În ultimii ani, tehnologia avansată în domeniul biotehnologiei a deschis noi posibilități pentru iubitorii de animale, oferindu-le șansa de a-și reîntâlni prietenii patrupezi dragi prin clonare. Dar cât costă cu adevărat să-ți clonezi animalul de companie preferat? Această afacere inovatoare și profitabilă nu doar că promite să readucă în viață un companion drag, ci și a stârnit discuții despre etică, costuri și impactul asupra societății.
„Un cal poate trăi pentru totdeauna. Pentru totdeauna și încă o dată.” Acest gând, rostit de un specialist în zootehnie, surprinde perfect fascinația și potențialul uriaș al tehnologiei de clonare a animalelor, care a trecut în ultimele decenii de la stadiul de experiment științific la o industrie de nișă, dar tot mai prezentă în viața de zi cu zi.
Totul a început pentru Ty Lawrence, profesor la West Texas A&M University, cu o carcasă de vită ieșită din comun, observată într-un abator. Carnea era perfect marmorată, dar animalul nu era supraponderal, contrazicând legile obișnuite ale selecției.
„În lumea mea, oamenii ar spune: ‘Aceasta e o carcasă frumoasă’”, povestește Lawrence. Gândul lui a fost simplu: această carne ar trebui clonată.
Deși tehnologia exista deja (Dolly, faimoasa oaie clonată, fusese creată în 1996), Lawrence nu avea atunci resursele necesare. Dar ideea a persistat. În 2010, găsind alte două carcase similare, Lawrence a convins conducerea universității să încerce clonarea. A reușit să transforme două cuburi de carne în patru clone: un taur și trei vițele. Apoi a încrucișat taurul cu vițelele, iar rezultatul a fost spectaculos: carnea urmașilor era la fel de bună, dacă nu chiar mai bună decât originalul.
Astăzi, urmașii acestor clone au ajuns în lanțul alimentar, iar mii de crescători cumpără material seminal de la acești tauri.
„Progenitura clonelor a fost consumată de zeci, poate sute de mii de oameni”, spune Lawrence pentru The Atlantic.
De la Dolly încoace, aproape 60 de specii și subspecii au fost clonate: de la muște, pești și broaște, până la câini de poliție, cămile campioane, porci pentru transplanturi de organe și vaci cu producție record de lapte. În lumea sportului, jucători de polo precum Adolfo Cambiaso au peste 100 de clone ale celui mai bun cal, folosindu-le strategic în competiții.
Industria clonării a devenit atât de dezvoltată încât companii precum ViaGen Pets & Equine, cu sediul în Whitesboro, Texas, produc pe bandă rulantă clone de pisici, câini și cai. Clienții lor sunt adesea persoane cu resurse, dornice să „readucă la viață” animalele iubite. Barbra Streisand și familia lui Pablo Escobar sunt doar două exemple celebre.
Biroul ViaGen este decorat cu zeci de portrete de pisici și căței cu papion – toate realizate în laboratorul său. „Lasting Love” este sloganul companiei, iar site-ul său web prezintă aproape 200 de recomandări de la proprietari de animale de companie
„Ce e o cheltuială exagerată pe articole de lux când poți readuce înapoi o bucată din inima ta pe care ai crezut-o frântă pentru totdeauna”, este textul prin care compania încearcă să atragă tot mai mulți clienți.
Dragostea durabilă nu este ieftină: 50.000 de dolari pentru o pisică sau un câine sau 85.000 de dolari pentru un cal, plătibile online cu cardul de credit, cu toată ușurința cumpărării unui blender. Odată ce clonarea este finalizată, compania oferă clienților un test ADN, efectuat de un laborator independent, care confirmă că rezultatul este, de fapt, o clonă.
ViaGen împărtășește cu nerăbdare recompensele emoționale ale clonării, dar poate fi mai puțin deschisă cu anumite detalii despre procesul în sine. Pentru a copia animalul, trebuie mai întâi să trimiteți companiei ViaGen câteva bucăți din carnea sa, care vor fi folosite pentru a crește noi celule care să furnizeze ADN-ul clonei.
Procesul începe cu recoltarea unei mostre de țesut de la animalul original (ideal, un petic de piele sau, la nevoie, o bucată de ureche). Țesutul este mărunțit, cultivat în laborator și se obțin milioane de celule. Acestea sunt apoi folosite pentru a înlocui ADN-ul unui ovul nefertilizat, prelevat de la un animal donator. Ovulul este stimulat să se dividă, rezultând un embrion care este implantat într-o mamă-surogat.
Compania colaborează cu veterinari experimentați care se ocupă de implantarea embrionilor și de monitorizarea sarcinii. Într-un hambar plin cu recipiente cu azot lichid, embrionii clonați așteaptă să fie transferați în mame-surogat.
Deși tehnologia a avansat, clonarea rămâne o temă sensibilă. Mulți proprietari de animale și chiar furnizori preferă să rămână anonimi, de teama reacțiilor negative. Un sondaj Gallup din 2023 arată că 61% dintre americani consideră clonarea animalelor „imorală”, procent neschimbat de la apariția lui Dolly.
Clonarea nu este lipsită de riscuri: animalele clonate pot avea probleme de sănătate, de la limbi mărite și rinichi anormali, la malformații ale inimii sau creierului. Chiar și așa, cererea pentru animale clonate este în creștere, iar unele companii au liste de așteptare.
Pentru unii, clonarea reprezintă șansa de a păstra pentru totdeauna o legătură emoțională cu un animal drag. Pentru alții, este o formă de „joc de-a Dumnezeu”, o depășire a limitelor naturale. Cert este că industria clonării animale a trecut de mult de faza experimentală și, fie că ne place sau nu, clonele trăiesc printre noi, iar carnea, laptele sau chiar animalele de companie clonate pot ajunge oricând în casele și farfuriile noastre.
În final, lumea clonării animale rămâne la granița dintre știință, afacere și dileme morale, iar întrebarea dacă ar trebui sau nu să continuăm pe acest drum va rămâne, probabil, deschisă pentru mult timp de acum înainte.