Prima pagină » Explozie asistată de AI în industria pariurilor sportive: „E o autostradă fără limită de viteză!”

Explozie asistată de AI în industria pariurilor sportive: „E o autostradă fără limită de viteză!”

Explozie asistată de AI în industria pariurilor sportive: „E o autostradă fără limită de viteză!”
Explozie asistată de AI în industria pariurilor sportive din Statele Unite / Foto: Shutterstock

Industria legală a pariurilor sportive, offline și online, a cunoscut o creștere explozivă în ultimii ani în Statele Unite. Sectorul atrage milioane de utilizatori și miliarde în venituri pentru operatori, dar și venituri consistente pentru bugetele statelor. Paiurile sunt populare în campusurile universitare și chiar în licee, iar tehnologiile AI sunt foarte eficiente în a repera noi clienți, persoane care ar putea fi sensibile la acest domeniu. În ciuda acestei dezvoltări accelerate, care amenință să aibă ecou social, reglementările pentru această industrie au rămas fragmentate și, adesea, insuficiente. „Suntem abia la începutul acestui proces”, atrage atenția Maynard. „Industria a evoluat extrem de rapid și a respins constant orice tentativă de reglementare federală”, transmite The Guardian.

Pariurile sportive sunt legale în 37 de state americane, iar piața online a înregistrat o expansiune vertiginoasă după o decizie de relaxare a Curții Supreme, din 2018. A urmat o explozie în acest secor. În fața acestei expansiuni uimitoare, unul dintre cei mai activi reprezentanți ai autorităților de reglementare de stat avertizează că industria jocurilor de noroc din Statele Unite a devenit „o autostradă fără limite de viteză”.

„Reglementatorii sunt cei care au datoria să avertizeze cu privire la centura de siguranță. Pentru că este o problemă. Producătorii de mașini nu s-au trezit, pur și simplu, într-o zi, deciși să-i enerveze pe șoferi”, spune Maynard, păstrând metafora cu autostrada. „Nu vom putea preveni fiecare accident, dar e responsabilitatea noastră să ne asigurăm că participanții la această industrie sunt informați, pregătiți și protejați prin standarde înalte”, a declarat Jordan Maynard, președintele Comisiei pentru Jocuri de Noroc din Massachusetts, care cere intervenția Congresului pentru stabilirea unor reguli federale privind publicitatea și protecția consumatorului.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Explozie în industria pariurilor sportive din SUA: e necesară o listă națională de excludere

Una dintre ideile care ar putea ține sub control acest domeniu în expansiune este introducerea unei liste naționale de excludere, care să împiedice persoanele cu diverse probleme, în special probleme cu jocul patologic, să parieze în orice stat. În prezent, astfel de măsuri există doar la nivel local și pot fi ușor ocolite prin simpla trecere a granițelor statale.

„Scopul meu nu este să cresc profiturile operatorilor. Rolul meu este să echilibrez interesele și să corectez dezechilibrele”, a declarat Jordan Maynard, citat de The Guardian.

Tot mai multe voci ridică semne de întrebare legate de impactul social al expansiunii jocurilor de noroc, mai ales în rândul tinerilor. În ciuda interdicției legale pentru persoanele sub 21 de ani, pariurile au pătruns în campusurile universitare și chiar în sălile de clasă ale liceelor.

„Nu-mi fac iluzii că nu se întâmplă. Întrebarea este: ce putem face pentru a reduce fenomenul?”, spune Maynard. „Copiii nu vor asculta un discurs de la mine, dar atunci când operatorii, sportivii și ligile se implică în mesajele de prevenție, putem obține rezultate”.

Unele campanii de conștientizare sponsorizate de industrie sunt, în opinia sa, un pas în direcția bună.

Inteligența artificială, extrem de eficientă pentru targetarea clienților

Un alt front fierbinte: utilizarea inteligenței artificiale. Tehnologia este deja folosită de platforme pentru a-și targeta clienții cu o precizie în creștere, dar Maynard vede aici și o oportunitate. „Dacă AI-ul e folosit pentru a încuraja pariurile, poate fi folosit și pentru a promova comportamente sănătoase. Iar acest proces s-ar putea accelera, dacă reglementatorii vor interveni”.

