Fertilizantul ca muniție: cum devine hrana noua armă în războiul geopolitic din Orientul Mijlociu

Fertilizantul devine noua monedă a puterii globale, iar cine îl controlează, dictează cine mănâncă și cine flămânzește, se arată într-o analiză publicată de ziarul Puterea. Într-o lume interdependentă, în care solurile nu mai produc fără uree, azot și fosfați, blocarea lanțurilor de aprovizionare din Orientul Mijlociu amenință să declanșeze un șoc alimentar cu efecte globale. Tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz, escaladarea conflictului dintre Iran și Israel și oprirea producției din state-cheie precum Egipt și Iran aduc fertilizantul în prim-planul geopoliticii.

Occidentul se pregătește pentru următorul cutremur economic, dar s-ar putea să nu vină nici din Silicon Valley, nici de pe Wall Street. Va veni dintr-un loc mult mai banal și înfricoșător: câmpurile agricole care nu mai dau rod pentru că solul rămâne flămând. Fertilizantele, invizibile pentru publicul larg, sunt de fapt coloana vertebrală a producției globale de hrană. Iar acea coloană începe să cedeze, scrie Puterea.ro.

Svein Tore Holsether, directorul general al Yara – una dintre cele mai mari companii producătoare de îngrășăminte din lume – avertizează că Orientul Mijlociu riscă să devină epicentrul unui șoc alimentar mondial. Declarațiile lui nu vin dintr-un impuls de panică, ci ca rezultat direct al analizei lanțurilor de aprovizionare care se destramă rapid în jurul Strâmtorii Ormuz.

Danemarca, în prima linie a războiului digital: Cum încearcă statul nordic să se desprindă de Silicon Valley

08:09

Dublă povară fiscală în 2026: unele companii vor plăti simultan impozit pe profit, ICAS și taxa pe afiliați

21:59

„Piețele de îngrășăminte au fost extrem de volatile în ultimele două săptămâni și acest lucru arată cât de interconectate sunt toate aceste domenii”, a precizat Holsether într-un interviu acordat publicației Financial Times.

Aproximativ 40 la sută din ureea globală și 20 la sută din gazul natural lichefiat tranzitează această zonă instabilă. Orice blocaj sau atac în această regiune are potențialul de a opri furnizarea de nutrienți agricoli esențiali pentru solurile Europei, Asiei și Africii.

Când geopolitica închide robinetul, agricultura intră în sevraj

Un exemplu concret a venit recent din Egipt, unde producția de fertilizanți a fost sistată ca urmare a întreruperii livrărilor de gaze din Israel. Situația a fost declanșată de escaladarea conflictului cu Iran, care a dus inclusiv la suspendarea unor activități economice interne din motive de securitate.

Iranul și-a închis în totalitate instalațiile de producție a amoniacului. În același timp, Egiptul rămâne fără gaz, iar întreaga regiune devine o gaură neagră pentru fluxurile de nutrienți.

Sylvia Traganida, analist senior la ICIS, estimează că peste 20 la sută din producția globală de uree este deja afectată de conflict. Datele companiei CRU confirmă magnitudinea riscului: aproape o treime din exporturile mondiale de uree, 44 la sută din cele de sulf și 20 la sută din cele de amoniac sunt controlate direct sau indirect de regimuri implicate în conflictul din jurul Strâmtorii Ormuz.

„Sistemul alimentar global este fragil”, a atenționat Holsether. „Dacă prețurile la energie se mențin ridicate o perioadă îndelungată, acest lucru se va reflecta inevitabil și în prețurile alimentelor, la fel cum s-a întâmplat în 2021 și 2022, în contextul declanșării războiului din Ucraina.”

Foto: Unsplash.com

Hrana ca armă economică

În acest context, Holsether lansează un avertisment fără echivoc: sistemul alimentar global este fragil, mai ales în condițiile în care prețurile la energie rămân ridicate pe termen lung. Ce s-a întâmplat în 2021 și 2022, în urma declanșării războiului din Ucraina, ar putea părea doar o repetiție generală.

Chiar dacă prețurile la nutrienți agricoli s-au redus recent datorită ieftinirii gazului, problema rămâne: dependența de surse nesigure, dar ieftine. Rusia a devenit un jucător dominant tocmai pentru că sancțiunile occidentale nu au vizat produsele agricole și fertilizanții.

Europa, prinsă în același joc

În timp ce Uniunea Europeană încearcă acum să impună tarife la importurile de îngrășăminte rusești, decizia vine tardiv. Holsether acuză o naivitate repetitivă: aceleași greșeli comise în dosarul energetic sunt pe cale să fie reproduse în cel alimentar.

Rusia a folosit energia ca instrument de șantaj. Acum, face același lucru cu mâncarea. Moscova a direcționat o parte din gazele naturale spre producția de fertilizanți, iar prin extinderea exporturilor încearcă să crească dependența globală de propriile resurse agricole. În paralel, atacă infrastructura agricolă a Ucrainei pentru a-i eroda rolul strategic în aprovizionarea globală.

Ucraina, transformată din grânar în câmp minat

Conform datelor prezentate de Yara, peste 20 la sută din terenurile agricole ale Ucrainei sunt în prezent minate, ocupate sau pur și simplu inutilizabile. Înainte de război, Ucraina exporta aproximativ 50 de milioane de tone de cereale pe an, suficiente pentru a hrăni circa 400 de milioane de oameni.

„Există un front militar, dar și unul în care hrana este folosită ca armă”, a declarat Holsether, subliniind că peste 20% din terenurile agricole ale Ucrainei sunt în prezent minate, ocupate sau imposibil de exploatat.

Acum, producția a scăzut la sub 73 de milioane de tone, de la 78 în anul anterior. Impactul războiului nu se măsoară doar în pierderi umane sau teritoriale, ci și în capacitatea globală de a pune pâine pe masă.

Hrana a redevenit armă economică și o unealtă de presiune geopolitică. Fertilizanții nu sunt un subiect agricol, ci o miză strategică la nivel mondial. Într-un peisaj în care gazul natural este controlat de regimuri autoritare, iar lanțurile de aprovizionare sunt amenințate de conflicte regionale, independența alimentară devine o problemă de securitate.