În plină criză de legitimitate a politicilor climatice la nivel global și sub presiunea tot mai intensă a partidelor populiste, intervenția lui Tony Blair în dezbaterea privind tranziția verde din Marea Britanie zguduie din temelii strategia guvernului Starmer și scoate la suprafață vechile fisuri dintre ambițiile ecologice și realitățile politice și economice. Datele „More In Common” arată că sprijinul pentru obiectivul Net Zero rămâne dublu față de opoziția din Regatul Unit – 40% susțin strategia pentru 2050, față de doar 21% care o contestă. În culise, însă, lucrurile par ușor diferite, comentează The Guardian. 

La doar câteva zile după ce premierul Keir Starmer și secretarul pentru energie, Ed Miliband, își consolidau poziția în fruntea tranziției energetice la summitul internațional la Lancaster House, fostul premier Tony Blair a publicat un raport care contestă direcția actuală, argumentând că o „reducere a consumului” și „renunțarea rapidă la combustibilii fosili” sunt strategii „condamnate la eșec”.

Declarația a avut efectul unei unde de șoc nu doar în interiorul Partidului Laburist, ci și pe scena politică britanică, unde formațiuni precum Reform UK capitalizează nemulțumirile populare față de costurile percepute ale politicilor verzi. În acest context, întrebarea fundamentală este: va rezista guvernul britanic presiunii crescânde de a relaxa angajamentele pentru strategia Net Zero sau se va replia în fața populismului climatic?

Warren Buffett își restructurează imperiul: Berkshire Hathaway vinde miliarde și acumulează numerar record

22:10

Maldive devine prima țară din lume care interzice complet fumatul

21:14

Net Zero – între idealuri și realpolitik

Oficial, guvernul Starmer transmite un mesaj ferm: „ne menținem cursul”. În culise, însă, se conturează o ecuație financiară complicată. Tensiunea dintre imperativele climatice și constrângerile bugetare riscă să transforme tranziția energetică într-o promisiune fără acoperire.

Ministrul britanic al Finanțelor, Rachel Reeves, pregătește un buget restrictiv, în care prioritățile de mediu – de la izolația termică a locuințelor până la subvențiile pentru agricultură sustenabilă – riscă să fie sacrificate pe altarul disciplinei fiscale. În același timp, investițiile necesare pentru infrastructura verde – energie regenerabilă, transport sustenabil, reconversia industriilor poluante – sunt tot mai dependente de capitalul public și de garanții guvernamentale.

Refuzul guvernului de a introduce o taxă pe avere, în ciuda sprijinului popular larg, sugerează o strategie riscantă: limitarea ambițiilor climatice din lipsă de fonduri, fără a contesta structura fiscală actuală, care, comentează The Guardian, protejează elitele economice.

Populism climatic versus ecopopulism

În această ecuație intră și noul val de ecopopulism promovat de figuri precum Zack Polanski, vicepreședinte al Partidului Verde, care denunță „elitismul” actualelor politici climatice. Spre deosebire de populismul reacționar al Reform UK, care atacă frontal Net Zero, ecopopulismul propune redistribuirea sarcinii tranziției: mai puțină presiune pe gospodăriile vulnerabile, mai multă taxare pentru capitalul inactiv.

Este o paradigmă care câștigă teren inclusiv în rândul alegătorilor laburiști care simpatizează temporar cu Reform UK, dar care nu resping tranziția verde în sine. Datele More In Common arată că sprijinul pentru obiectivul Net Zero rămâne dublu față de opoziție – 40% susțin strategia pentru 2050, față de doar 21% care o contestă.

Alegerile din toamnă: testul de stres pentru coerența guvernului

Toamna acestui an va marca momentul adevărului pentru guvernul britanic. Strategia industrială, standardele pentru locuințele noi, planul de izolație termică, extinderea parcurilor eoliene și decizia privind proiectele petroliere Rosebank și Jackdaw vor testa voința politică reală a executivului.

Fiecare dintre aceste decizii va transmite un semnal investitorilor internaționali, piețelor de capital, dar și alegătorilor care așteaptă ca „marea tranziție verde” să se traducă în locuri de muncă, facturi mai mici și infrastructură modernizată.

Politicile Net Zero: între viziune și presiunea fiscală

Paradoxal, miza cea mai mare pentru guvernul Starmer nu vine din opoziția ideologică, ci din limitările impuse de propriul cabinet. Dacă premierul vrea cu adevărat să „intre în lupta pentru Net Zero”, cum a declarat, ar trebui să înceapă cu redefinirea cadrului fiscal și cu o mai clară redistribuire a efortului de tranziție, comentează The Guardian. Altfel, viziunea formulată la Lancaster House riscă să rămână un discurs frumos… eclipsat de realitatea rece de la…11 Downing Street.