Un blocaj total al Strâmtorii Ormuz ar provoca imediat efecte economice globale, întrerupând aproximativ 20% din fluxul mondial de petrol.
Costurile s-ar traduce rapid în scumpiri masive ale energiei, presiuni inflaționiste,precum și turbulențe pe piețele financiare.
Potrivit unei analize realizată de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, o eventuală închidere a Strâmtorii Ormuz ar fi extrem de costisitoare și destabilizatoare pentru economia globală.
Acesta estimează un șoc de aproximativ 13% asupra producției mondiale de petrol. În prezent, circa 250 de nave așteaptă la intrarea sau ieșirea din strâmtoare. În cazul în care traficul ar fi oprit complet, conductele ar rămâne singura rută realistă de ocolire.
Chisăliță descrie Strâmtoarea Ormuz drept „artera energetică a lumii”. Pe aici trec zilnic aproximativ 20 de milioane de barili de țiței și produse petroliere, aproape o cincime din consumul global. Asta înseamnă circa 100 de nave pe zi și peste 3.000 pe lună. Nu există o alternativă maritimă directă. O închidere totală ar tăia instant accesul la o parte esențială din fluxul energetic mondial.
Datele MarineTraffic arată că aproximativ 150 de tancuri de țiței și gaze naturale lichefiate sunt ancorate în Golful Persic. Alte aproape 100 de nave cargo și petroliere staționează lângă Emiratele Arabe Unite și Oman. În schimb, alte nave nu își mai finalizează tranzitul, în timp ce unele companii evită deja regiunea. Aceasta este, spune Chisăliță, o fază de „pre-blocaj”, în care fluxurile îngheață înaintea unei opriri oficiale.
Dacă strâmtoarea ar fi închisă, doar câteva conducte ar putea prelua o parte din exporturi. Conducta Est-Vest din Arabia Saudită poate transporta circa 5 milioane de barili pe zi și ar acoperi aproximativ jumătate din producția saudită. Conducta Habshan-Fujairah din Emiratele Arabe Unite are o capacitate de 1,5 milioane de barili pe zi și poate susține aproape toate exporturile EAU.
Un blocaj total ar elimina din piață aproximativ 13,5 milioane de barili pe zi. Asta înseamnă circa 13% din producția globală. Prin comparație, șocul petrolier din 1973 a redus oferta cu 7% și a dus la o creștere a prețurilor de 300% în cinci luni. „Acum impactul ar fi dublu”, avertizează el. Kuweit, Irak, Qatar și Bahrain depind aproape complet de tranzitul prin Ormuz. Nu au rute alternative funcționale. SUA, Canada și Brazilia ar putea crește teoretic producția, dar nu suficient de rapid pentru a acoperi deficitul pe termen scurt.
OPEC+ a decis o majorare de 200.000 de barili pe zi. Totuși, o parte din această creștere ar putea fi afectată de blocaj. Cererea globală este rigidă pe termen scurt și nu poate fi redusă rapid cu peste 13 milioane de barili zilnic. În acest context, prețurile ar putea reacționa violent.
Stocurile strategice globale sunt estimate la circa 1,5 miliarde de barili. Teoretic, ar putea acoperi circa 111 zile dintr-un deficit de 13,5 milioane de barili pe zi. În practică, nu toate rezervele pot fi eliberate imediat. Acestea sunt dispersate, altele sunt produse rafinate și necesită proceduri și ajustări logistice. Ele pot atenua un șoc temporar, dar nu pot compensa unul amplu și prelungit.
Astfel, conductele ar salva doar o treime din fluxul afectat, în timp ce rezervele strategice oferă doar un tampon temporar. Prețul petrolului ar intra într-o zonă de criză, iar un astfel de șoc ar alimenta inflația, ar crește costurile logistice și ar încetini economia.
„Nu ar fi doar scump, ci profund destabilizator”, spune Chisăliță.
Între timp, guvernele asiatice și rafinăriile își verifică stocurile și caută furnizori alternativi. Transporturile prin Strâmtoarea Ormuz sunt deja perturbate, iar piețele anticipează noi creșteri de prețuri.