Criza care ar putea lovi altfel decât în 2008. Ce riscă România

La 18 ani de la falimentul Lehman Brothers, eveniment care a devenit simbolul crizei financiare globale din 2008, sistemul economic mondial este mult schimbat. Băncile sunt mai bine capitalizate și beneficiază de reguli de supraveghere mai stricte, însă riscurile nu au dispărut. Ele s-au deplasat către alte zone ale sistemului financiar, în special către sectorul financiar non-bancar, piețele de capital și finanțele publice.

Pentru România, vulnerabilitățile sunt legate în principal de nivelul ridicat al datoriei publice, deficitele bugetare persistente și costurile mai mari de finanțare. În plus, ratingul suveran se află aproape de limita categoriei nerecomandate investițiilor.

De la criza bancară din 2008 la un sistem financiar diferit

Prăbușirea Lehman Brothers, la 15 septembrie 2008, a reprezentat punctul culminant al unei crize care își avea originea în piața ipotecară riscantă din Statele Unite. Problemele creditelor imobiliare s-au propagat rapid în sistemul financiar, iar pierderea încrederii a dus la o restrângere severă a creditării și la scăderi puternice ale piețelor de capital.

Alarmă în industria AI: un fost cercetător Anthropic avertizează că ritmul dezvoltării ar putea amenința omenirea

10:00

Alertă de securitate la Revolut: date sensibile ale unor clienți au ajuns la persoane neautorizate

20:18

În Europa, criza financiară a fost urmată de criza datoriilor suverane. Grecia și alte state au apelat la sprijin financiar internațional, în timp ce sistemul bancar european a beneficiat, la rândul său, de mecanisme de susținere.

România a fost puternic afectată. Economia a trecut printr-o recesiune severă, iar produsul intern brut a scăzut cu peste 15% în numai doi ani. Revenirea a durat mai mulți ani, iar efectele crizei au fost resimțite atât de populație, cât și de companii. Salariile angajaților din sectorul bugetar au fost reduse cu 25%, TVA a fost majorată cu cinci puncte procentuale, iar prețurile locuințelor au coborât cu peste 50% față de maximele înregistrate anterior. Și Bursa de Valori București a înregistrat pierderi masive, indicele BET coborând cu peste 80%. În același timp, deprecierea leului a accentuat dificultățile persoanelor și companiilor care aveau credite denominate în euro sau franci elvețieni.

Criza a determinat ulterior o schimbare majoră a regulilor din sectorul financiar. În Europa au fost dezvoltate noi mecanisme de supraveghere și intervenție, iar instituțiilor bancare li s-au impus cerințe mai stricte de capital și lichiditate. În Statele Unite, reforma Dodd-Frank a urmărit, la rândul său, limitarea asumării excesive de riscuri.

Riscurile s-au mutat în afara sistemului bancar

Înăsprirea regulilor aplicate băncilor a contribuit însă și la transformarea structurii sistemului financiar. O parte tot mai mare a activității de finanțare s-a mutat către entități din afara sectorului bancar tradițional.

Fondurile de private equity, fondurile speculative și creditarea privată s-au extins puternic. Potrivit datelor Financial Stability Board citate de consultantul de strategie Claudiu Cazacu, sectorul financiar non-bancar ajunsese la 256,8 trilioane de dolari în 2024.

Dimensiunea acestui sector reprezintă o nouă sursă de îngrijorare. Unele fonduri care acordă credite private pot avea active pe termen lung finanțate prin surse pe termen scurt, iar anumite entități non-bancare pot utiliza un grad de îndatorare mai ridicat decât cel permis instituțiilor bancare.

În perioadele favorabile, efectul de levier poate amplifica profiturile. În schimb, atunci când piețele devin volatile, același mecanism poate accelera pierderile și poate amplifica riscurile.

Astfel, dacă în 2008 băncile se aflau în centrul sistemului de risc, în prezent atenția se îndreaptă tot mai mult către sectorul financiar non-bancar și către legăturile acestuia cu băncile, piețele de capital și economia reală.

