Prima pagină » Acțiunile Tesla au crescut înaintea lansării Starship, după promisiunea făcută de Elon Musk

Acțiunile Tesla au crescut înaintea lansării Starship, după promisiunea făcută de Elon Musk

Acțiunile Tesla au crescut înaintea lansării Starship, după promisiunea făcută de Elon Musk
Foto: Shutterstock

Acțiunile Tesla au înregistrat marți o creștere importantă, în contextul în care Elon Musk a transmis public că intenționează să-și canalizeze din nou întreaga energie asupra companiilor pe care le conduce.

Mesajul a fost postat pe X (fosta Twitter), rețeaua socială deținută tot de el, la scurt timp după ce o pană majoră a afectat temporar funcționarea platformei.

Acțiunile Tesla au crescut la bursă cu 6%

Tesla

Fotografii: Shutterstock

După această postare, acțiunile Tesla au crescut cu aproape 6%. Musk a precizat că este momentul să fie „super concentrat” pe X, pe startup-ul său de inteligență artificială xAI și pe Tesla, în condițiile în care aceste companii dezvoltă tehnologii esențiale „într-o perioadă critică pentru civilizație”. Miliardardul a recunoscut că infrastructura de backup a dat rateuri, iar sistemele de redundanță nu au reacționat corespunzător în timpul penelor recente.

Reacția pozitivă a bursei arată că investitorii par să susțină această reorientare strategică a lui Musk, departe de politică și mai aproape de inginerie, inovație și eficiență operațională.

Platforma X a fost afectată de o întrerupere serioasă zilele trecute, când mii de utilizatori au raportat că nu au putut accesa serviciile. Conform DownDetector, aceasta a fost precedată de o altă pană în centrele de date, la începutul săptămânii. De la preluarea rețelei în 2022, Musk a implementat mai multe schimbări controversate, care au dus periodic la instabilități tehnice și la concedieri masive, relatează CNBC.

Elon Musk pare acum hotărât să se distanțeze de sfera politică și să revină la „modul de lucru 24/7” care i-a adus faima în Silicon Valley. În timpul unei conferințe organizată în aprilie pentru anunțarea rezultatelor financiare Tesla, el a declarat că va reduce implicarea în proiecte politice precum controversatul „Departament pentru Eficiență Guvernamentală” asociat președintelui Donald Trump.

O nouă lansare după două eșecuri

În ciclul electoral precedent, Elon Musk a investit sume uriașe și mult timp în susținerea unor cauze politice și chiar a fost văzut drept un aliat influent al lui Trump. Totuși, potrivit Washington Post, el ar fi devenit tot mai dezamăgit de impactul real al acestei implicări și își dorește să se concentreze exclusiv pe activitatea din business și inovație.

La Forumul Economic din Qatar, desfășurat recent, Musk a declarat că în următorii ani va cheltui „mult mai puțin” pentru donații în scop politic, preferând să investească în dezvoltare tehnologică.

Această schimbare de ton vine într-un moment delicat: SpaceX se pregătește pentru o nouă tentativă de lansare a rachetei Starship, după două eșecuri, în ianuarie și în martie. Musk a anunțat inițial un livestream pe X pentru seara de marți, la ora 20:00 (ora României), dar transmisia a fost amânată până după testul zborului Starship Flight 9.

Pe de altă parte, Tesla continuă să resimtă efectele colaterale ale controverselor politice din jurul fondatorului său. În Europa, marca se confruntă cu proteste în unele showroomuri și cu o imagine tot mai afectată. În aprilie 2025, Tesla a vândut doar 7.261 de vehicule pe continent, mult sub cele 14.228 de unități vândute în aceeași lună a anului 2024, notează Sharecafe.

Aceasta reprezintă o scădere dramatică de 49% față de aceeași lună a anului precedent, potrivit datelor furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA). Această scădere a survenit chiar dacă vânzările totale de „electrice” au crescut cu 34,1% în aprilie.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]