Prima pagină » Iranul a importat un volum record de 100 de tone de aur în ultimele 12 luni, iar Banca Centrală a făcut rezerve la un nivel istoric

Iranul a importat un volum record de 100 de tone de aur în ultimele 12 luni, iar Banca Centrală a făcut rezerve la un nivel istoric

Iranul a importat un volum record de 100 de tone de aur în ultimele 12 luni, iar Banca Centrală a făcut rezerve la un nivel istoric
Prețul aurului a depășit 4.600 de dolari uncia, un nou record istoric

Aurul se bucură de evoluții istorice la nivel mondial, însă creșterile spectaculoase ale cererii din Iran — al cincilea cel mai mare consumator de lingouri și monede din lume — au oferit un impuls suplimentar pieței globale. Iranul a importat un volum record de 100 de tone de aur, în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari, în cele 12 luni trecute până la sfârșitul lunii martie, finalul anului financiar iranian, potrivit datelor guvernamentale. Analiștii, care sugerează că volumul real ar putea fi dublu, susțin că stocurile de metal prețios vin, în mare parte, de pe piețe apropiate, cum ar fi Emiratele Arabe Unite și Turcia, scrie Financial Times.

Analiza editorilor Financial Times începe într-un bazar labirintic din Teheran, unde un vânzător promovează o investiție fierbinte: „Banii dumneavoastră sunt morți”, spunea el despre moneda națională, rialul. „Cumpărați aur”. Toată lumea din Iran, companii și oameni simpli, par să-i urmeze sfatul.

Prețul local al aurului în Iran a depășit creșterea din ultimul an la nivel global, fenomen înregistrat, comentează sursa citată, în mare parte pentru că organizațiile achiziționează metalul prețios pentru a ocoli sancțiunile. Iranienii de rând investesc și ei în aur, pentru a-și proteja economiile, pe fondul amenințărilor cu o confruntare militară cu SUA și Israelul.

Prețul monedelor din aur în Iran a crescut cu peste 80% în ultimele 12 luni, de la 401 milioane riali, la 735 de milioane riali (aproximativ 900 USD), în timp ce, la nivel mondial, indicele de referință al aurului a urcat cu 45% în aceeași perioadă.

Această volatilitate a prețurilor a venit pe fondul unei inflații galopante, de peste 30%, în anul încheiat în luna mai. Anumiți analiști se tem că s-a format deja o bulă periculoasă, deoarece economia țării devine tot mai dependentă de acest metal.

Unii iranieni au pierdut bani după ce reluarea discuțiilor nucleare cu SUA — și speranțele de ridicare a sancțiunilor — au dus la o corecție a prețului față de maximele record locale.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Iranul a importat un volum record de 100 de tone de aur în ultimele 12 luni

„Dacă alte țări își gestionează economiile ca și cum ar fi arme convenționale, noi acționăm ca gherilele. Azi poate fi aur, mâine [criptomoneda] Tether, și tot așa”, a declarat Majidreza Hariri, președintele Camerei de Comerț Iran-China, comparând aurul cu o armă pe care Iranul o poate folosi pentru a-și apăra economia.

Analiștii cred că Banca Centrală a Iranului și-a construit rezerve semnificative de aur — posibil cele mai mari din istorie — pentru a servi drept tampon în fața viitoarelor sancțiuni. Banca a refuzat să comenteze pe acest subiect.

„Nimeni de pe lume nu poate opri Iranul să importe aur”, a declarat un economist, care a cerut anonimatul. „Piața globală a aurului este opacă. Aurul ocupă puțin spațiu și mare parte ajunge prin țările vecine”.

Până de curând, guvernul a încurajat în mod activ exportatorii non-petrolieri să evite restricțiile bancare acceptând plăți în lingouri. Însă autoritățile par să fi oprit discret această practică în ultimele luni, suspendând importurile de aur fără taxe, probabil cândva în luna martie, deși nu au oferit explicații.

Prețurile monedelor din aur au depășit temporar 1 miliard de riali spre sfârșitul lunii martie, înainte ca începerea discuțiilor cu SUA să declanșeze o corecție. Oamenii de rând au fost ei înșiși foarte afectați, văzându-și zădărnicite încercările de a-și face, după posibilități, mici rezerve. Fatemeh, o menajeră de 24 de ani din Teheran, a cumpărat 16 grame de aur brut aproape de vârful pieței, dar și-a pierdut investiția vânzând la un preț mai mic.

