Prima pagină » Elon Musk vrea să creeze „lumi digitale” care imită realitatea

Elon Musk vrea să creeze „lumi digitale” care imită realitatea

Elon Musk vrea să creeze „lumi digitale” care imită realitatea
sursă foto: BBC

Start-up-ul lui Musk, xAI, intră în cursa pentru dezvoltarea „world models”. Acestea sunt tehnologii care pot recrea și naviga în medii fizice reale. 

xAI recrutează experți și își propune să depășească limitele actuale ale AI

Elon Musk accelerează ambițiile xAI și vrea să transforme felul în care folosim inteligența artificială. Noua miză sunt „world models”, modele AI capabile să înțeleagă și să reproducă interacțiunile dintre obiecte și spații fizice.

Potrivit informațiilor obținute de Financial Times, compania din San Francisco a angajat în această vară specialiști de la Nvidia, printre care Zeeshan Patel și Ethan He, cercetători cu experiență directă în proiecte de simulare și modelare avansată.

Nvidia este deja un lider global în acest domeniu prin platforma Omniverse, folosită pentru a crea simulări complexe. Experții cred că aceste tehnologii pot extinde AI dincolo de software, aducând-o în produse fizice precum roboți umanoizi sau sisteme autonome de navigație.

Jocurile video, primul câmp de test pentru „lumi digitale”

Conform surselor apropiate companiei, xAI pregătește aplicarea acestor modele în gaming. Obiectivul anunțat de Musk: lansarea până la finalul anului viitor a unui joc video generat integral de AI.

Acest titlu ar reprezenta un salt semnificativ față de modelele actuale de generare video, precum Sora de la OpenAI, care doar prezic cadre pe baza unor seturi de date. „World models” ar putea să înțeleagă cauzalitatea, fizica și dinamica obiectelor în timp real, generând medii interactive 3D mult mai realiste și mai flexibile.

xAI a lansat deja un nou model de generare de imagini și clipuri, gratuit pentru utilizatori, despre care spune că vine cu „upgrade-uri masive”. În paralel, compania recrutează personal tehnic pentru echipa „omni”, responsabilă de crearea unor experiențe AI „magice” ce depășesc textul și includ imagine, video și audio.

Piața muncii: salarii uriașe și joburi surprinzătoare

Oferta xAI pentru specialiști nu este de neglijat. Posturile tehnice pentru dezvoltarea de „world models” au salarii cuprinse între 180.000 și 440.000 de dolari anual.

În plus, compania caută chiar și un „video games tutor”, responsabil să antreneze AI-ul Grok pentru a genera jocuri video. Plata vine între 45 și 100 de dolari pe oră. Obiectivul pe care-l urmărește Musk este ca utilizatorii să poată experimenta direct designul asistat de inteligența artificială.

O competiție acerbă: Meta, Google și Nvidia în aceeași cursă

Musk nu este singurul care pariază pe „world models”. Meta și Google lucrează la sisteme similare, încercând să dezvolte AI care poate înțelege spațiile fizice. Nvidia, prin Omniverse, estimează că piața acestor tehnologii ar putea ajunge aproape cât economia globală actuală.

Pentru industria tehnologică, aceste modele pot însemna trecerea AI de la simple algoritmi software la creiere digitale capabile să se integreze în produse fizice.

Provocările rămân uriașe

Deși promisiunile sunt uriașe, dezvoltarea „world models” întâmpină obstacole majore. Colectarea datelor reale necesare pentru antrenament este costisitoare și dificilă. Spre deosebire de modelele de limbaj, care se bazează pe texte abundente, simularea lumii fizice cere informații complexe, obținute din experiențe robotice și înregistrări video.

Michael Douse, șeful diviziei de publishing la Larian Studios, compania din spatele succesului Baldur’s Gate 3, a avertizat recent că AI nu poate rezolva problemele fundamentale ale industriei jocurilor.

„Industria nu are nevoie de bucle matematice generate de AI, ci de viziune și leadership”, a scris acesta pe platforma X.

Alte articole importante
Black Friday 2026 ar putea aduce vânzări record de aproape 3 miliarde de lei, dar românii nu vor cumpăra mai mult
Black Friday 2026 ar putea aduce vânzări record de aproape 3 miliarde de lei, dar românii nu vor cumpăra mai mult
Vânzările de Black Friday din România ar putea ajunge în noiembrie 2026 la 2,8-2,9 miliarde de lei, echivalentul a 520-550 de milioane de euro, în creștere cu 7-10% față de anul trecut, potrivit unei analize Frames. Avansul ar urma să fie determinat în principal de prețurile mai mari, nu de creșterea numărului de produse cumpărate, […]
AHK România: Economia a crescut mai repede decât infrastructura. România are nevoie de investiții de 75 de miliarde de euro
Companii
AHK România: Economia a crescut mai repede decât infrastructura. România are nevoie de investiții de 75 de miliarde de euro
Economia României s-a dezvoltat mai rapid decât infrastructura de transport în ultimii 20 de ani, iar recuperarea acestui decalaj este esențială pentru menținerea ritmului de creștere și consolidarea competitivității, a declarat Sebastian Metz, directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Strategia Ministerului Transporturilor prevede investiții de aproximativ 75 de miliarde de […]
Inegalitatea veniturilor în UE a scăzut ușor în 2025. Bulgaria are cele mai mari disparități
Inegalitatea veniturilor în UE a scăzut ușor în 2025. Bulgaria are cele mai mari disparități
Inegalitatea veniturilor în Uniunea Europeană a scăzut ușor în 2025, iar România a coborât sub media europeană. Potrivit Eurostat, coeficientul Gini al UE a ajuns la 29,2, iar cel al României la 27,3, cu aproape zece puncte sub nivelul de acum un deceniu. Vestea bună ascunde însă un paradox: deși veniturile românilor sunt distribuite mai […]
Tranzacții de 67,62 milioane de lei la BVB. Romgaz, liderul lichidității
Tranzacții de 67,62 milioane de lei la BVB. Romgaz, liderul lichidității
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de marți cu evoluții mixte ale indicilor, în condițiile în care valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro). Schimburile cu acțiuni au însumat 47,05 milioane de lei, echivalentul a 8,79 milioane de euro. Indicele principal al pieței, BET, care […]
ANAF: O persoană din Argeș ar fi prejudiciat statul cu peste 1,1 milioane de lei prin vânzarea a 75 de autoturisme
Macroeconomie
ANAF: O persoană din Argeș ar fi prejudiciat statul cu peste 1,1 milioane de lei prin vânzarea a 75 de autoturisme
O persoană fizică din județul Argeș ar fi comercializat 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală de peste 7,25 milioane de lei, fără să își înregistreze activitatea economică și fără să declare obligațiile fiscale aferente. Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), prejudiciul estimat la bugetul de stat depășește 1,1 milioane de lei și reprezintă […]
Bucureștiul crește cu o treime, dar nu trage după el și sudul României
Macroeconomie
Bucureștiul crește cu o treime, dar nu trage după el și sudul României
Regiunea București-Ilfov a înregistrat o creștere reală a produsului intern brut (PIB) de 33% în perioada 2019-2024, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. În același interval, PIB-ul regiunilor Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia a scăzut cu 13,5%, respectiv 11,3%, evidențiind diferențele semnificative de dezvoltare economică dintre regiunile României. În ansamblu, economia […]