Prima pagină » Criza combustibililor, recunoscută prin OUG. Măsurile mai întârzie

Criza combustibililor, recunoscută prin OUG. Măsurile mai întârzie

Criza combustibililor, recunoscută prin OUG. Măsurile mai întârzie
Foto: Freepik

Executivul pregătește intervenția pe piața carburanților, însă aplicarea efectivă a măsurilor va fi amânată. Guvernul României urmează să adopte joi o ordonanță de urgență prin care declară oficial situația de criză în sectorul petrolier, dar deciziile concrete vor fi stabilite abia în zilele următoare.

OUG pentru criza carburanților, adoptată joi

Decizia vine după consultările din cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social și discuțiile de la Palatul Victoria, convocate de premierul Ilie Bolojan. Potrivit informațiilor oficiale, Ministerul Finanțelor urmează să opereze o serie de ajustări asupra proiectului, care vor fi anunțate înainte de adoptarea actului normativ.

Ordonanța de urgență va consfinți declararea stării de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru o perioadă inițială de șase luni. Autoritățile au lăsat deschisă posibilitatea prelungirii acesteia, în funcție de evoluțiile din piață, în intervale succesive de câte trei luni.

Măsuri anunțate, dar aplicate ulterior

Deși cadrul legal va fi stabilit imediat, măsurile concrete vor fi implementate abia săptămâna viitoare. Printre instrumentele avute în vedere de autorități se numără limitarea adaosului comercial pentru carburanți, monitorizarea strictă a pieței și intervenții asupra fluxurilor de export și import.

Potrivit comunicatului oficial, adaosul comercial pentru benzină și motorină va fi plafonat pe întreg lanțul economic, de la producție până la distribuție. În paralel, exporturile și livrările intracomunitare de combustibili vor putea fi realizate doar cu aprobarea prealabilă a instituțiilor competente, inclusiv Ministerul Economiei și Ministerul Energiei.

O altă măsură importantă vizează reducerea ponderii biocarburantului din benzină, cu scopul de a diminua prețul final suportat de consumatori.

Autoritățile intensifică monitorizarea pieței

Pe durata stării de criză, mai multe instituții vor avea rol activ în supravegherea pieței, printre care Ministerul Finanțelor, Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței. Acestea vor evalua permanent condiâiile de pe piață și vor putea propune măsuri suplimentare, în funcție de dinamica prețurilor și a aprovizionării.

La nivel guvernamental, discuțiile au implicat mai mulți membri ai Executivului, inclusiv vicepremierul Marian Neacșu, dar și miniștrii responsabili de domeniile economice și energetice.

Adoptarea ordonanței marchează primul pas formal în gestionarea crizei carburanților, însă abordarea etapizată arată că autoritățile mai doresc să profite de pe urma umflării prețurilor.

Alte articole importante
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe minus ședința de luni. Tranzacțiile au depășit 225 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, 2 noiembrie, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 225,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 42,3 milioane de euro. Majoritatea indicilor principali au înregistrat pierderi, iar cele mai mari scăderi individuale au fost consemnate de acțiunile Rompetrol […]