„Nu căutam profit”, a spus Fatemeh. „Doar nu voiam să pierdem economiile familiei. Dar, din păcate, asta s-a întâmplat”, sune ea, citată de Financial Times.

Acordul nuclear cu Statele Unite, un element-cheie pentru siguranța economică a Iranului

Cum obstacolele în calea unui acord nuclear cu SUA rămân considerabile, cererea de aur în Iran persistă, chiar dacă lucrurile se mișcă într-un ritm mai lent.

Oficialii americani au spus în mod repetat că vor ca Iranul să înceteze îmbogățirea uraniului, cerere pe care republica islamică a respins-o categoric. În timp ce negocierile continuă, președintele Donald Trump și-a menținut campania de „presiune maximă” împotriva Iranului și a emis amenințări și sancțiuni suplimentare, care vizează exporturile de petrol, principala sursă de venituri externe a țării.

Între timp, Teheranul și-a crescut stocurile de uraniu îmbogățit, la niveluri record în ultimele luni. Bula financiară din jurul aurului nu i-a ajutat pe bijutieri, care spun că cererea pentru aur decorativ – metal care a jucat un rol important în cultura iraniană – suferă, la fel ca restul economiei.

„A existat o piață de aur în Isfahan acum o mie de ani”, a spus Ali, un comerciant de aur dintr-un bazar din Teheran. „Acum, nu e vorba că femeile și-au pierdut interesul — ci pur și simplu și-au pierdut puterea de cumpărare”.

Alte articole importante
O curte de apel din SUA decide că utilizarea inteligenței artificiale de către avocați nu justifică automat reducerea onorariilor
Tehnologie
O curte de apel din SUA decide că utilizarea inteligenței artificiale de către avocați nu justifică automat reducerea onorariilor
Folosirea inteligenței artificiale de către o firmă de avocatură nu reprezintă, în sine, un motiv pentru diminuarea onorariilor facturate, a decis o curte federală de apel din Statele Unite. Instanța a menținut acordarea unor cheltuieli juridice de 115.000 de dolari, apreciind că reclamanții nu au demonstrat că utilizarea AI a făcut nerezonabil timpul efectiv lucrat […]
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse de Halloween în 2026. Dovlecii și decorațiunile luminoase, printre preferate
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse de Halloween în 2026. Dovlecii și decorațiunile luminoase, printre preferate
Numărul produselor comandate de români în weekendul de Halloween din acest an a crescut cu 29% față de perioada similară din 2025, potrivit unei analize Glovo. Cererea pentru articole tematice, precum dovleci, accesorii pentru costume și decorațiuni, a avansat cu aproximativ 190%, iar Capitala a generat aproape 60% din comenzile din această categorie. Datele platformei […]
Puterea de cumpărare a europenilor ajunge la 21.153 de euro în 2026. România coboară pe locul 32, cu 11.283 de euro pe locuitor
Puterea de cumpărare a europenilor ajunge la 21.153 de euro în 2026. România coboară pe locul 32, cu 11.283 de euro pe locuitor
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa va ajunge la 21.153 de euro în 2026, în creștere nominală cu 4,4% față de anul precedent. România rămâne mult sub media continentală, cu 11.283 de euro pe locuitor, și pierde o poziție în clasamentul celor 42 de țări analizate, coborând de pe locul 31 […]
Premierul României: Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi repornită în câteva zile. Ploile au îmbunătățit debitul Dunării
Premierul României: Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi repornită în câteva zile. Ploile au îmbunătățit debitul Dunării
Premierul Luca Niculescu estimează că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea avea loc în câteva zile, după ce ploile din ultima perioadă au contribuit la îmbunătățirea debitului Dunării. Șeful Guvernului a declarat că este în contact cu ministrul Energiei și cu conducerea Nuclearelectrica și că așteaptă vești privind reluarea funcționării centralei. „Sper să […]
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de marți. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de marți. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de marți, 3 noiembrie 2026, pe minus, toți indicii principali înregistrând scăderi. Valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 125,4 milioane de lei, echivalentul a aproape 23,5 milioane de euro. Indicele principal al BVB, BET, care urmărește evoluția celor mai tranzacționate 20 de companii de […]
România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025
Macroeconomie
România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025
Raportul dintre veniturile din taxe și contribuții sociale și Produsul Intern Brut a ajuns la 40,7% în Uniunea Europeană în 2025, față de 40,2% în anul precedent, potrivit datelor publicate de Eurostat. România s-a situat printre statele cu cele mai mici ponderi ale veniturilor fiscale în economie, cu un nivel de 29,3%, fiind depășită doar […]