Modelul ciclurilor istoriei Strauss & Howe și Kondratiev și criza acută a modelului economic actual. Cheile teoriei care decriptează destinul civilizațiilor

Modelul ciclurilor istoriei Strauss & Howe și teoria valurilor economice Kondratiev revin spectaculos în atenția lumii contemporane, pe fondul crizelor, fragmentării sociale și incertitudinilor globale. Aceste două paradigme propun să privim istoria nu ca pe o succesiune liniară, ci ca pe o spirală de generații, anotimpuri și supercicluri economice, fiecare cu propriile momente de apogeu, criză și renaștere.

De la marile imperii căzute sub propria greutate, la apariția „generațiilor de sacrificiu”, de la boom-urile tehnologice la colapsurile financiare, istoria omenirii pare mai degrabă o spirală decât o linie dreaptă. În ultimii ani, pe fondul crizelor suprapuse de la pandemii la războaie hibride, inteligență artificială, polarizare socială și fragmentare geopolitică – revin cu insistență teoriile „ciclului” istoric, scrie numberanalytics.com.

Sunt acestea doar narațiuni seducătoare sau instrumente reale de înțelegere a prezentului?

Viața prelungită artificial: ce s-ar întâmpla cu economia și societatea dacă oamenii ar trăi sute de ani

11:07

Cercetătorii confirmă: „work from home” te face mai fericit

10:27

Două școli de gândire modelul generațional Strauss & Howe și teoria valurilor economice Kondratiev propun să vedem istoria nu ca pe o linie dreaptă, ci ca pe un sistem de valuri și anotimpuri repetitive. În spatele acestor perspective stă tentația eternă de a găsi sens și ordine în haosul lumii.

Astăzi, în contextul crizelor globale, polarizării sociale și al întrebărilor tot mai dese despre viitorul democrației și al coeziunii occidentale, această teorie revine spectaculos în atenția publicului și a mediilor de analiză strategică. Citește explicația teoriei aici.

Filozofia tiparului o idee veche cu ecouri moderne

Istoria ciclică nu este o invenție modernă. De la Heraclit la Homer, de la Sima Qian la filosofiile din India și Orientul Mijlociu, ideea „eternei reîntoarceri” traversează culturile lumii. Grecii antici observau că „nimic nu este nou sub soare”, iar gânditori precum Toynbee sau Spengler, în secolul XX, au dezvoltat teorii ample despre nașterea, apogeul și declinul civilizațiilor, anticipând, la scară largă, cicluri istorice.

Strauss și Howe nu se opresc însă la civilizații, ci „intră în detaliu”, analizând comportamentul generațiilor și propunând că fiecare „viață lungă” (80-100 de ani) este marcată de patru arhetipuri de generații, care se succed în același tipar, ca anotimpurile.

Cele patru arhetipuri: Profeți, Nomazi, Eroi, Artiști

Potrivit teoriei, fiecare secol – un saeculum – cuprinde patru epoci distincte, fiecare fiind dominată de o anumită generație cu profiluri clar definite:

• Generația Profet – Născută după o criză, în perioade de prosperitate și ordine, acești indivizi devin liderii morali și vizionarii marilor mișcări de trezire spirituală și socială. Sunt cunoscuți pentru idealism, narcisism și tendința de a critica ordinea existentă.
• Generația Nomad – Crescuți în epoci de tulburare culturală și slăbire a instituțiilor, acești oameni devin pragmatici, independenți, uneori cinici, și se remarcă prin spiritul lor de supraviețuire și adaptare.
• Generația Erou – Protejați excesiv de părinți, Eroii ajung tineri adulți într-o nouă criză istorică (războaie, catastrofe sociale), unde devin “soldații” reconstrucției. Ulterior, pun bazele unor instituții solide și epoci de progres.
• Generația Artist – Născuți în timpul crizelor, crescuți în medii autoritare, acești indivizi devin experți, specialiști, inovatori sociali, dar adesea retrași sau conformiști. Ei sunt cei care redefinesc viața publică în perioadele de „High”.

Acest „cvartet” se repetă la fiecare 80-100 de ani, formând un ciclu complet: de la criză, la ordine și progres, trezire, fragmentare și din nou criză. Detalii pe Art of Manliness.

Cele patru “turnings” sau anotimpuri istorice care fac parte din modelul ciclurilor istoriei

Fiecare generație domină una dintre cele patru faze ale ciclului, numite de Strauss & Howe “turnings”:

• High (Primăvara): Perioadă de ordine socială, optimism, progres material. Instituțiile sunt puternice, individul mai puțin accentuat. Exemplu: anii ’50 americani, post-WWII.
• Awakening (Vara): Renaștere spirituală, contracultură, accent pe autenticitate și libertate personală. E vremea marilor rebeliuni, a mișcărilor pentru drepturi civile, a “flower power”.
• Unraveling (Toamna): Fragmentare, neîncredere în instituții, apatie civică. Individualismul atinge cote maxime, valorile comune se erodează. Exemplu: anii ’80–2000.
• Crisis (Iarna): Societatea se confruntă cu o criză majoră (economică, război, colaps instituțional), care forțează o restructurare. E vremea eroilor și a sacrificiului colectiv. Ultima astfel de criză: Marea Criză și WWII.

