Prima pagină » Acord tripartit, semnat în Senatul României, pentru susținerea legislativă a egalității de șanse pentru femeile din politică, administrație și afaceri

Acord tripartit, semnat în Senatul României, pentru susținerea legislativă a egalității de șanse pentru femeile din politică, administrație și afaceri

Acord tripartit, semnat în Senatul României, pentru susținerea legislativă a egalității de șanse pentru femeile din politică, administrație și afaceri

Pentru prima dată în România, femei din cele mai influente domenii – politică, administrație și mediul de afaceri – au inițiat semnarea unui acord de parteneriat între instituții și organizații cheie pentru promovarea egalității de șanse. Senatul României, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse (ANES) și Asociația Women for a Better Society au agreat elaborarea unui calendar comun de acțiuni pentru a susține accesul femeilor la finanțare, educație juridică, formare profesională și funcții de decizie în administrația publică și în mediul de afaceri.

Într-o Europă în care femeile sunt încă subreprezentate în funcțiile de conducere, în care decalajul salarial persistă iar accesul la resurse este inegal, România are responsabilitatea – dar și oportunitatea – de a schimba paradigme.

„Egalitatea de șanse nu este un deziderat. Este o obligație constituțională și o măsură a maturității unei democrații autentice. România trebuie să răspundă acestor provocări nu cu retorică, ci cu politici publice eficiente, transparente și echitabile”, a declarat senatoarea Rodica Cușnir, președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități.

Mircea Abrudean, Președintele interimar al Senatului, a subliniat necesitatea ca România să își asume un rol proactiv în combaterea discriminării de gen și în promovarea echității în toate politicile publice, potrivit unui comunicat al Senatului României.

Susținere legislativă pentru femeile antreprenor

În centrul discuțiilor s-a aflat necesitatea implementării instrumentelor legislative care pot corecta dezechilibrele istorice de reprezentare și acces. De la sprijinirea femeilor antreprenor, la politicile privind echilibrul muncă–viață și până la încurajarea participării femeilor în consiliile de administrație sau în funcții publice, Comisia își asumă lansarea și susținerea de inițiative legislative specifice, în parteneriat cu autoritățile naționale și europene.

„Putem și trebuie să trecem de la discurs la acțiune. Iar acțiunea concretă înseamnă proiecte de lege, bugete dedicate, mentorat instituțional și coerență în aplicarea legislației existente”, a adăugat Rodica Cușnir.

În acest sens, evenimentul a fost nu doar un forum de idei, ci o platformă de angajamente concrete, semnarea unui acord de parteneriat de către Rodica Cușnir, senatoare și președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, Luminița Popescu – secretar de Stat, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și Ana Maria Pătru – președinte Asociația Women for a Better Society– un pas simbolic, dar cu miză legislativă, pentru crearea unei rețele naționale de colaborare în sprijinul promovării femeilor în toate domeniile decizionale.

„Ne-am angajat să lucrăm aplicat pe trei direcții: reducerea disparităților salariale de gen, promovarea echilibrului între viața profesională și cea personală, și combaterea discriminării sistemice. Egalitatea de șanse nu trebuie să fie un subiect de imagine, ci o politică centrală de dezvoltare națională.Fiecare femeie sprijinită să-și atingă potențialul contribuie direct la economia și echilibrul social al țării. Ministerul Muncii rămâne un partener ferm în acest efort comun de a transforma viziunile europene în realitate românească ”, a declarat și Daniela David, Secretar de Stat în Ministerul Muncii.

Senatul României, „sprijin total” pentru această inițiativă

Summit-ul a fost găzduit de Senatul României și organizat de Asociația Women for a Better Society, în calitate de amfitrion principal.

Dincolo de cifre și grafice, conferința a arătat că există în România o forță feminină dornică să construiască, să inoveze și să decidă. Senatul, prin comisia de specialitate, „își declară sprijinul total pentru consolidarea acestui parcurs și invită toți actorii interesați la un parteneriat onest și durabil pentru egalitate de șanse, pentru că o societate modernă se construiește atunci când vocea femeilor nu mai este doar auzită, ci este și ascultată. Iar egalitatea nu mai este doar un principiu – ci o realitate garantată”, se precizează în comunicatul citat.

Alte articole importante
O curte de apel din SUA decide că utilizarea inteligenței artificiale de către avocați nu justifică automat reducerea onorariilor
Tehnologie
O curte de apel din SUA decide că utilizarea inteligenței artificiale de către avocați nu justifică automat reducerea onorariilor
Folosirea inteligenței artificiale de către o firmă de avocatură nu reprezintă, în sine, un motiv pentru diminuarea onorariilor facturate, a decis o curte federală de apel din Statele Unite. Instanța a menținut acordarea unor cheltuieli juridice de 115.000 de dolari, apreciind că reclamanții nu au demonstrat că utilizarea AI a făcut nerezonabil timpul efectiv lucrat […]
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse de Halloween în 2026. Dovlecii și decorațiunile luminoase, printre preferate
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse de Halloween în 2026. Dovlecii și decorațiunile luminoase, printre preferate
Numărul produselor comandate de români în weekendul de Halloween din acest an a crescut cu 29% față de perioada similară din 2025, potrivit unei analize Glovo. Cererea pentru articole tematice, precum dovleci, accesorii pentru costume și decorațiuni, a avansat cu aproximativ 190%, iar Capitala a generat aproape 60% din comenzile din această categorie. Datele platformei […]
Puterea de cumpărare a europenilor ajunge la 21.153 de euro în 2026. România coboară pe locul 32, cu 11.283 de euro pe locuitor
Puterea de cumpărare a europenilor ajunge la 21.153 de euro în 2026. România coboară pe locul 32, cu 11.283 de euro pe locuitor
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa va ajunge la 21.153 de euro în 2026, în creștere nominală cu 4,4% față de anul precedent. România rămâne mult sub media continentală, cu 11.283 de euro pe locuitor, și pierde o poziție în clasamentul celor 42 de țări analizate, coborând de pe locul 31 […]
Premierul României: Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi repornită în câteva zile. Ploile au îmbunătățit debitul Dunării
Premierul României: Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi repornită în câteva zile. Ploile au îmbunătățit debitul Dunării
Premierul Luca Niculescu estimează că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea avea loc în câteva zile, după ce ploile din ultima perioadă au contribuit la îmbunătățirea debitului Dunării. Șeful Guvernului a declarat că este în contact cu ministrul Energiei și cu conducerea Nuclearelectrica și că așteaptă vești privind reluarea funcționării centralei. „Sper să […]
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de marți. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Piață de Capital - Fonduri
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de marți. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de marți, 3 noiembrie 2026, pe minus, toți indicii principali înregistrând scăderi. Valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 125,4 milioane de lei, echivalentul a aproape 23,5 milioane de euro. Indicele principal al BVB, BET, care urmărește evoluția celor mai tranzacționate 20 de companii de […]
România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025
Macroeconomie
România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025
Raportul dintre veniturile din taxe și contribuții sociale și Produsul Intern Brut a ajuns la 40,7% în Uniunea Europeană în 2025, față de 40,2% în anul precedent, potrivit datelor publicate de Eurostat. România s-a situat printre statele cu cele mai mici ponderi ale veniturilor fiscale în economie, cu un nivel de 29,3%, fiind depășită doar […]