În Germania, se estimează că miliarde de euro zac neatinse în conturile bancare „uitate”, adică acele conturi care au rămas inactive o perioadă lungă de timp, de multe ori pentru că proprietarii lor au decedat. Guvernul federal intenționează acum să preia aceste sume, conform acordului de coaliție dintre CDU/CSU și SPD, care prevede ca banii să fie direcționați într-un fond destinat investițiilor sociale. Totuși, această inițiativă se confruntă cu obstacole legale importante.
Estimările privind valoarea totală a fondurilor blocate în conturi inactive sau ne revendicate variază considerabil: unele surse indică între 2 și 4 miliarde de euro, în timp ce altele merg până la 9 miliarde de euro.
Thorsten Höche, consilier juridic principal al Asociației Bancherilor Germani, a explicat, pentru mdr.de că problema fundamentală este definirea clară a termenului „cont inactiv”.
„Întrebarea privind un cont inactiv este o chestiune de timp – după ce perioadă, dacă nu există nicio mișcare, statul dorește să acceseze fondurile? În prezent, nu există cerințe legale în acest sens. Deci, întrebarea ce se consideră un cont inactiv este de fapt deschisă.”
Höche mai subliniază că pentru a putea prelua aceste fonduri, guvernul ar trebui să stabilească prin lege după câți ani de inactivitate un cont poate fi considerat „uitat”.
„Indiferent dacă un cont devine inactiv după cinci, zece sau douăzeci de ani – guvernul federal ar trebui să prevadă asta în legislație”, spune el.
Totodată, atrage atenția asupra unei probleme juridice majore:
„Aceasta este, în principiu, o încălcare a dreptului de proprietate al titularului contului sau al defunctului, care, dacă înțelegem corect, nici măcar nu trebuie să fie neapărat decedat.”
Astfel, în cel mai rău scenariu, statul ar putea prelua bani care aparțin în mod legitim altcuiva, adică titularului contului, doar pentru că acesta a fost catalogat drept „inactiv”. Totuși, acest scenariu rămâne deocamdată doar o ipoteză teoretică, deoarece momentan există doar o declarație de intenție în acordul de coaliție, fără o lege concretă adoptată.
De asemenea, este discutabil dacă o astfel de reglementare ar fi compatibilă cu legislația germană în vigoare. În prezent, chiar dacă titularul contului a decedat, legea impune mai întâi identificarea eventualilor moștenitori.
„Autoritățile fiscale stabilesc drepturile de moștenire, care pot apoi, ca orice alt moștenitor, să-și revendice drepturile față de bănci și alți debitori. Statul se află în poziția unui moștenitor – ca un rudă, să spunem așa”, explică Thorsten Höche.
Banii ajung astfel la statul federal în care defunctul a avut ultima reședință. Dacă statul nu revendică moștenirea, dreptul expiră după 30 de ani, iar banca poate păstra sumele respective.
Această situație ridică numeroase întrebări privind echilibrul între interesul public și drepturile individuale ale proprietarilor de conturi, iar dezbaterile privind o eventuală lege care să reglementeze accesul la fondurile din „conturile uitate” sunt departe de a fi încheiate. Guvernul german trebuie să găsească o soluție care să respecte cadrul legal existent și să protejeze drepturile cetățenilor, în timp ce urmărește să valorifice aceste resurse financiare pentru investiții sociale.