Cele mai elegante capace de canal din lume? Un tur palpitant prin „super-canalizarea” Londrei, în valoare de 4,6 miliarde de lire sterline

Pentru oricine vizitează zilele acestea Londra, peisajul ar putea să pară ușor schimbat. Un grup de monoliți de dimensiuni colosale a apărut pe malul nordic al Tamisei, ca niște vestigii misterioase dintr-o altă civilizație. Lângă Blackfriars Bridge, se înalță ca niște capete de pod impunătoare, de aproape 10 metri, pliate pe alocuri pentru a forma platforme și bănci, pentru ca, apoi, să coborare până se contopesc cu pavajul. Din vârful unei plăci uriașe curge apă, șiroind de pe creste, până într-un bazin îngropat. O altă pereche răsare direct din peretele râului, ridicând odată cu ea apărători din lemn din apele tulburi și maronii de dedesubt.

„Am vrut să fac ceva care pur și simplu vine de nicăieri”, spune artistul scoțian Nathan Coley despre blocurile sale de beton, parte a celei mai proeminente lucrări de artă publică din capitala britanică. Ansamblul urmează să fie inaugurat luna viitoare. „Sunt obiecte masive, abstracte, învăluite într-o atmosferă sumbră, care nu fac referire la nimeni sau nimic. Pot fi în același timp vesele, frumoase și brutale”.

Foto: Stewart Turkington

Când faci lucrări de canalizare, nimeni nu știe unde se duc banii

Coley este cunoscut, de fapt, mai ales pentru instalații luminoase, dar are, de data aceasta, un motiv destul de bun pentru care nu a dorit să facă referire directă la tema care l-a consacrat. Plăcile sunt partea cea mai vizibilă a proiectului Tideway. Aceste structuri enigmatice sunt, de fapt, niște memoriale dedicate epocii în care dejecțiile erau vărsate direct în Tamisa, spune el. „Problema cu super-canalul”, spune Coley, „este că totul este ascuns. Când municipalitatea investește în așa ceva, nimeni nu știe unde se duc banii. Am vrut să creez ceva cu adevărat incitant, care să-l facă vizibil și să-l celebreze”.

Despre Tideway s-a vorbit mult în legătură cu bugetul său în spirală, întârzierile nesfârșite, utilitatea pusă sub semnul întrebării și salariul directorului său. Însă puțină atenție s-a acordat faptului că, în relație directă cu această conductă costisitoare, Londra câștigă o serie de noi spații publice pe malul râului. Unul dintre cele șapte spații create ca „efect secundar” al canalului este o esplanadă de 250 de metri din granit, presărată cu copaci, bănci și plăcile negre ale lui Coley.

Cele mai scumpe capace de canal?

De la Putney, în vest, până la Deptford, în est, traseul sinuos de 25 km al Tideway a impus construirea de noi porțiuni de teren spre Tamisa, pentru a conecta vechile canale de preaplin (sau „râurile pierdute”, cum le numesc romanticii) la noul tunel subteran. În total, peste trei acri de teren, cu dimensiuni variabile în funcție de volumul de ape uzate care trebuie interceptat și trimis în jos, în vortexuri uriașe. Totul se desfășoară sub piețe pavate impecabil.

„Sunt, practic, capace uriașe de canal”, spune Roger Hawkins, de la Hawkins\Brown, arhitecții responsabili de cele cinci spații centrale, de la Chelsea Embankment la Blackfriars, care, împreună, acoperă o suprafață cât Trafalgar Square. „Într-o lume ideală pentru ingineri, acestea ar fi niște incinte împrejmuite, ușor de accesat. Dar, în schimb, Tideway a decis să creeze noi spații publice, exact au făcut și cei din secolul XIX. Digurile vechi, originale, au fost oferite publicului în schimbul deranjului pe care l-au provocat”.

„Tideway a fost un proiect complet ghidat de inginerie”

Înainte ca Joseph Bazalgette să construiască rețeaua victoriană de canalizare în anii 1860, Londra întâlnea Tamisa printr-un mal noroios, îmbibat de dejecții. Construirea canalizării a dus la crearea digurilor: capodopere de inginerie din piatră și cărămidă, cu promenade arborate pe malul râului. Dacă te plimbi azi pe Victoria Embankment, găsești băncile originale din fontă, susținute de sfincși și cămile, stâlpi de iluminat sprijiniți de delfini încolăciți și coșuri de ventilație ornamentale pentru canalizare, sub formă de coloane dorice stilizate. Cum se compară, așadar, echivalentele contemporane ale Tideway?

