Asistăm la apusul Europei? Pentru că „viitorul riscă să fie decis la Moscova”, analiștii reiau ideea unei „Europe cu mai multe viteze”

S-a comentat destul de mult un incident care putea trece neobservat, anume că, la summitul NATO, premierul olandez Mark Rutte l-a numit, din greșeală, „tăticule” (“daddy”) pe președintele Donald Trump. Deși pare un simplu lapsus, o stângăcie lingvistică, întâmplarea ar putea avea o însemnătate mai largă, în măsura în care exprimă, poate fără intenție, un adevăr dureros: Europa a devenit neputincioasă în fața amenințărilor geopolitice, se arată într-o amplă analiză Politico, dedicată geopoliticii contemporane. Dependența Europei de sprijinul american pentru apărare nu ar fi singura problemă. Uniunea Europeană – un experiment curajos de guvernare internațională, imaginat în contextul reconstrucției postbelice – a ajuns la limită. Ceea ce trăim este apusul Europei, comentează sursa citată. Uniunea Europeană a fost fondată și a crescut la adăpostul protecției americane și, până acum, nu a fost pusă în situația de a supraviețui fără acest sărijin. Tocmai asistăm, însă, la retragerea Americii de pe scena internațională, ceea ce face ca NATO să nu mai fie o soluție pentru provocările cu care se confruntă Europa: alianța este, la rândul ei, mult prea dependentă de Statele Unite. Structura UE nu este concepută pentru confruntare. Este o uniune clădită pe un limbaj al cooperării, nu al apărării. Se pare, însă că punctele ei forte în epoca postbelică sunt fundamental nepotrivite pentru provocările de azi. 

Cel mai recent acord comercial semnat cu SUA nu face decât să evidențieze această dependență și costurile sale ridicate. Tarifele unilaterale și angajamentul UE de a cheltui 750 de miliarde de dolari pentru energie americană sunt, în esență, plăți mascate pentru a menține prezența trupelor americane pe continent. Europa, incapabilă să-și asigure propria apărare, se agață de ceea ce America e dispusă să ofere, comentează sursa citată. În acest context, analiștii Politico reiau ideea mai veche a Europei cu mai multe viteze. În 2017, comentează sursa citată, liderii Germaniei și ai Franței au lansat ideea unei „Europe cu mai multe viteze” – cea mai ambițioasă propunere de reformare a Uniunii de până atunci. Dacă pandemia de Covid-19 și războiul declanșat de Rusia n-ar fi deturnat atenția, această idee ar fi putut evolua într-o dezbatere serioasă despre regionalizarea Uniunii. Chiar și astăzi, acest scenariu are potențialul de a reveni pe agendă, în special în regiunea nordico-baltică, unde țările caută în mod activ o integrare mai profundă în materie de securitate și apărare – iar pericolul rusesc este pe deplin înțeles. În paralel, părți ale Europei de Vest încep deja să se distanțeze de interesele Nordului. Iar în blocul non-liberal, Ungaria și Slovacia privesc cu speranță către viitoarele alegeri din Cehia, așteptând ca un nou guvern să se alăture curentului anti-european, consideră Politico.

Un vis născut din ruinele războiului

În anii ’50, după catastrofa celui de-Al Doilea Război Mondial, țările europene căutau cu disperare o formulă care să asigure pacea și securitatea pe continent. Inițiativa de unificare a pornit cu doar șase state – Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg – și a dat naștere unei structuri radical diferite de ceea ce cunoaștem astăzi. Franța și Germania, surse recurente de conflict, trebuiau ancorate într-un mecanism care să prevină o nouă conflagrație.

Ideea era simplă: integrarea economică va neutraliza amenințarea războiului. Țările interdependente financiar și politic ar avea prea mult de pierdut dacă ar mai recurge la arme. Cooperarea ar crește prosperitatea generală, creând un stimulent economic împotriva escaladării militare.

