România se pregătește pentru un salt strategic fără precedent în sectorul energetic, odată cu dezvoltarea proiectului Neptun Deep. Considerat unul dintre cele mai ambițioase demersuri din ultimele decenii, acest perimetru offshore promite să transforme țara într-un actor-cheie pe piața gazelor naturale din Uniunea Europeană. În același timp însă, creșterea importanței sale aduce și riscuri majore de securitate, într-un context regional dominat de tensiuni și strategii de război hibrid.
Cu termen de lansare estimat pentru 2027, proiectul este dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom, iar investițiile se ridică la aproximativ 4 miliarde de euro. Zăcământul se află la circa 170 de kilometri în largul Mării Negre, ceea ce îl face dificil de protejat, dar extrem de valoros din punct de vedere strategic, conform Les Echos.
Odată ce exploatarea va începe, producția de gaze naturale a României ar putea să se dubleze, propulsând țara în poziția de principal producător din Uniunea Europeană. Această perspectivă vine într-un moment sensibil pentru Europa, care încearcă să își reducă dependența de gazele rusești.
Potrivit Oana Popescu-Zamfir, directoarea GlobalFocus Center, miza este una extrem de mare: „Cel mai probabil scenariu este ca Neptun Deep să fie atacat de Rusia. Acest proiect concurează direct exporturile sale de gaz către Europa”. Declarația subliniază clar faptul că infrastructura energetică devine o țintă în competiția geopolitică.
În acest context, riscurile nu se limitează la atacuri convenționale, ci includ și amenințări mult mai greu de anticipat, precum sabotaje sau operațiuni sub acoperire.
Pe măsură ce conflictele moderne evoluează, metodele de atac devin tot mai sofisticate. Dronele, sabotajul cablurilor submarine sau atacurile cibernetice sunt doar câteva dintre scenariile luate în calcul de experți.
Cătălin Mihalache atrage atenția asupra schimbării de paradigmă: „România s-a pregătit pentru atacuri convenționale. Dar un atac deschis al Rusiei asupra unei infrastructuri a unui stat membru NATO pare puțin probabil, comparativ cu un atac hibrid, care este mult mai probabil”.
Astfel de acțiuni pot fi dificil de atribuit și, implicit, de contracarat rapid, ceea ce le face extrem de periculoase pentru infrastructuri izolate, cum este Neptun Deep.
Pentru a răspunde acestor provocări, autoritățile române au început demersuri pentru modernizarea capacităților de apărare. Sunt vizate sisteme de detecție avansată și echipamente antidronă, ce urmează să fie achiziționate prin mecanisme europene.
Problema majoră este însă timpul. Contractele pentru aceste sisteme vor fi semnate abia la finalul lunii mai, iar livrarea și operaționalizarea lor presupun luni sau chiar ani. „Nu este încă imposibil, dar deja este târziu”, avertizează din nou Oana Popescu-Zamfir, subliniind presiunea termenelor.
În paralel, Marina Română încearcă să își adapteze dotările. Instalarea de tunuri antidronă pe fregate și livrarea unei corvete moderne din clasa Hisar reprezintă pași importanți, dar insuficienți în raport cu amploarea provocărilor.
Una dintre cele mai mari vulnerabilități rămâne lipsa navelor. Zona economică exclusivă a României din Marea Neagră acoperă aproximativ 25.000 km², o suprafață dificil de monitorizat constant cu resursele actuale.
În prezent, Marina Română dispune de un număr limitat de fregate și corvete, multe dintre ele fiind concepute în anii ’80. Acest lucru complică organizarea unor patrule eficiente în jurul infrastructurilor critice. Pentru a compensa aceste lipsuri, autoritățile analizează posibilitatea extinderii cooperării regionale. Un acord existent între România, Turcia și Bulgaria pentru combaterea minelor marine ar putea fi extins pentru a include și protecția infrastructurilor energetice offshore.
George Scutaru, directorul New Strategy Center, explică: „Toate trei manifestă un interes tot mai mare pentru extinderea acestui acord la protejarea infrastructurilor critice maritime”.
În prezent, lucrările de foraj sunt susținute și de nave ale unor companii americane, însă această prezență este temporară. După finalizarea construcției și începerea exploatării, responsabilitatea protecției va reveni exclusiv României.
Acest lucru ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de apărare a unui obiectiv atât de important. „Când vor pleca, nu va mai rămâne decât pavilionul românesc. Va fi mult mai simplu pentru ruși să lanseze un atac”, avertizează Oana Popescu-Zamfir.