Războiul Europei cu chimicalele cancerigene din ploi, ape subterane, vin, sângele uman sau laptele matern: „Vor trece decenii până la decontaminare”

Războiul împotriva chimicalelor poluante care nu se degradează a devenit, în ultimul an, parte dintr-o nouă bătălie: cea dintre ambițiile verzi ale UE și solicitările sectoarelor industriale aflate în dificultate. Uniunea Europeană își reiterează îngrijorarea cu privire la acidul trifluoroacetic (TFA), o moleculă artificială extrem de mobilă, care se răspândește prin tot ciclul apei. În principiu, această substanță periculoasă este un produs secundar al pesticidelor, al agenților frigorifici și al deșeurilor industriale. Este rezistentă la toate metodele actuale de eliminare și este atât de răspândită, încât reprezintă 98% din masa substanțelor periculoase din rezervele de apă ale UE. 

Sub administrația Biden, autoritățile americane au considerat că TFA, fiind o moleculă cu lanț foarte scurt, este prea mică pentru a fi dăunătoare. În Europa, solubilitatea în apă și mobilitatea mare au făcut ca riscurile de acumulare să fie, inițial, subestimate. Aceste substanțe au fost asociate, însă, cu creșterea incidenței cancerului, probleme de fertilitate și dereglări hormonale. Totuși, dincolo de efectele devastatoare asupra sănătății umane, acești compuși sunt esențiali pentru industrii precum tehnologia verde și cea de semiconductori, iar alternativele sunt rare, comentează Financial Times.

Cercetările arată că TFA se concentrează în alimente, mai ales în cele cu conținut ridicat de apă, cum ar fi fructele și legumele. Un studiu publicat de PAN Europe, în aprilie, arată că vinul produs din struguri europeni conține de până la 100 de ori mai mult TFA decât nivelurile tipice din apa potabilă. Alte cercetări au detectat concentrații în creștere de TFA în sângele uman și în laptele matern.

Îngrijorarea față de acest fenomen a dus la unele acțiuni, considerate, de fapt, precare și departe de a fi o soluție pentru această problemă. Cu o listă care include peste 10.000 de substanțe periculoase, cunoscute colectiv ca substanțe per- și polifluoroalchilice (PFAS), autoritățile de reglementare europene caută cu disperare soluții.

Deși studiile sugerează că TFA nu este printre cele mai periculoase PFAS, capacitatea sa neobișnuită de a se dizolva în apă (nu are afinități cu solul sau cu materia organică) îi permite să se răspândească rapid prin râuri sau prin intermediul ploilor.

„TFA este PFAS-ul la care suntem cel mai expuși”, spune Hans Peter Arp, profesor la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie.

Un studiu german din 2022 a arătat că nivelurile de TFA din ploi au crescut de cinci ori față de anii 1990. În Danemarca, concentrațiile din apa subterană s-au mărit de peste 10 ori în aceeași perioadă. Un raport publicat anul trecut de rețeaua PAN Europe a constatat că TFA reprezenta 98% din PFAS-urile detectate în probele de apă din 10 țări UE.

Problema nu poate decât să se agraveze, avertizează Dirk Messner, președintele Agenției de Mediu a Germaniei, explicând că numărul de substanțe chimice care se descompun în TFA este „în continuă creștere”.

Paradoxul face ca una dintre cele mai mari surse de TFA să fie descompunerea anumitor agenți frigorifici — chimicale utilizate în frigidere, sisteme de aer condiționat și pompe de căldură. Acestea sunt esențiale în tranziția verde a Europei, deoarece alternativele la gazele cu efect de seră — precum hidrofluorolefinele (HFOs) — tind să se degradeze în TFA.

Dacă UE ar interzice acești agenți frigorifici din cauza temerilor legate de TFA, „va încetini decarbonizarea”, avertizează Alex Hillbrand de la Honeywell, unul dintre cei mai mari producători globali de HFOs.

„Probabil toxic pentru reproducerea umană”

Invocând studii care au evidențiat afectări ale fătului în cazul testelor pe iepuri și șobolani, Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor a solicitat, anul trecut, Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) să recatalogheze TFA drept „probabil toxic pentru reproducerea umană”. Săptămâna trecută, ECHA a anunțat că examinează solicitarea și a deschis o consultare publică, cu o durată estimată de 60 de zile. Ulterior, agenția va emite o recomandare către Comisia Europeană privind etichetarea și controlul substanței, un proces care va dura probabil câțiva ani.

O industrie aflată în dificultate face presiuni pentru atenuarea cadrului legislativ. Pe măsură ce Bruxellesul impune reguli de mediu mai stricte, liderii din industrie avertizează că determinarea Europei de a deveni un pionier în combaterea poluării va veni cu un cost ridicat și va reduce competitivitatea în raport cu SUA și China.

În cazul în care Comisia Europeană va reuși să elimine TFA, consecințele vor fi de anvergură. Pe lângă impunerea unor limite stricte pentru apa potabilă, ar putea fi interzise unele pesticide și s-ar impune restricții majore asupra agenților frigorifici și altor chimicale, toate acestea într-un moment în care industria deja se confruntă cu prețuri mari la energie și un război comercial în creștere.

„Reglementările de mediu devin tot mai stricte – poate pe bună dreptate – dar, din perspectiva unui actor industrial, la un moment dat modelul de business va deveni nesustenabil”, spune un executiv european al cărui business este legat de emisiile de TFA.

Vor trece ani, poate decenii, până la stoparea proliferării TFA

Cercetătoriu avertizează că vor trece ani, poate decenii, până la stoparea proliferării TFA. „Avem de-a face cu o problemă de contaminare care va afecta mai multe generații”, spune el, adăugând că este nevoie de acțiune imediată.