Dobânzile ridicate complică răspunsul la o nouă criză

Un alt element care diferențiază situația actuală de perioada de după 2008 este nivelul dobânzilor.

Timp de mai mulți ani, băncile centrale au menținut dobânzile la niveluri foarte scăzute și au furnizat cantități importante de lichiditate. Banii ieftini au susținut creditarea și au favorizat creșterea prețurilor multor active financiare.

Revenirea inflației a schimbat însă această situație. Dobânzile au crescut, iar tensiunile geopolitice și preocupările privind sustenabilitatea finanțelor publice au contribuit la majorarea costurilor de împrumut.

În Statele Unite, nivelul ridicat al deficitelor și al datoriei publice a atras atenția investitorilor. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani s-a apropiat de pragul de 5%, ceea ce pune presiune atât pe piețele de capital, cât și pe activele mai riscante.

În cazul unei noi perioade de turbulențe, băncile centrale ar avea astfel o misiune mai dificilă. Ele ar trebui să protejeze stabilitatea financiară fără să abandoneze lupta împotriva inflației, ceea ce ar putea limita posibilitatea unor reduceri rapide ale dobânzilor.

România este mult mai mare decât în 2008, dar și mai îndatorată

Economia României din 2026 este semnificativ diferită de cea de la momentul izbucnirii crizei financiare globale.

Potrivit lui Claudiu Cazacu, PIB-ul României este în prezent de 3,8 ori mai mare decât în 2008, în timp ce salariul mediu brut a crescut de 6,2 ori.

Dezvoltarea economică a fost însoțită însă de o creștere importantă a datoriei publice. Raportată la PIB, aceasta este de aproape cinci ori mai mare decât în 2008.

În plus, deficitele bugetare sunt mai dificil de finanțat într-un mediu internațional caracterizat de costuri de împrumut mai ridicate. Statul român trebuie să se finanțeze la dobânzi sensibil mai mari decât în anii care au urmat crizei financiare.

O altă vulnerabilitate este ratingul suveran. România se află, potrivit analizei citate, la numai o treaptă de categoria nerecomandată investițiilor. O deteriorare a contextului economic internațional ar putea transforma această vulnerabilitate într-un factor important de presiune asupra costurilor de finanțare.

Unde ar putea izbucni următoarea criză

La nivel mondial, nivelul ridicat al îndatorării reprezintă una dintre principalele surse de risc, atât în sectorul public, cât și în cel privat.

În același timp, piețele bursiere au devenit mai concentrate în jurul unui număr redus de companii de dimensiuni foarte mari, în special în domeniile tehnologiei și inteligenței artificiale.

Diferența fundamentală față de 2008 este că riscurile actuale nu mai sunt concentrate într-un singur punct al sistemului financiar. Ele sunt distribuite între bănci, fonduri de investiții, piețe de capital, firme de creditare privată și finanțele publice.

În 2008, legătura dintre piața imobiliară, bănci și instrumentele financiare complexe a permis propagarea rapidă a șocului. În prezent, un scenariu similar de contagiune ar putea porni dintr-o altă zonă și s-ar putea transmite prin sectorul financiar non-bancar către restul sistemului.

Potrivit lui Claudiu Cazacu, sectorul non-bancar ocupă în 2026 o poziție importantă în ceea ce privește riscurile sistemice.

În acest context, lichiditatea și încrederea rămân esențiale. Chiar și o problemă care apare inițial într-un segment limitat poate deveni una sistemică dacă investitorii și instituțiile financiare încep simultan să-și reducă expunerile și să caute lichiditate.

Prin urmare, o viitoare criză financiară nu ar trebui privită neapărat prin prisma unui nou Lehman Brothers. Mai importantă este capacitatea unui șoc localizat într-un sector al sistemului financiar de a se transmite rapid către celelalte componente, într-un context în care datoria este ridicată, costul finanțării este mai mare, iar interdependențele dintre instituții sunt tot mai complexe.