Guvernul se confruntă cu o dilemă: fie majorează TVA-ul pentru a acoperi golurile bugetare, fie reduce cheltuielile publice, riscând să-și încalce propriile promisiuni.
Într-un context economic fragil, presiunea dintre a menține stabilitatea financiară și a răspunde așteptărilor electoratului devine tot mai evidentă.
Foto: Shutterstock
Premierul Ilie Bolojan a atras atenția că, în lipsa reducerii cheltuielilor publice, TVA-ul ar putea urca la nivelul de 23-24%. Totuși, cifrele oficiale contrazic acest avertisment. Astfel, în primele luni ale noii guvernări, bugetul a înregistrat creșteri semnificative, în special la capitolul bunuri și servicii. Spre exemplu, în august, cheltuielile au fost cu 25% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, transmite Puterea.ro.
Executivul vorbește despre disciplina fiscală. Cu toate acestea, deciziile politice, precum majorarea subvențiilor pentru partide și menținerea pensiilor speciale, indică o direcție contrară. Astfel, sunt puse sub semnul întrebării credibilitatea și sustenabilitatea economică a României.
Prim-ministrul României a transmis un mesaj clar. Dacă nu se reduc cheltuielile statului, TVA-ul va trebui mărit, afectând direct prețurile tuturor bunurilor și serviciilor. În practică însă, primele două luni de guvernare arată o tendință diferită: cheltuielile publice au crescut, nu au fost restrânse.
Cea mai mare creștere s-a înregistrat în domeniul bunurilor și serviciilor. Concret, în august, statul a cheltuit cu 25% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut și cu 17% mai mult decât în iulie 2025. Această evoluție sugerează că, în loc să se urmărească consolidarea fiscală, guvernul pare să favorizeze o expansiune a cheltuielilor curente. Asta ridică alte semne de întrebare, privind coerența și rigurozitatea politicii economice.
Bugetul nu este un mecanism autonom, ci rezultatul opțiunilor politice. Creșterea anumitor cheltuieli nu este un fenomen inevitabil, ci o consecință a priorităților și deciziilor asumate de guvern.
Exemplele recente sunt edificatoare. Majorările de subvenții pentru partide, menținerea pensiilor speciale și extinderea unor programe sociale arată că direcția aleasă nu este compatibilă cu promisiunile de disciplină fiscală. Astfel, în loc să reducă presiunea asupra TVA, statul a ales să mențină sau chiar să crească anumite cheltuieli. Iar, acest lucru face mai dificilă respectarea obiectivelor fiscale și pune la încercare credibilitatea guvernamentală.
Această situație ridică întrebări fundamentale: cât de realiste sunt avertismentele privind TVA, cât de sustenabil este actualul curs bugetar și cât de mult se aliniază deciziile politice cu nevoia de responsabilitate fiscală? În lipsa unor ajustări concrete, riscul unei creșteri a TVA rămâne prezent, iar tensiunea dintre promisiuni și realitate se adâncește.