Prima pagină » China mizează pe Europa pentru conducerea autonomă

China mizează pe Europa pentru conducerea autonomă

ANALIZĂ
China mizează pe Europa pentru conducerea autonomă
Foto: Freepik

China pariază tot mai mult pe Europa pentru a-și extinde influența în domeniul tehnologiei de conducere autonomă.

Pe fondul unui cadru european mai deschis și al dorinței Beijingului de a domina industria vehiculelor inteligente la nivel global, tot mai multe companii chinezești își stabilesc centre de dezvoltare, parteneriate și programe de testare în Uniunea Europeană.

China accelerează expansiunea în Europa cu tehnologia de conducere autonomă

China mizează pe Europa pentru conducerea autonomă

Foto: Freepik

Blocate pe piața americană, companiile chineze își fac intrarea în forță în Europa, iar cele din domeniul tehnologiilor pentru conducerea autonomă nu fac excepție. Acestea deschid sedii centrale, încheie acorduri privind gestionarea datelor și efectuează teste pe drumurile publice de pe continent. Aceasta este o mișcare care a stârnit îngrijorarea concurenților locali în privința competiției tot mai acerbe, potrivit Reuters.

China este, după cum se știe, cea mai mare piață auto din lume. Acolo, peste jumătate dintre mașinile vândute, inclusiv multe modele de bază, dispun de tehnologii de conducere autonomă. Uneori, acestea sunt oferite în echiparea standard. Beijingul stimulează producătorii locali să atingă supremația globală în dezvoltarea acestor tehnologii, în timp ce elaborează reglementări interne clare pentru a susține expansiunea rapidă.

QCraft este un furnizor chinez de sisteme de asistență la conducere. Dong Li, directorul tehnic al companiei, a declarat că strategia acesteia vizează Europa ca piață cheie pentru „viitorul global”. În cadrul Salonului Auto de la München el a anunțat deschiderea unui sediu central în Germania. Cu același prilej, Li a menționat că „barierele pieței americane”, cauzate de preocupările privind securitatea națională, au determinat QCraft să se orienteze spre Europa.

QCraft, Deeproute.ai și Momenta, deschizătoare de drumuri

Europa oferă un cadru de reglementare mai deschis, chiar dacă sistemele „autonomous” rămân limitate la modelele premium. Totodată, dezvoltatorii se plâng de reglementările fragmentate între state. În acest context, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut o inițiativă comună la nivelul UE pentru accelerarea dezvoltării mașinilor autonome. Totodată, ea recunoaște decalajul Uniunii față de Statele Unite și China.

QCraft colaborează deja cu producători auto din China și Europa. Șefii companiei și-au propus să comercializeze tehnologia pe continentul european în cel mult doi ani. În China, autobuzele din 26 de orașe utilizează sistemul autonom de nivel 4 al QCraft. Tehnologia permite deplasarea fără intervenția șoferului pe perioade îndelungate. Deeproute.ai este o furnizor de soluții autonome de nivel 4 pentru producătorii auto. Această firmă plănuiește să construiască un centru de date european odată ce va finaliza acordurile aflate în negocieri cu parteneri europeni și chinezi.

La rândul său, liderul de piață chinez Momenta, furnizor de tehnologie pentru Toyota și General Motors, a anunțat un parteneriat cu Uber. Acordul prevede testarea vehiculelor autonome de nivel 4 în Germania începând cu anul viitor. Tot Momenta va livra și sisteme de asistență la conducere pentru Mercedes-Benz în China, iar primul model care va beneficia de acestea va fi sedanul electric CLA. Totodată, Mercedes-Benz a demarat testele cu aceeași tehnologie în Europa.

Reglementări, securitate și presiune competitivă

China mizează pe Europa pentru conducerea autonomă

Foto: Shutterstock

Alți jucători chinezi care se extind în Europa sunt WeRide, Baidu și Pony.ai, potrivit Yvette Zhang, consultant auto la firma de cercetare AlixPartners. Ca și producătorii chinezi de vehicule electrice, aceste companii caută piețe mai profitabile decât cea internă, afectată de o competiție acerbă. „Investitorii se așteaptă la creștere. Ei caută alte piețe pe care să se dezvolte”, a explicat Zhang.

Fusion Processing pregătește testarea autobuzelor autonome de nivel 4 pentru 2026. Jim Hutchinson, CEO al startup-ului britanic, avertizează asupra necesității unei supravegheri mai stricte. El invocă o serie de riscuri legate de securitatea națională și de concurența neloială.

„Dacă vrem să avem această tehnologie, avem nevoie de un nivel mai ridicat de reglementare și de o ușoară intervenție din partea autorităților”, a declarat Hutchinson.

În prezent, sistemele avansate de asistență la conducere sunt semnificativ mai scumpe în Europa. În schimb, în China, acestea sunt oferite la prețuri reduse, uneori chiar gratuit, de către producătorii auto care încearcă să se diferențieze într-un „război al prețurilor”. Potrivit datelor Canalys, aproximativ 15 milioane de mașini vândute în China în acest an, adică peste 60% din total, vor fi echipate cu tehnologie de nivel 2. Acesta permite conducerea automată în anumite condiții, dar necesită supravegherea șoferului.