Ciclurile timpului FOTO: Shutterstock

Fiecare astfel de „turning” durează 20–25 de ani, iar trecerea între epoci este adesea bruscă, imprevizibilă și dureroasă.

Poți explora pe larg aceste concepte aici.

În Europa și România, tiparul este mai nuanțat din cauza istoriei tumultoase, dar “valurile” generaționale pot fi observate: de la generația Marii Uniri, la generația comunismului, la postdecembriști, până la tinerii hiperconectați ai prezentului.

Superciclurile ascunse ale economiei mondiale sau valurile Kondratiev – între mit, realitate și manipulare

De aproape un secol, în subteranele gândirii economice pulsează o teorie respinsă de mainstream, dar mereu readusă în discuție la fiecare criză majoră: ciclurile Kondratiev sau „valurile lungi” ale capitalismului global. Cei ce cred în ele spun că explică marile crize și salturi tehnologice, de la Revoluția Industrială la ascensiunea internetului. Scepticii susțin că nu sunt decât simple coincidențe și o încercare disperată a minții umane de a găsi ordine în haos.

Așadar, ce sunt aceste cicluri, cine le susține, de ce fascinează și, mai ales, pot ele să prevestească viitorul economic și social? Am investigat sursele, argumentele, criticile și implicațiile.

Teoria ciclurilor Kondratiev din Siberia până pe Wall Street

Teoria ciclurilor Kondratiev a fost formulată în anii ’20 de economistul rus Nikolai Kondratiev, care contrar clișeelor sovietice era convins că sistemul capitalist nu este condamnat la prăbușire iminentă, ci traversează valuri lungi de prosperitate și declin.

Kondratiev observa, analizând date din Europa și SUA, că inovațiile majore – de la mașina cu aburi la electricitate – nu produc doar un boom imediat, ci declanșează o undă de creștere economică pe parcursul a decenii. Odată ce impulsul inovativ se epuizează și concurența devine feroce, urmează o perioadă de stagnare, criză, ajustări sociale și structurale, până la următorul salt tehnologic. Kondratiev estima durata unui ciclu la 40-60 de ani.

Ironia sorții este că teoria valurilor lungi l-a costat libertatea. În 1930, sub Stalin, Kondratiev a fost acuzat de „subminarea economiei sovietice” și trimis în Gulag, unde a murit după opt ani. Ideile lui au supraviețuit însă, trecând din blocul sovietic direct pe mesele de dezbatere ale lumii capitaliste.

De la început, teoria a polarizat mediul academic. Înainte de Kondratiev, doi economiști olandezi Jacob van Gelderen și Salomon de Wolff sugeraseră existența unor cicluri de 50-60 de ani, bazate pe observații ale dinamicii prețurilor și investițiilor. După 1925, Joseph Schumpeter, părintele „distrugerii creative”, a adoptat termenul „valuri Kondratieff” și l-a integrat în teoria sa despre inovație.

Critici și controverse la adresa ciclurilor istoriei și a valurilor Kondratiev

Deși fascinantă, teoria are și limitări. Unii istorici o acuză de determinism, simplificare excesivă și ignorarea particularităților locale sau a contextului global. Există și riscul ca modelul să fie interpretat ca o formă de „astrologie socială”, fără validare științifică riguroasă.

Totuși, simplitatea și forța narativă a modelului l-au făcut să fie adoptat de analiști, lideri politici, consultanți, chiar și de creatorii de conținut din mass-media și industria filmului. Ciclul “criză – reconstrucție – progres – decadență – criză” pare a oferi un sens și o structură haosului aparent al istoriei.

Astăzi, majoritatea economiștilor resping ideea, considerând-o insuficient fundamentată statistic și metodologic. Argumentul principal: dacă scanezi orice serie istorică suficient de lungă, vei găsi „modele” – dar acestea pot fi simple iluzii ale datelor. Nu există, spun ei, o cauzalitate solidă și repetabilă care să justifice superciclurile Kondratiev.

Apărătorii ciclurilor istoriei și a teoriei lui Kndratiev

Totuși, teoria a găsit susținători în rândul analiștilor financiari, istoricilor și gânditorilor radicali. Cercetătorul marxist Ernest Mandel a reinterpretat conceptul, vorbind despre epoci de 20-25 de ani de creștere accelerată sau încetinire, fără a postula neapărat o ciclicitate mecanică. Universitatea din Indiana a documentat, în lucrări ample, optsprezece valuri economice, pornind chiar din anul 930 d.Hr. (China, dinastia Song).

