Prima pagină » Noua lege cu privire la plata pensiilor private schimbă regulile din temelii. Petrescu (ASF): „Un demers necesar şi prioritar”

Noua lege cu privire la plata pensiilor private schimbă regulile din temelii. Petrescu (ASF): „Un demers necesar şi prioritar”

Noua lege cu privire la plata pensiilor private schimbă regulile din temelii. Petrescu (ASF): „Un demers necesar şi prioritar”
Noua lege privind plata pensiilor private schimbă regulile din temelii. Petrescu (ASF): „Un demers necesar şi prioritar”. Foto: Facebook

Pe agenda Guvernului, în ședința din 8 august 2025, a fost prezentat în primă lectură proiectul de lege privind plata pensiilor private, un document deosebit de important pentru viitorul sistemului de pensii din România. Acesta propune reglementarea fazei de plată a pensiilor private, adică modul în care participanții își vor primi banii acumulați, o etapă care până acum nu a fost reglementată oficial. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, a subliniat că această lege completează cadrul legal existent și creează condițiile pentru operaționalizarea plății pensiilor private, un pas esențial pentru alinierea sistemului național la standardele internaționale ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Principalele prevederi ale proiectului

Proiectul introduce două modalități principale prin care pot fi scoase banii din conturile de pensii private:

  • Pensie de tip retragere programată: plata se face pe o perioadă determinată, de exemplu 10 ani, cu garanția rambursării integrale a activului acumulat. Suma lunară rămâne fixă, iar eventualele diferențe sau sume reziduale vor fi plătite la sfârșitul perioadei.

  • Pensie viageră: plata se face pe întreaga durată a vieții participantului, asigurându-se un venit pe termen lung.

Pe lângă aceste două opțiuni, beneficiarii vor avea dreptul să retragă o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, în linie cu practicile din alte țări europene.

De asemenea, legea prevede înființarea unor fonduri speciale pentru plata pensiilor private, administrate de entități autorizate, denumite furnizori de pensii private. Printre acestea se pot număra actualii administratori de fonduri de pensii, societăți de asigurări de viață sau societăți nou create, special pentru această funcție.

Scopul și necesitatea adoptării legii

„Adoptarea legii privind plata pensiilor private reprezintă un demers necesar și prioritar, având ca scop completarea cadrului legal aplicabil pensiilor private prin crearea bazei de funcționare a fazei de plată a pensiilor și a condițiilor pentru operaționalizare a sa”, a precizat Alexandru Petrescu.

El a subliniat că proiectul de lege are un caracter strategic crucial pentru completarea arhitecturii sistemului pensiilor private în România și pentru alinierea acestuia la normele internaționale promovate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

„În cadrul procesului de aderare a țării noastre la această organizație, OCDE a avut ca unică solicitare prioritară în domeniul pensiilor private adoptarea unui cadru legislativ primar care să reglementeze faza de plată.”

Termenul de implementare din partea României

„În luna septembrie anul acesta, în cadrul sesiunii de evaluare a Comitetului pentru piețe financiare din cadrul OCDE, România va trebui să prezinte modul de ducere la îndeplinire a acestei recomandări prioritare”, a adăugat Petrescu.

Dimensiunea sistemului pensiilor private

Potrivit președintelui ASF, sistemul pensiilor private numără în prezent peste 9 milioane de participanți și active ce totalizează echivalentul a peste 10% din PIB-ul României. Adoptarea unui cadru legislativ pentru plata acestor pensii este fundamentală „pentru a oferi participanților predictibilitatea și garanția reală că economiile lor se vor transforma în venituri sigure și pe termen lung.”

Structura și administrarea fondurilor de plată

Proiectul prevede înființarea fondurilor de plată a pensiilor private, create special în acest scop și administrate de entități autorizate, denumite furnizori de pensii private. Potrivit lui Alexandru Petrescu, entitățile care pot deveni furnizori includ administratori actuali de fonduri de pensii private, societăți de asigurări de viață, societăți de administrare al investițiilor sau societățile noi special înființate în acest scop în baza legii.

Istoricul și procesul consultărilor

„Aș mai adăuga că, la momentul înființării fondurilor de pensii administrate privat, și mă întorc la anul 2008, a existat angajamentul ca în trei ani de zile de la acel moment să existe și o legislație prin care se prevede modul de plată al acumulărilor în fondurile administrate privat. Din păcate, această legislație nu a fost promovată. Au fost câteva tentative în ultimii 17 ani, inclusiv în 2016 a fost o încercare de a promova un act normativ, cred că a trecut și de CES și de Consiliul legislativ la momentul acela, dar nu s-a materializat. Așa că am ajuns la acest moment când, după 17 ani de la înființarea fondurilor de pensii administrate private, luăm în considerare o arhitectură pe care o propunem decidenților de la nivelul Comisiei de piață de capital OCDE, o propunem Parlamentului, prin promovarea acestui act normativ la un moment dat prin ședința de Guvern. Reiterez, astăzi a fost doar în prima lectură documentul,” a precizat Petrescu.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară a menționat că va avea loc o consultare extinsă începând cu săptămâna viitoare, iar proiectul se află în transparență decizională pe site-ul Ministerului Muncii. Au avut loc deja o serie de sesiuni de discuții, pe de o parte cu grupul interinstituțional care a stat la baza elaborării acestui document.