Tocmai proprietatea TFA de a se dizolva în apă — caracteristică ce i-a permis să se răspândească atât de mult — a făcut ca această substanță să scape mult timp de testele concepute pentru detectarea PFAS. Chiar și după ce cercetători din Heidelberg au tras semnalul de alarmă, mulți reglementatori au reacționat lent.

Christine Hermann, responsabilă de politici privind chimicalele la ONG-ul Biroul European de Mediu, spune că, în urmă cu câțiva ani, TFA nici măcar nu era considerată un PFAS problematic. „Ba, chiar era considerat opusul”. Această subestimare de durată s-a transformat acum într-o „problemă uriașă”, afirmă ea. Comupsul a fost găsit în vin, lapte, sângele uman sau laptele matern.

„Odată ce am început să o căutăm, am găsit-o literalmente peste tot”, spune Arp, citată de Financial Times.

Industria farmaceutică, printre poluatori

Una dintre sursele majore de poluare cu TFA este folosirea sa ca solvent în fabricarea de medicamente și alte produse, ceea ce implică producerea sa în cantități mari. Într-un studiu din 2016, realizat la Heidelberg, cercetătorii au urmărit pe traseul unui râu cum se produce contaminarea, până au ajuns la o fabrică Solvay de lângă Bad Wimpfen, la circa 80 km în amonte.

Compania belgiană producea TFA în Germania încă din anii ’90 și deversa ape reziduale tratate cu aprobarea autorităților. În perioadele de vârf, fabrica descărca până la 12 kilograme de TFA pe oră. Un alt caz de contaminare a fost descoperit anul trecut la Lyon, de asemenea legat de o fabrică Solvay, care producea TFA pentru industria farmaceutică și auto.
Solvay declară că „pune siguranța și conformitatea în centrul priorităților sale operaționale”.

Aceste cazuri au dus la concentrații locale mult mai mari de TFA decât contaminarea produsă de pesticide și agenți frigorifici, care reprezintă cea mai mare parte a emisiilor dar sunt mai dispersate. Ele ilustrează însă lipsa de opțiuni pentru soluționarea problemei.

EurEau cere UE să interzică emisiile de TFA

Oliver Loebel, secretar general al EurEau, organismul industrial care reprezintă furnizorii de apă din Europa, spune că operatorii au „foarte puține opțiuni pentru a elimina TFA” din apă. EurEau cere UE să interzică emisiile de TFA și să elimine, treptat, pesticidele care conțin PFAS. De asemenea, Uniunii i se cere să stabilească un prag strict pentru apa potabilă și să se asigure că poluatorii – nu furnizorii de apă sau consumatorii – suportă costurile decontaminării.

În 2018, autoritățile din Heidelberg au dat în judecată Solvay pentru daune de 1,4 milioane euro, părțile ajungând ulterior la o înțelegere de 500.000 euro, după o decizie parțial favorabilă orașului.

Un purtător de cuvânt al orașului a declarat pentru FT că nivelurile de TFA se află acum „mult sub” pragul recomandat în Germania de 60 micrograme per litru și că experții au exclus orice risc pentru sănătatea publică. Potrivit documentelor din instanță, Solvay a susținut că, chiar și la cele mai mari concentrații detectate în apa din Heidelberg, nu există niciun risc pentru sănătate — o persoană ar trebui să bea sute de litri zilnic pentru a ajunge la niveluri periculoase.

dacă Europa ar putea căpăta un oarecare cntrol asupra acestui fenomen, comentează sursa citată, oricum substanța este importată din China și India. Și acolo, TFA pătrunde în apa potabilă în volume mari, ajungând în cele din urmă să circule prin rețelele hidrografice globale.

TFA se poate forma și din decompunerea chimicalelor din industria auto

Producătorii de TFA se plâng că au fost tratați ca țapi ispășitori, argumentând că alți emițători — inclusiv din sectoarele auto, al pompelor de căldură și agricol — au scăpat în mare parte de control. Aceștia nu produc sau folosesc direct TFA, dar substanța se poate forma prin descompunerea altor chimicale din produsele lor.

Un studiu din 2021 al Agenției de Mediu din Germania estima că pesticidele folosite în țară generează anual circa 500 de tone de TFA — deși autoritățile de reglementare încă nu știu câte produse se descompun în această substanță.

Cea mai mare sursă de poluare rămâne totuși zona agenților frigorifici utilizați în pompe de căldură, frigidere și sisteme de aer condiționat auto, care reprezintă aproximativ 1.170 de tone anual.

Ironia face ca principalul vinovat — agentul frigorific r-1234yf — să fi fost adoptat pe scară largă în industria auto după Protocolul de la Montreal din 1987, care viza eliminarea substanțelor care distrug stratul de ozon.

„Este o mare problemă pentru operatorii de apă, mai ales pentru că TFA nu este inclus în lista substanțelor care trebuie monitorizate în mod obligatoriu la nivel european”, spune Loebel. „În multe locuri, pur și simplu nu știm ce se află în apă”.

În lipsa unui mecanism oficial de testare a TFA în cadrul legislației UE privind apa potabilă, țările trebuie să își stabilească propriile limite — și există o mare variație. Germania propune o limită de 10 micrograme pe litru, în timp ce Austria și Țările de Jos au stabilit limite de doar 1 microgram.

„Dacă nivelurile de TFA depășesc 1 microgram pe litru, este foarte greu să aduci apa înapoi în parametrii acceptați”, spune Nödler, cercetătorul de la Karlsruhe.

Industria, între timp, avertizează că acțiunea UE ar putea avea consecințe economice grave.