunt europene. În Italia, doar 14% dintre respondenți ar veni la arme în caz de invazie. În Polonia, aflată la granița cu Ucraina și cu enclava rusă Kaliningrad, sub jumătate spun că ar lupta. În Lituania, înainte de invazia rusă, 23% dintre bărbați spuneau că ar prefera să fugă din țară decât să lupte.

Această reticență nu este un accident, ci este rezultatul unui model de societate „post-erou”. După decenii de cooperare economică, Uniunea Europeană s-a construit ca un „proiect al păcii” – o strategie deliberată de prevenire a conflictelor armate între statele membre. Instituțiile au mizat pe diplomație, integrare și întâlniri fără sfârșit, nu pe blindate și muniție. Doar anul trecut UE a numit, pentru prima dată, un comisar pentru apărare, dar responsabilitatea lui vizează în principal industria de apărare, nu forțele armate propriu-zise, scrie sursa citată.

O cotitură ideologică?

Pe acest fundal, revenirea conscripției – deja discutată în Polonia și menținută în Danemarca sau Grecia – pare un punct de cotitură ideologică. Ceea ce fusese cândva considerat un pas liberal (renunțarea la serviciul militar obligatoriu) este astăzi reevaluat drept o posibilă soluție pentru reintroducerea ideii de responsabilitate comună în apărarea națională.

Și totuși, paradoxul persistă. Europenii consideră, în sondajele Comisiei Europene, că războiul din Ucraina și securitatea colectivă sunt cele mai mari amenințări la adresa UE. Dar când sunt întrebați ce îi afectează personal, răspunsurile vizează inflația, taxele, pensiile sau schimbările climatice, nicidecum Rusia, comentează sursa citată. Pericolul e recunoscut, dar internalizat ca fiind „problema altcuiva”.

„A luptat vreo țară europeană în ultimii 30-40 de ani?”

Această disonanță alimentează scepticismul aliatului american. Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a ironizat în martie ideea că „nicio țară europeană n-a mai luptat de vreo 30-40 de ani”. Remarca a fost jignitoare tocmai pentru că are un sâmbure de adevăr. Ani întregi de presiuni americane au fost necesari ca Europa să-și crească bugetele de apărare. Să-i convingi pe europeni „să dea o șansă războiului” va fi o misiune și mai grea, scrie The Economist.

Europa poate deveni un continent înarmat, dar nu neapărat un continent gata de luptă. Iar asta ridică întrebări profunde despre viitorul securității colective, dar și despre identitatea culturală și politică a unei Uniuni care se definește încă prin refuzul războiului.