O nouă criză se conturează în Uniunea Europeană: locuințele accesibile devin tot mai greu de găsit, iar România pare să nu aibă încă o strategie clară pentru a face față acestei probleme.
În ultimul deceniu, prețurile apartamentelor și caselor din majoritatea țărilor europene au crescut cu până la 60%, în timp ce chiriașii au suportat majorări medii de peste 20%. Aceste creșteri depășesc cu mult evoluția veniturilor populației, generând o presiune socială uriașă. Pentru mulți europeni, plata locuinței a devenit principalul factor de stres financiar.
Datele Eurostat arată că aproximativ unul din zece cetățeni ai Uniunii Europene cheltuiește peste 40% din venituri doar pentru „a avea un acoperiș deasupra capului”. Această situație amplifică inegalitățile sociale și poate alimenta tensiuni în societate, în special în contextul instabilității politice și economice.
Cei mai afectați sunt tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani. Din cauza dificultăților de a acoperi chiria și utilitățile, tot mai mulți se văd nevoiți să locuiască cu părinții sau rudele, contribuind la supraaglomerarea locuințelor.
În 2024, România a raportat cea mai mare rată de locuințe supraaglomerate din UE, 41%, urmată de Letonia cu 39% și Bulgaria cu 34%. Aceasta nu este doar o problemă de confort, ci și una de echitate socială, care poate genera frustrare și nemulțumire în rândul populației. Comparativ, generațiile anterioare se bucurau de implicarea statului în dezvoltarea locuințelor, ceea ce astăzi pare doar o amintire.
Uniunea Europeană a lansat la sfârșitul anului trecut un plan ambițios pentru locuințe accesibile, destinat să reducă presiunea asupra pieței imobiliare. Planul prevede mobilizarea a 43 de miliarde de euro pentru investiții în locuințe sociale, la care se adaugă 11,5 miliarde de euro pentru proiecte noi.
Scopul este de a crește oferta de locuințe prin stimularea sectorului construcțiilor și renovărilor, reducerea birocrației și simplificarea reglementărilor privind închirierile pe termen scurt. Comisia Europeană estimează că băncile și instituțiile publice vor investi suplimentar 375 de miliarde de euro până în 2029.
Măsurile se concentrează pe trei direcții principale: creșterea ofertei de locuințe, stimularea investițiilor și reformelor, precum și reglementarea închirierilor pe termen scurt în zonele cu presiune locativă ridicată.
În România, dezechilibrul dintre cerere și ofertă continuă să afecteze piața. În perioada 2024–2025, prețurile de închiriere au crescut cu 10–14% în marile orașe. În București, o garsonieră ajunge să coste în medie 369 de euro pe lună, iar un apartament cu două camere circa 580 de euro.
Pentru mulți români, costul închirierii unui apartament cu două camere depășește 80% din salariul mediu, afectând în special tinerii, studenții, angajații din sectoarele esențiale și familiile cu venituri reduse. Situația este agravată de întârzierile birocratice în obținerea autorizațiilor de construire.
Raportul „Business Ready 2024” al Băncii Mondiale atrage atenția: antreprenorii petrec în medie peste patru luni pentru avize și verificări pre-construire. Aceste întârzieri duc la reducerea ofertei de locuințe noi și la creșterea costurilor pentru fiecare familie. În Capitală, pierderile medii generate de birocrație și întârzieri depășesc 1000 de euro per locuitor.
Numărul scăzut de autorizații de construire din anii anteriori a redus oferta de locuințe noi. În acest context, specialiștii estimează că prețurile vor stagna la nivel înalt, cu riscul de noi creșteri. În ultimul an, prețurile medii ale apartamentelor au urcat cu aproape 14% la nivel național, potrivit datelor imobiliare.ro.
Mediul de afaceri așteaptă claritate legislativă prin proiectul CATUC (Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor), care ar putea oferi predictibilitate, atrage investiții străine și reduce abuzurile autorităților locale. Fără aceste măsuri, România riscă să rămână în urmă în comparație cu alte state europene, care au lansat planuri concrete de locuințe sociale și sprijin pentru tineri.
Criza locativă europeană arată că problema nu ține doar de economie, ci și de politicile publice, de planificarea urbană și de eficiența instituțiilor. Dacă blocajele actuale nu vor fi remediate, generațiile tinere vor fi cele mai afectate, iar inegalitățile sociale se vor adânci, crescând riscul de tensiuni sociale și de nemulțumire populară.