De la comunitate economică la promisiune geopolitică

Proiectul european a evoluat, de-a lungul timpului, nu doar în dimensiune, ci și în natura conceptuală. Transformarea profundă a început cu Tratatul de la Maastricht, din 1991, care a fondat Uniunea Europeană. Au urmat uniunea monetară, adoptarea monedei euro și, apoi, Acordul Schengen, care a deschis granițele interne ale Europei. Toate aceste etape au pregătit terenul pentru extindere: în 1995 au aderat Austria, Finlanda și Suedia, iar în 2004 – într-un val fără precedent – au fost integrate alte zece state, în mare parte foste țări comuniste din Europa Est. Li s-a oferit șansa stabilității, a prosperității și unei Europe pașnice, comentează Politico. A fost, totodată, o promisiune geopolitică: cine aderă la valorile occidentale și acceptă regulile poate deveni membru al familiei europene.

De-a lungul acestei expansiuni, proiectul a rămas fidel credinței că liberul schimb, prosperitatea și valorile liberale sunt bastioane împotriva războiului. Din păcate, ideea, oricât de logică părea la început, nu s-a confirmat în practică.

Foto: Colaj Freepik

Cooperarea, un model epuizat în fața crizelor de azi

Este adevărat că proiectul european a înregistrat succese remarcabile. Chiar simpla lui continuitate, pe parcursul a peste șapte decenii, este în sine o imensă o reușită. Însă aceste succese au fost construite pe fundamentele cooperării și ale progresului treptat. În mod firesc, o instituție născută din aceste principii dă naștere unui anumit tip de politician: precaut, articulat, un negociator desăvârșit, scrie sursa citată.

Problema apare atunci când o amenințare impune abandonarea metodelor consacrate. Un pericol extrem cere o reacție pe măsură. Iar un sistem antrenat să evite conflictul va fi profund inadecvat în fața unor schimbări radicale. Inerția birocratică a UE este colosală – dacă ne gândim doar la numărul de țări, agenții și funcționari implicați.

Foto: Freepick

Umbrela americană se retrage. Europa se dovedește nepregătită

Este ușor să-l învinuim pe Donald Trump pentru retragerea Americii și pentru faptul că lasă Europa vulnerabilă și lipsită de apărare. Însă, în realitate, el n-a făcut decât să expună un defect structural, care a existat dintotdeauna în arhitectura europeană. Uniunea Europeană a fost fondată și a crescut la adăpostul protecției americane. Formula sa de integrare economică nu a fost niciodată testată în absența celei mai mari puteri militare din lume. UE nu a fost niciodată nevoită să se susțină singură, comentează sursa citată.

A fost nerealist și lipsit de înțelepciune să presupunem că Statele Unite vor plăti permanent factura pentru securitatea continentului, iar Trump nu a făcut nimic altceva decât să tragă preșul de sub această iluzie fragilă, scrie Politico. Europa se vede acum nevoită să găsească o cale de ieșire, în timp ce Putin își continuă ofensiva. America, în mare parte, se retrage pe margine.

Foto: Parlamentul European

Reacții ezitante, strategii incoerente

Până acum, Europa nu a reușit să formuleze un răspuns eficient la amenințarea reprezentată de Rusia, pentru că acest lucru ar necesita un nou model de guvernanță europeană – unul curajos și profund reformat. În schimb, am asistat la acțiuni haotice, dispersate, lipsite de coordonare, scrie sursa citată. Istoria sancțiunilor impuse regimului Putin în contextul războiului din Ucraina ilustrează perfect această lipsă de fermitate. Au fost adoptate 18 pachete de sancțiuni, dar Putin continuă războiul, menține ofensiva pe front și își derulează afacerile cu aliații săi internaționali. Chiar și după toate aceste runde de sancțiuni, mai există suficiente pârghii pentru a produce daune economice reale regimului – semn că nicio măsură nu a fost concepută pentru a-l lovi decisiv.

