Prima pagină » Altman și revoluția AI de 850 miliarde $: „Oamenii sunt îngrijorați”

Altman și revoluția AI de 850 miliarde $: „Oamenii sunt îngrijorați”

Altman și revoluția AI de 850 miliarde $: „Oamenii sunt îngrijorați”
sursă foto. CNN

Sam Altman, CEO-ul OpenAI a anunțat cea mai mare expansiune de infrastructură din era internetului. Nota de plată e estimată la 850 miliarde de dolari.

Altman și cel mai ambițios plan de infrastructură tehnologică din lume

Sam Altman, șeful OpenAI, a ales un câmp prăfuit din Texas ca decor pentru a dezvălui ceea ce numește „cea mai mare investiție de infrastructură din era internetului modern”.

Planul presupune o construcție uriașă de centre de date, realizată în parteneriat cu Oracle, Nvidia și SoftBank. Capacitatea vizată este de 17 gigawați, echivalentul a 17 centrale nucleare sau a nouă baraje Hoover.

Costurile estimate depășesc 850 de miliarde de dolari, aproape jumătate din întreaga explozie de infrastructură AI la nivel global prognozată de HSBC la 2 trilioane de dolari până la finalul deceniului.

Altman a recunoscut că dimensiunea proiectului ridică temeri.

„Oamenii sunt îngrijorați. Înțeleg perfect. Dar cererea pentru AI crește într-un ritm fără precedent”, a spus el, intervievat de CNBC, unde se ridică primul dintre mega-centrele OpenAI.

Cererea explozivă de AI, motorul investițiilor gigant

OpenAI justifică investițiile prin creșterea de zece ori a utilizării ChatGPT în doar 18 luni.

„Este nevoie de o rețea de supercomputere pentru a livra capacitățile AI”, a explicat Altman.

El a subliniat că, spre deosebire de revoluțiile tehnologice anterioare, inteligența artificială cere infrastructură uriașă: centre de date, cipuri de ultimă generație și cantități masive de energie electrică.

„Acesta e doar un mic eșantion din ce e nevoie. Fără electricitate, fără infrastructură, AI-ul nu poate progresa”, a spus CEO-ul.

Problema majoră nu este doar accesul la cipuri sau finanțare, ci energia electrică. Pentru a anticipa viitoarele nevoi, Altman a investit masiv în companii nucleare, precum Helion Energy (fuziune) și Oklo (fisiune).

Criticii îl avertizează  pe Altman asupra unei posibile bule financiare

Scepticii spun că acest val investițional seamănă cu o schemă circulară de finanțare. OpenAI pompează sute de miliarde în proiecte ce implică Nvidia, Oracle și SoftBank, care la rândul lor investesc și apoi recuperează sumele prin vânzări de cipuri și chirii pentru centrele de date.

Între timp, companii precum Nvidia și Microsoft au câștigat sute de miliarde la capitalizarea bursieră. Doar cele două împreună valorează acum 8,1 trilioane de dolari, adică 13,5% din întreaga piață S&P 500.

Altman răspunde că toate revoluțiile tehnologice au trecut prin cicluri de supra-investiții și sub-investiții.

„Unii vor pierde bani, alții vor câștiga, dar valoarea pe termen lung pentru societate va fi uriașă”, a declarat el.

Oracle, Nvidia și SoftBank își joacă viitorul pe cartea AI

Partenerii OpenAI mizează pe cererea aproape nelimitată pentru tehnologia AI. Oracle a anunțat schimbări la vârf, promovând noi CEO pentru a gestiona expansiunea cloud dedicată AI.

„Văd o cerere aproape infinită de tehnologie. Era momentul să facem tranziția”, a spus Clay Magouyrk, unul dintre noii lideri ai Oracle.

Nvidia nu doar furnizează cipuri, ci intră și cu equity în proiecte. Printre tehnologiile livrate se numără acceleratoarele Vera Rubin, proiectate special pentru sarcini AI de generație nouă.

„Furnizori ca Oracle își folosesc bilanțurile pentru a construi aceste centre masive. Noi plătim costurile operaționale odată ce devin funcționale”, a explicat Sarah Friar, CFO OpenAI.