Pentru acest document au contribuit Banca Națională a României, Ministerul de Finanțe, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și toate asociațiile relevante, precum Asociația administratorilor de fonduri de pensii private, dar au participat și patronate și sindicate, inclusiv persoane fizice.

”Având în vedere numărul mare de participanți, vorbim de 9,3 milioane – 9,4 milioane pe cele două fonduri, Pilon II și Pilon III, am resimțit, alături de Guvernul României, nevoia de a extinde consultarea publică și voi propune, având în vedere și feedback-ul pe care l-am sesizat, și Guvernul, dar și noi la nivelul grupului interinstituțional, voi propune să avem o continuare a discuțiilor atât la sediul Ministerului Muncii, acolo unde au avut de la început loc consultările, dar am în vedere, văzând și poziții din spectrul parlamentar, să avem și o masă rotundă (…) și sper să fim găzduiți de Parlament, alături de parlamentari care sunt interesați și doresc să vină cu contribuții și noi, poate, să venim să preluăm sau să venim cu argumente într-o direcție sau alta”, a punctat președintele ASF.

Alte articole importante
BVB a încheiat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii în teritoriu negativ, toți indicii bursieri înregistrând scăderi la finalul zilei de vineri
BVB a încheiat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii în teritoriu negativ, toți indicii bursieri înregistrând scăderi la finalul zilei de vineri
Valoarea totală a tranzacțiilor la BVB s-a ridicat vineri la 66,37 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 12,4 milioane de euro, din această sumă 46,85 milioane de lei, respectiv 8,76 milioane de euro, reprezentând operațiuni cu acțiuni. Evoluția pieței a fost marcată de deprecierea principalilor indici, inclusiv a BET, indicatorul de referință pentru cele mai […]
Atacurile cibernetice se intensifică după descoperirea unor vulnerabilități PHP. Companiile și guvernele se grăbesc să își protejeze sistemele
Tehnologie
Atacurile cibernetice se intensifică după descoperirea unor vulnerabilități PHP. Companiile și guvernele se grăbesc să își protejeze sistemele
Companiile și instituțiile publice din întreaga lume au accelerat implementarea măsurilor de securitate după descoperirea unor vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pentru dezvoltarea site-urilor și a aplicațiilor web. În paralel, furnizorii de servicii cloud au raportat o creștere rapidă a tentativelor de exploatare a acestor defecte, numărul lor […]
România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, confirmă Eurostat. Consolidarea fiscală trebuie să continue
Macroeconomie
România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, confirmă Eurostat. Consolidarea fiscală trebuie să continue
România a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 7,8% din produsul intern brut (PIB), față de 9,2% din PIB în 2024, potrivit datelor definitive validate de Eurostat și prezentate de Ministerul Finanțelor. Reducerea de 1,4 puncte procentuale reprezintă una dintre cele mai importante ajustări înregistrate la nivelul Uniunii Europene, într-un context în care […]
Bursa de Valori București a încheiat ședința în scădere. Indicele BET s-a depreciat cu 0,76%
Piață de Capital - Fonduri
Bursa de Valori București a încheiat ședința în scădere. Indicele BET s-a depreciat cu 0,76%
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi pe teritoriu negativ, majoritatea indicilor principali înregistrând scăderi. Indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a coborât cu 0,76%, până la 35.018 puncte, în timp ce BET-BK, reper utilizat pentru evaluarea performanței fondurilor de investiții în acțiuni, a […]
Bursa de Valori București a crescut cu 235% în cinci ani, cea mai mare performanță din Europa Centrală și de Est
Piață de Capital - Fonduri
Bursa de Valori București a crescut cu 235% în cinci ani, cea mai mare performanță din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o apreciere de 235% în ultimii cinci ani, obținând cea mai mare creștere dintre piețele de capital din Europa Centrală și de Est. În paralel, interesul românilor pentru investiții financiare s-a intensificat, numărul conturilor de investiții ajungând la 325.000 la jumătatea anului 2026, comparativ cu numai 53.000 în […]
UE își schimbă strategia în Arctica: trei direcții prioritare pentru securitate, energie și resurse critice
Economie mondială
UE își schimbă strategia în Arctica: trei direcții prioritare pentru securitate, energie și resurse critice
Uniunea Europeană își propune să își consolideze poziția strategică în Arctica, pe fondul accelerării schimbărilor climatice și al intensificării competiției internaționale pentru accesul la noi rute comerciale și la resurse naturale. Regiunea, considerată mult timp în primul rând o prioritate de mediu, capătă o importanță tot mai mare pentru securitatea europeană, transportul maritim și aprovizionarea […]