Un alt exemplu elocvent ar fi, în opinia editorialiștilor Politico, livrarea celor 1 milion de obuze de artilerie de 155 mm promise Ucrainei. La șase luni de la asumarea angajamentului, Europa a fost nevoită să recunoască faptul că o uniune de 27 de state nu a reușit să producă sau să procure o asemenea cantitate. Ca ironia să fie completă, Rusia a anunțat că a primit exact 1 milion de obuze din partea Coreei de Nord. Una dintre cele mai sărace țări din lume a surclasat, aparent, cel mai prosper continent în livrarea de muniție unui aliat aflat în război.

Foto: Unsplash

Viitorul Europei riscă să fie decis la Moscova

În absența unor lideri europeni care să-și asume viziunea și responsabilitatea unui nou drum, viitorul continentului ar putea fi scris de la Moscova, scrie Politico. Dacă Putin ar ataca un stat NATO care este și membru al Uniunii Europene, ar fi zdruncinat chiar fundamentul unității europene. De aceea, întrebarea devine inevitabilă: poate Europa, care nu-și poate apăra propriii cetățeni, să mai aibă un viitor cu adevărat semnificativ? O reuniune de criză, convocată după bombardarea unei capitale europene pentru a redacta o „rezoluție de compromis”, ar marca doar momentul în care proiectul european și-ar primi piatra funerară.

Chiar dacă scenariile cele mai sumbre nu se vor materializa, ineficiența actuală a Uniunii este deja paralizantă. Ar mai fi capabilă Europa de azi să creeze ceva de anvergura Spațiului Schengen sau a uniunii monetare? Ar mai putea să se extindă cu sens, în condițiile în care blocajele politice o reduc treptat la statutul de simplu spectator în războiul din Ucraina, în conflictul hibrid din Moldova sau în cucerirea non-militară a Georgiei?

Fără reformă, către irelevanță

Concluzia devine tot mai clară: Uniunea Europeană riscă să devină irelevantă, scrie Politico, sau chiar să intre într-un proces de disoluție lentă – dacă nu reformează fundamental propriul tratat de funcționare. Este o sarcină uriașă, desigur. Dar, după atâtea blocaje și sincope, cel puțin avem astăzi o imagine clară a tipului de schimbări necesare. Iar propunerile de reformă nu sunt, de fapt, noi.

Foto: Unsplash

Unanimitatea trebuie abandonată, consideră Politico

Uniunea Europeană a fost fondată ca un proiect al obiectivelor comune, iar de-a lungul deceniilor a adoptat mii de acorduri pentru a-și avansa viziunea. Astăzi, asemenea realizări par imposibil de atins – pentru că nu toți membrii UE mai împărtășesc un scop comun. Ungaria, unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor de coeziune, lucrează activ împotriva proiectului european, comentează Politico. Slovacia nu este departe. În privința securității, Spania insistă că Uniunea rămâne în primul rând un proiect al păcii și al culturii, nu o coaliție care trebuie să-și asume și apărarea proprie.

Extinderea strategică trebuie reluată

Europa a vindecat multe din rănile Războiului Rece, primind țările din flancul estic. A fost, poate, cel mai mare succes geopolitic al UE. Dar misiunea nu este încheiată, iar beneficiile acestei strategii sunt considerabile. Ucraina, Moldova, Georgia și Armenia sunt națiuni ale căror populații se identifică majoritar cu valorile occidentale, comentează Politico. Uniunea trebuie să le ofere acestor țări un parcurs credibil către o Europă democratică.

Apărare – proiectul păcii nu poate supraviețui fără apărare

Umbrela de securitate americană nu va mai fi la fel de puternică – și, mai important, nici la fel de predictibilă. Europa trebuie să-și dezvolte propriile instrumente capabile să apere valorile fundamentale pe care le susține. UE trebuie să se transforme dintr-o comunitate iubitoare de pace într-o instituție capabilă să răspundă amenințărilor reale – o structură care să poată sta ferm împotriva celor care îi doresc prăbușirea. Europa nu este condamnată la eșec. Dar, pentru a supraviețui, trebuie să accepte o realitate dură: libertatea nu mai este gratuită. Iar pentru a o apăra, toate mijloacele disponibile trebuie mobilizate, conchide sursa citată.