Separarea arhitecturii de inginerie în ultimii 160 de ani, împreună cu ascensiunea sistemelor birocratice de achiziții, a dus la rezultate mai fragmentate. „Tideway a fost un proiect complet ghidat de inginerie”, spune un membru al echipei. „Când ești într-o ședință cu câteva sute de ingineri civili, aceștia văd arhitectura și peisagistica drept un fel de podoabă, ceva decorativ”.

Nevoile tehnice au făcut ca pavajele să devină o „odă” dedicată capacelor de canal, presărate cu nenumărate trape de acces pentru vehicule, drone și sonde. Un singur sit are 55 de trape pe o suprafață cât jumătate de teren de tenis. Spațiile nu sunt încă toate complet deschise, dar transmit o senzație de „inginerie acoperită cu un strat de arhitectură. Totul decorat cu artă publică”.

Coșurile de ventilație din fontă neagră, ca pâlniile unor nave scufundate

Cu toate acestea, există elemente remarcabile. Unul dintre cele mai distinctive și recognoscibile detalii, care dau identitate proiectului, sunt coșurile de ventilație din fontă neagră, ce amintesc de pâlniile unor nave scufundate, răsucindu-se și lărgindu-se până la 5 metri înălțime, imitând forma vortexului de ape uzate.

„La un moment dat, mi s-a cerut să le fac să arate ca niște copaci, așa cum se camuflează antenele de telefonie mobilă”, spune Clare Donnelly, arhitect-șef Tideway la Fereday Pollard. „Nu vrei să strigi ‘țeavă de canalizare’ oamenilor, dar nici nu voiam să le ascundem – trebuia să fie elemente de peisaj cu personalitate”. Pentru a atenua faptul că sunt masiv, pâlniile sunt inscripționate cu versuri enigmatice ale poetei Dorothea Smartt, referitoare la râurile pierdute interceptate sub pavaj. „Furiosul Fleet curge roșu cu sânge roman”, proclamă un coș la Blackfriars. „Boudica luptă cu vitejie.”

La Chelsea, în fața spitalului regal, zidul de cărămidă al râului a fost extins într-o curbură amplă, formând un spațiu pavat cu cărămizi colorate și bănci în trepte, cu inserții smălțuite, realizate de artistul Florian Roithmayr. Se intră printr-o deschidere tăiată în zidul original al lui Bazalgette, lăsată intenționat cu granitul secționat brut. În Putney, un alt spațiu nou marchează punctul de start al renumitei curse de canotaj universitară, cu balustrade din bronz turnat în formă de vâsle, create de Claire Barclay.

Sacii turnați în bronz așteaptă călători să-i… lustruiască

Terasele „inundabile” permit ca valurile ambarcațiunilor mari să ude pavajul la flux

Chiar dacă regulamentele recomandă să tratezi râul ca pe un „dușman”, arhitecții au încercat să creeze o relație mai prietenoasă cu apa. Multe spații se ridică ușor spre linia de apărare împotriva inundațiilor, pentru a oferi o vedere mai bună asupra Tamisei. În unele locuri, terasele „inundabile” permit ca valurile ambarcațiunilor mari să ude pavajul la flux. În altele, inele masive de ancorare din fier, odinioară folosite pentru nave, sunt acum „blocate” pe uscat, dincolo de zidul râului.

În Tyburn Quay, pe Victoria Embankment, un spațiu rectangular sobru, de granit, ridicat pe un soclu înălțat, găzduiește un pavilion minimalist cu chioșc și toalete. Comenzile artistice adaugă încă un strat de atracție: o flotilă de vase comerciale imaginată de Hew Locke în Tower Hamlets, piedestaluri la Deptford de Studio Weave, sau „sacii” din bronz turnat ai lui Richard Wentworth la Tyburn Quay, evocând sacii de nisip folosiți ca protecție improvizată contra inundațiilor. „E perna muncitorului”, spune Wentworth, „și e un pic erotică. Vreau să devină lucioși, lustruiți, acolo unde se așează oamenii. Cine știe, poate cineva va cere pe cineva în căsătorie aici”.

Sacii sunt încă acoperiți, până la inaugurarea spațiului, dar textura pânzei de iută a fost reprodusă meticulos în bronz, la o turnătorie din Oxfordshire, aceeași care îi produce și băncile din bronz pentru Albert Embankment, lângă sediul MI6. Într-un omagiu adus originilor din Vauxhall ale producătorului de obiecte sanitare Royal Doulton, Wentworth a creat scaune sub formă de toalete lipite între ele. „Cred că e ceva plăcut în a sta pe toaletă alături de alți oameni”, spune el. „Îți amintește că a face nevoile e… până la urmă, un act public”.