Ți-ai cumpărat mașină de epocă? Și acum, cine o restaurează?

Înainte de apariția pe scară largă a vehiculelor electrice și a inteligenței artificiale, mii de carosieri care lucrau pentru zeci de mărci – de la BMW și Mercedes-Benz la Alfa Romeo, Packard, Bentley și Porsche – și-au dedicat viața fabricației manuale. Presau aluminiul pentru a crea aripi suficient de ostentative pentru magnați, construiau cadre din lemn suficient de rezistente pentru a susține oameni din familii regale și răsuceau sârma pentru spițele roților atât de rezistente încât puteau face față drumului de la Peking la Paris.

Tipare din lemn, nicovale și roți englezești

Astăzi, într-o clădire lipsită de pretenții din Ontario, Canada, Ernie Morreau și colegii săi de la RM Auto Restoration folosesc încă tipare din lemn, nicovale și roți englezești pentru a restaura caroserii ale căror nume evocă locuri exotice și idealuri înalte de mult dispărute: Hispano Suiza, Horch, Duesenberg, Talbot-Lago.

Restaurările pot dura ani. Acest tip de proces „vechi” nu poate fi grăbit – ca să nu mai vorbim de costuri.

„Poți cheltui peste 100.000 de dolari doar pentru cromare și peste 35.000 de dolari pentru piele, și asta înainte de lucrările de vopsire”, spune Morreau, directorul general. „Poți ajunge acum la peste un milion de dolari pentru orice restaurare, în funcție de starea mașinii”, adaugă el. Atelierul are în lucru 40 de comenzi și refuză proiecte aproape zilnic.

Echipa lui Morreau începe cu o cercetare „de criminalistică” despre fiecare mașină, scotocind prin manuale vechi, arhive de muzeu, facturi de vânzare, rezultate de curse și bonuri de reparații. Unii călătoresc în jurul lumii pentru a compara informații cu colecționarii care dețin sau au deținut modele similare – dacă acestea există. Adesea, nu există.

„Refacem prin inginerie inversă multe lucruri”, spune Don McLellan, președintele atelierului, companie-soră a casei de licitații RM Sotheby’s. Deviza este: Nu înlocui, repară. „Dacă o aripă e serios avariată, o batem la ciocan, înlocuim poate un sfert de inch în jurul găurii de rugină, facem un petic și îl sudăm astfel încât să nu se vadă îmbinarea”, explică el. „Vrem să păstrăm materialul original, nu să facem o reproducere. Este foarte important pentru noi și, de asemenea, pentru valoarea la revânzare”.

Meșteșugarii experimentați îmbătrânesc și dispar

Meseria a suferit din cauza lipsei de personal, deoarece pe măsură ce meșteșugarii experimentați se pensionează, nu există înlocuitori. Să petreci mii de ore într-o încăpere bătând metalul sau răsucind sârmă nu e, în mod normal, în topul preferințelor unui absolvent mediu. „Tinerii nu mai au aceeași etică a muncii”, spune Morreau. Satisfacția imediată, normalizată de telefoanele mobile și rețelele sociale, este opusul răbdării și priceperii necesare pentru a fabrica, de exemplu, un bord din lemn de nuc burlat pentru un Rolls-Royce antebelic.

Cei din industrie recunosc că e greu să atragi adolescenții. „Nu e ceva rațional”, spune Brian Martin, director senior de restaurare auto la McPherson College din McPherson, Kansas. „Nu faci asta pentru că vei câștiga mulți bani sau pentru că vei deveni faimos.” Judecător de multă vreme la Pebble Beach Concours, Martin a îndrumat o echipă de studenți care, în 2023, a obținut locul doi la categoria lor cu un Mercedes-Benz 300S Cabriolet din 1953. Mașina fusese restaurată în decurs de zece ani.

Totuși, este o carieră stabilă, chiar dacă nu una extrem de profitabilă. Salariile de intrare variază între 45.000 și 60.000 de dolari; experții câștigă sume de șase cifre și își construiesc propria bază de clienți.

„Un job de birou clar nu era pentru mine”

În ciuda dificultăților, există încă tineri fascinați de acest domeniu. „O mare parte din atracție este că pot lucra cu mâinile mele”, spune Philip Schieffelin, student în ultimul an la McPherson, care a făcut un stagiu de vară la Eclectic Motor Company, în New Windsor, Maryland. A lucrat deja 100 de ore la refacerea tablei unui BMW 507 din 1957. „Un job de birou clar nu era pentru mine”, adaugă el.

Alții sunt atrași de istorie. Bryan Gremchuk, unul dintre principalii restauratori ai unui Porsche 356B Carrera GT/GT din 1962 pe care Road Scholars îl va prezenta la Pebble, spune că a lucrat inițial în service-uri moderne, dar pe la 30 de ani a simțit atracția pentru modelele rare de epocă.

„Mașinile vechi sunt predecesoarele celor de azi și îmi place să văd de unde a pornit totul”, explică el. „Dacă nu ar fi testat anumite tehnologii atunci, nu le-am avea astăzi”.

Sfaturile lui Martin? Angajatorii care vor să păstreze absolvenții de top trebuie să le ofere timp să crească. Mulți studenți încep programul de restaurare auto fără să știe măcar să conducă o mașină cu transmisie manuală, deci răbdarea e esențială. „Foarte puțini dintre studenții noștri au crescut în jurul acestui domeniu”, spune Martin. „Sunt pasionați de mașini, dar totul e complet nou pentru ei.”

O generație de specialiști experimentați dispare, spun cei din branță. Dar oricine vrea să lucreze cu mașini clasice de clasă mondială își poate construi o carieră – atâta timp cât are dedicația necesară.

„Aceste mașini sunt ca niște cai de curse pursânge”, spune Regalia. „Este nevoie de sute și mii de ore pentru a le aduce la acest nivel”.

Merită – cele mai bine restaurate mașini au o prezență pe care o simți. „Arată cu adevărat diferit de celelalte mașini”, spune Regalia. „Ajustarea panourilor, distanțele, felul în care se potrivește fiecare element de ornament – totul, întreaga atmosferă a acelei perfecțiuni încorporate în formă, capătă un alt aspect. Nu toate mașinile reușesc asta”.