Cum funcționează mecanismul

Potrivit teoriei, fiecare ciclu începe cu o „explozie” inovativă – textila, aburul, calea ferată, chimia, electricitatea, IT-ul – care restructurează industriile, piețele muncii și chiar cultura. Investițiile masive produc o creștere explozivă, iar salariile, consumul și standardul de viață cresc.

Apoi, după 20-30 de ani, sistemul ajunge la saturație. Efectul de „supraîncărcare” – investiții speculative, supraproducție, concurență brutală – duce la scăderea profiturilor și tensiuni sociale. Începe stagnarea: șomaj, crize financiare, proteste, ajustări forțate. O nouă generație de tehnologii sau resurse devine, într-un final, catalizatorul ieșirii din criză.

Interacțiunea economic-socială

Notabil este că valurile Kondratiev nu țin doar de economie, ci și de sociologie. Boom-ul extinde forța de muncă, tensionează raporturile capital-muncă, declanșează conflicte sociale – iar rezultatul acestor lupte determină, adesea, cât de brutală sau lentă va fi ieșirea din criză. Potrivit ZeroHedge, „fiecare ciclu Kondratiev a însemnat, în final, o înăbușire a protestului social și o stagnare sau chiar scădere a veniturilor reale pentru clasa muncitoare, până la declanșarea unui nou boom tehnologic”.

Exemple de posibile valuri în trecutul 

Exemple posibile de valuri:

• Valul I (1770-1830): Revoluția industrială, aburul și mecanizarea, extinderea urbană.
• Valul II (1830-1880): Expansiunea căilor ferate, oțel, telegraf, începutul corporațiilor moderne.
• Valul III (1880-1940): Electricitatea, chimia, automobilul, creșterea urbanizării.
• Valul IV (1940-1990): Petrol, petrochimie, electronică, aviație, expansiunea consumului de masă.
• Valul V (1990-2020?): Tehnologia informației, digitalizarea, globalizarea financiară.

Prezent și predicții:

Analiști ca Michael Snyder susțin că, folosind modelele valurilor lungi, au putut anticipa cu o acuratețe surprinzătoare marile prăbușiri bursiere sau recesiuni recente (de exemplu, criza dotcom, criza financiară din 2008). Istoricul Eric Hobsbawm nota: „Predicțiile bune, deși rare, pe baza undelor Kondratiev, au convins nu doar istorici, ci și economiști că există ceva aici, chiar dacă nu știm exact ce”.

Critici, manipulări și mituri moderne

Critica academică:

• Lipsa unui mecanism cauzal clar.
• Definirea ad-hoc a începutului și sfârșitului ciclurilor.
• Posibilitatea auto-împlinirii profețiilor, dacă piețele cred în ele.

Utilizare politică și financiară:

Interesant este că, deși teoria nu are susținere academică solidă, a fost folosită adesea ca instrument de prognoză sau chiar manipulare. Marile bănci și fonduri speculative utilizează uneori această grilă pentru a anticipa trendurile macroeconomice, nu neapărat din convingere teoretică, ci ca instrument narativ de marketing și strategie.

De ce fascinează încă teoria

Într-o lume cu volatilitate, polarizare socială și inovație galopantă, tentația de a ordona haosul rămâne. Mulți manageri, investitori și chiar guverne doresc să creadă în existența unui tipar previzibil, fie el și imperfect așa cum este cel al ciclurilor istoriei.

Ce putem învăța din ciclurile istoriei pentru viitor

Realitatea este că, indiferent de validitatea teoriei, ciclurile istoriei și valurile Kondratiev servesc ca o lentilă utilă pentru a privi economia globală ca pe un organism complex, unde inovația, conflictul social, crizele și regenerarea se succed în ritmuri ce par uneori recognoscibile.

Rămâne întrebarea fundamentală: suntem prizonierii unor valuri obiective, dictate de progresul tehnologic, sau suntem captivi unei iluzii colective, care ne face să vedem pattern-uri în dezordinea lumii economice? Dincolo de certitudini, e clar că fiecare criză sau boom repune pe masă aceeași întrebare. Poate, tocmai de aceea, teoriile ciclurilor istoriei și a valurilor Kondratiev nu dispar  pentru că spun povești care au nevoie să fie spuse, iar istoria se repetă, dacă nu în date exacte, atunci măcar în speranțe și temeri.

Chiar dacă teoria nu oferă predicții exacte, ea ne invită la reflecție: să înțelegem că fiecare generație are propriul rol, că optimismul și cinismul, progresul și declinul, sacrificiul și confortul se succed natural. Iar înțelegerea acestor tipare poate oferi liderilor de azi și de mâine o perspectivă mai largă, o atenție la semnele vremurilor și, poate, curajul de a lua decizii care să “curme” spirala crizelor.

Poate că istoria nu se repetă identic, dar, așa cum spunea Mark Twain, „rimează” mereu.