„Europa, singura piață unde pot intra”

Statele Unite au interzis tehnologiile auto conectate provenite din China în timpul administrației Joe Biden. Guvernele europene s-au arătat, însă, mai receptive la soluțiile și vehiculele chinezești, afirmă Tu Le, fondatorul firmei de consultanță Sino Auto Insights.

„Europa este singura piață pe care pot intra. Trebuie să facă această mișcare”, susține Le.

În prezent, Comisia Europeană lucrează la armonizarea reglementărilor pentru testarea și implementarea tehnologiilor autonome. Bruxelles-ul încearcă să unifice un cadru legislativ fragmentat. Deocamdată, testele sunt permise doar pe câteva piețe importante, precum Marea Britanie și Germania. Dar, expansiunea chineză pare să accelereze procesul de modernizare a industriei auto europene.

Alte articole importante
Rheinmetall și MSC investesc 138 de milioane de euro în Șantierul Naval Mangalia. Platforma va construi nave civile și militare, inclusiv patru nave comandate de România
Rheinmetall și MSC investesc 138 de milioane de euro în Șantierul Naval Mangalia. Platforma va construi nave civile și militare, inclusiv patru nave comandate de România
Șantierul Naval Mangalia urmează să fie transformat într-o platformă industrială cu utilizare duală, destinată atât construcției de nave civile, cât și producției de nave militare pentru piața românească și pentru cea internațională. Grupul german Rheinmetall, specializat în industria de apărare, și compania elvețiană de transport maritim MSC au câștigat licitația pentru preluarea șantierului, valoarea tranzacției […]
Ministerul Economiei propune transformarea Romarm într-un holding industrial. Cele 15 filiale ar urma să fie grupate pe domenii, iar investițiile din industria de apărare, monitorizate mai strict
Ministerul Economiei propune transformarea Romarm într-un holding industrial. Cele 15 filiale ar urma să fie grupate pe domenii, iar investițiile din industria de apărare, monitorizate mai strict
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei naționale Romarm într-un holding industrial integrat, cu activitățile grupate pe clustere specializate, precum producția de armament, industria navală și cercetarea. Noua structură ar urma să funcționeze în sistem dualist, cu un consiliu de supraveghere și un directorat, obiectivul declarat fiind eficientizarea activității și reducerea influenței politice asupra conducerii. Propunerea face […]
Milioane de telefoane ar fi fost expuse unei operațiuni de spionaj prin reclame online. Site-uri ale UE și NATO au difuzat anunțuri asociate cu o companie israeliană
Tehnologie
Milioane de telefoane ar fi fost expuse unei operațiuni de spionaj prin reclame online. Site-uri ale UE și NATO au difuzat anunțuri asociate cu o companie israeliană
O companie israeliană din domeniul tehnologiei publicitare ar fi folosit infrastructura de reclame online pentru a facilita identificarea, urmărirea și infectarea telefoanelor mobile cu programe de spionaj, potrivit unei investigații realizate de Citizen Lab, centrul de cercetare al Universității din Toronto, împreună cu specialiști în securitate cibernetică. Reclamele asociate companiei au apărut pe aproape 200.000 […]
Bursa de Valori București încheie săptămâna pe plus: indicele BET a urcat cu 0,62%, iar tranzacțiile au totalizat 117,7 milioane de lei
Bursa de Valori București încheie săptămâna pe plus: indicele BET a urcat cu 0,62%, iar tranzacțiile au totalizat 117,7 milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii trecute cu evoluții pozitive pentru majoritatea indicilor reprezentativi, în linie cu aprecierile înregistrate pe piețele europene. Indicele principal BET a crescut cu 0,62%, până la 34.707 de puncte, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 117,7 milioane de lei, […]
Cât costă cazarea în România de Sărbători: Poiana Brașov ajunge la 805 lei pe noapte în decembrie, iar Brașovul la 570 de lei
Macroeconomie
Cât costă cazarea în România de Sărbători: Poiana Brașov ajunge la 805 lei pe noapte în decembrie, iar Brașovul la 570 de lei
Tarifele de cazare pentru sezonul de iarnă diferă considerabil în funcție de destinație, iar turiștii care își planifică vacanțele de Crăciun sau excursiile la munte pot compara prețurile din aproape 30 de localități din România. Prețul mediu afișat pentru o cameră dublă în decembrie ajunge la 805 lei în Poiana Brașov și la 570 de […]
Benzina și motorina s-ar putea scumpi. Regulile actuale pot avantaja marile grupuri petroliere în detrimentul benzinăriilor independente
Macroeconomie
Benzina și motorina s-ar putea scumpi. Regulile actuale pot avantaja marile grupuri petroliere în detrimentul benzinăriilor independente
Prelungirea măsurilor de limitare a adaosurilor comerciale la benzină și motorină ar putea produce efecte diferite asupra companiilor din piața carburanților, cu riscul de a pune presiune pe benzinăriile independente și de a consolida poziția marilor grupuri petroliere. Deși intervenția statului urmărește să limiteze creșterile de prețuri și să protejeze consumatorii, excepțiile prevăzute în legislație […]