O relație specială cu Microsoft și planuri pentru viitor

Friar a confirmat că Microsoft rămâne „un partener major” și că noi anunțuri sunt iminente. Totuși, nu a oferit detalii.

În ceea ce privește o posibilă listare la bursă, Altman a fost rezervat.

„Probabil vom fi publici într-o zi, dar nu acum. Piețele private ne oferă suficient capital, fără presiunea trimestrială a Wall Street”, a spus el.

Totuși, CEO-ul a recunoscut că „lumea ar trebui să aibă acces la acțiuni OpenAI”, sugerând că listarea este doar o chestiune de timp.

Alte articole importante
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare de amploare în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare de amploare în România
Companii energetice și grupuri internaționale de investiții dezvoltă în România proiecte fotovoltaice de sute de megawați și capacități de stocare a energiei în baterii, pe fondul interesului tot mai mare al investitorilor turci pentru piața locală. Printre inițiativele prezentate se numără extinderea unui parc solar de 205 MWp din Dâmbovița cu sisteme de stocare, un […]
BNR riscă un record european de stagnare a politicii monetare. Inflația a depășit ținta în 12 din ultimii 21 de ani
Bănci-Asigurări-IFN
BNR riscă un record european de stagnare a politicii monetare. Inflația a depășit ținta în 12 din ultimii 21 de ani
România este pe cale să consemneze un record european prin durata neobișnuit de lungă în care dobânda-cheie a rămas neschimbată, la 6,5%, începând din august 2024, în timp ce inflația continuă să pună presiune asupra economiei. Viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu, susține că menținerea dobânzii a avut justificări economice, dar atrage atenția […]
Un proiect de lege ar putea aduce noi costuri și obligații birocratice pentru firmele din România
Companii
Un proiect de lege ar putea aduce noi costuri și obligații birocratice pentru firmele din România
O propunere legislativă înregistrată la Senat ar obliga companiile să apeleze la avocați pentru redactarea contractelor și a unor documente uzuale, de la acte adiționale până la modificări în Registrul Comerțului. Inițiativa, depusă în procedură de urgență, ar putea genera cheltuieli suplimentare pentru mediul de afaceri și ar afecta inclusiv activitatea contabililor, juriștilor din companii […]
Analiștii CFA România anticipează deprecierea leului până la 5,39 RON pentru un euro
Analize-previziuni
Analiștii CFA România anticipează deprecierea leului până la 5,39 RON pentru un euro
Analiștii financiari din cadrul CFA România estimează că inflația va scădea în următoarele 12 luni, în timp ce leul se va deprecia până la aproape 5,39 lei pentru un euro. În paralel, perspectivele de creștere economică rămân modeste, iar datoria publică ar putea ajunge la 62% din PIB, potrivit celui mai recent sondaj privind încrederea […]
Fuziunea giganților europeni din industria satelitară pune la încercare ambiția UE de a-și câștiga independența spațială
Economie mondială
Fuziunea giganților europeni din industria satelitară pune la încercare ambiția UE de a-și câștiga independența spațială
Planul Airbus, Leonardo și Thales de a-și reuni activitățile din domeniul sateliților ar putea consolida industria spațială europeană în competiția globală, dominată tot mai mult de Starlink, serviciul dezvoltat de Elon Musk. Inițiativa, susținută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ridică însă întrebări privind concurența, costurile și numărul furnizorilor disponibili pentru programele strategice […]
Investițiile globale în centrele de date ar putea ajunge la 2.100 de miliarde de dolari până în 2028
Tehnologie
Investițiile globale în centrele de date ar putea ajunge la 2.100 de miliarde de dolari până în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar putea depăși pragul de 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și s-ar putea dubla până în 2028, pe fondul dezvoltării accelerate a Inteligenței Artificiale. Potrivit estimărilor BofA Global Research, această expansiune generează oportunități importante pentru producătorii de cipuri, echipamente industriale și sisteme de alimentare și răcire. Investițiile […]