Propunerile de reglementare includ interdicția de a face reclamă pariurilor sportive asociat cu performanța atleților studenți sau o încercare de a restricționa pariurile live. Industria, însă, reacționează agresiv, avertizând că astfel de măsuri îi vor alunga clienții spre platformele ilegale. Maynard respinge acest tip de șantaj argumentativ:

„Nu-mi place ca piața nereglementată să fie folosită ca sperietoare pentru orice restricție. Nu vreau ca piața legală să concureze prin a deveni asemănătoare în practici cu cea ilegală. Dimpotrivă: vreau ca piața ilegală să dispară sau să se confrunte cu o concurență reglementată solid”.

În Massachusetts, Comisia a introdus detectoare de arme în cazinouri, în ciuda opoziției inițiale din partea operatorilor, care invocau „fricțiuni” în experiența plcută a clienților. Maynard susține însă că „acele fricțiuni sunt necesare”. „Patronii vor spune că nu e comod, dar siguranța publică merită acest efort”.

Pe fondul acestor tensiuni, vocea reglementatorilor este tot mai slab auzită, recunoaște Maynard. „Sunt zile în care mă întreb dacă îi mai pasă cuiva de ce facem. Reglementatorii nu sunt respectați în momentul de față și asta se simte, din vârful industriei, până la cetățeanul de rând”.

Alte articole importante
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Companii
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat un program național de conformare voluntară prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) sunt informați și îndrumați să verifice și să corecteze eventualele neconcordanțe înainte de inițierea unui control fiscal. Potrivit instituției, inițiativa urmărește prevenirea erorilor și creșterea conformării […]
Inteligența artificială în firmele din România: 62% o folosesc, dar numai 3,3% au integrat-o în procesele de lucru
Tehnologie
Inteligența artificială în firmele din România: 62% o folosesc, dar numai 3,3% au integrat-o în procesele de lucru
Inteligența artificială este deja utilizată de numeroase firme din România, însă în majoritatea cazurilor rămâne un instrument folosit ocazional, fără integrare în procesele interne și fără reguli clare de utilizare. Un studiu realizat pe 1.003 companii arată că 61,7% dintre firmele cu cel puțin zece angajați folosesc IA într-o formă sau alta, dar numai 13,5% […]
Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB. Sănătatea și pensiile primesc fonduri suplimentare
Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB. Sănătatea și pensiile primesc fonduri suplimentare
Prima rectificare bugetară din 2026 menține ținta de deficit bugetar la 6,2% din PIB, în condițiile în care veniturile estimate ale bugetului general consolidat scad cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile sunt reduse, per sold, cu 1,2 miliarde de lei. Proiectul publicat în transparență decizională de Ministerul Finanțelor prevede suplimentări importante pentru sănătate, pensii, […]
CNSP estimează că economia României va scădea cu 0,4% în 2026. Cât e prognozat cursul de schimb?
CNSP estimează că economia României va scădea cu 0,4% în 2026. Cât e prognozat cursul de schimb?
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere estimările privind evoluția economiei României în 2026 și anticipează acum o contracție de 0,4%, în locul creșterii de 0,1% prognozate în primăvară. Revizuirea vine în contextul inflației ridicate, al reducerii puterii de cumpărare, al costurilor energetice și al rezultatelor slabe din industrie și servicii. […]
Bursa de Valori București a închis pe plus în cea mai mare parte a indicilor.. Tranzacțiile au ajuns la aproape 76 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis pe plus în cea mai mare parte a indicilor.. Tranzacțiile au ajuns la aproape 76 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi, 29 octombrie, cu evoluții pozitive pentru majoritatea indicilor, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 75,94 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 14,21 milioane de euro. Indicele principal BET a crescut cu 0,47%, până la 34.822,49 de puncte. Majoritatea indicilor […]
Rectificarea bugetară întârziată ar putea costa economia până la 15 milioane de lei pe zi. Statul riscă penalități și dobânzi mai mari
Macroeconomie
Rectificarea bugetară întârziată ar putea costa economia până la 15 milioane de lei pe zi. Statul riscă penalități și dobânzi mai mari
Amânarea rectificării bugetare ar putea genera costuri economice de 10–15 milioane de lei pe zi, echivalentul a 300–450 de milioane de lei lunar, prin acumularea restanțelor către companii, creșterea cheltuielilor de finanțare și aplicarea penalităților pentru plățile întârziate. Potrivit unei analize realizate de Frames, întârzierile riscă să afecteze în special firmele de construcții și furnizorii […]