Europa se află în umbra rivalilor săi globali în competiția pentru pământurile rare și mineralele strategice. În timp ce Statele Unite, China și Rusia își consolidează controlul asupra resurselor critice, blocul european rămâne dependent aproape integral de importuri externe, amenințând securitatea economică și tranziția verde a continentului.
Tensiunile au fost accentuate recent de Donald Trump, care a publicat o imagine editată digital, arătându-se plantând un steag american în Groenlanda. Insula, bogată în materii prime esențiale, a devenit astfel un simbol al luptei globale pentru resurse strategice. Acțiunile și amenințările SUA evidențiază cât de vulnerabilă este Europa, dependentă de furnizori externi pentru materiile critice care susțin tehnologiile de vârf.
În prezent, China controlează între 60 și 70% din extracția globală de pământuri rare și până la 90% din capacitatea de prelucrare. Europa, de cealaltă parte, stagnează, importând 95% din materiile necesare pentru vehicule electrice, electronice și sisteme de apărare. Ratele de reciclare rămân sub 1%, iar planurile UE pentru 2030 par greu de realizat fără o mobilizare rapidă a investițiilor și tehnologiilor proprii.
Pământurile rare includ 17 elemente metalice, esențiale pentru energia curată și producția de înaltă tehnologie. Ele sunt folosite în motoare pentru vehicule electrice, turbine eoliene, generatoare de energie, electronica de putere și sisteme de echilibrare a rețelelor electrice.
În plus, aceste materiale se regăsesc în smartphone-uri, laptopuri, instrumente medicale și echipamente militare avansate, de la radar și sonar până la sateliți și muniții ghidate cu precizie.
În timp ce concurenții și-au dezvoltat lanțuri industriale integrate încă din anii 1980, Europa a permis diminuarea capacităților proprii de prelucrare și fabricație.
Reglementările stricte, procedurile lungi de autorizare și opoziția locală au încetinit exploatarea minieră și rafinarea. În plus, finanțarea publică fragmentată și stimulentele limitate pentru investiții descurajează sectorul privat să construiască infrastructura necesară pentru competiția globală.
Rezultatul este clar: UE se află într-o poziție defensivă. Tehnologiile esențiale pentru tranziția energetică și autonomia tehnologică depind de furnizori externi, expunând Europa la șocuri economice și geopolitice.
Factorii de decizie susțin însă că situația nu este ireversibilă și că, prin reforme accelerate și investiții masive, blocul european poate să-și sporească independența și să își recâștige un rol de lider în domeniul pământurilor rare.
Uniunea Europeană a început să trateze pământurile rare ca o prioritate strategică doar după 2020, cu decenii întârziere față de China.
Blocul trebuie să dezvolte rapid capacități interne de extracție, rafinare și producție de magneți și aliaje pentru a reduce dependența și a proteja tranziția verde. Altfel, Europa riscă să rămână spectator într-o competiție globală care decide viitorul tehnologic și energetic al secolului XXI.