Pentagonul caută soluții pentru „internetul spațial”, capabil să conecteze instantaneu reţele militare

Pentagonul şi-a fixat o ţintă extrem de ambițioasă: transformarea comunicaţiilor spaţiale într-un „internet global” al apărării, un ecosistem unificat şi adaptabil, capabil să conecteze instantaneu reţele militare, comerciale şi aliate, chiar şi sub ameninţarea bruiajului. Deşi viziunea promite rezilienţă şi viteză fără precedent, oficialii DoD recunosc că implementarea ei este departe de realitate şi implică o provocare uriaşă: trecerea de la hardware rigid şi „pizza boxes” costisitoare la infrastructuri virtualizate şi standardizate, gata să redefinească lupta şi supravieţuirea pe orbitele tot mai disputate.

Pentagonul şi-a stabilit un obiectiv ambiţios: transformarea reţelei de comunicaţii prin satelit într-un „internet spaţial” unificat, fluid şi rapid, construit pe principiile interoperabilităţii şi redundanţei. Totuşi, după cum au recunoscut oficialii Departamentului Apărării (DoD) la conferinţa MilSatcom USA organizată de SAE Media Group pe 17 iunie, această viziune rămâne deocamdată departe de realitate.

În prezent, ecosistemul comunicaţiilor prin satelit este dominat de furnizorii comerciali, ale căror constelaţii le depăşesc numeric pe cele militare. Pentagonul încearcă acum să valorifice această diversitate şi să o integreze într-o arhitectură unitară. Obiectivul? Crearea aşa-numitului „enterprise satcom”, o reţea virtualizată şi definită de software, capabilă să comute automat între sateliţi militari, comerciali şi aliaţi, chiar şi în cazul unor atacuri de bruiaj.

AI-ul care „minte” cu stil: De ce cele mai inteligente modele sunt predispuse la halucinații mai mult ca niciodată – și dacă ar trebui sau nu să le oprim

16:00

Coreea de Sud intră în cursa rachetelor reutilizabile. KASA vizează lansatorul spațial de nouă generație până în 2035

15:30

Realitatea actuală este însă departe de acest ideal. „Întrebarea apare mereu: dacă DoD vrea un ecosistem în care utilizatorii să poată accesa orice reţea de sateliţi, cum facem asta posibil?”, a punctat Mike Dean, director al infrastructurii de comandă şi control din cadrul Pentagonului. „Răspunsul este că avem nevoie de un standard tehnic comparabil cu 3GPP”.

Dean şi-a exprimat speranţa că industria spaţială va ajunge la un „moment 3GPP” propriu, care să asigure standardizarea şi interoperabilitatea echipamentelor. Totodată, Rajeev Gopal, vicepreşedintele Hughes Network Systems, a subliniat că, deocamdată, acest obiectiv este departe de a fi atins, amintind că astăzi nu este posibil, de exemplu, să se înlocuiască pur şi simplu un modem OneWeb cu unul Amazon Kuiper.

„Pizza boxes” şi hardware-ul inflexibil

Forţele armate utilizează în prezent echipamente distincte şi incompatibile între ele, ceea ce generează adaptări hardware costisitoare şi dificil de realizat. Paul Van Slett, şeful diviziei de comunicaţii prin satelit din cadrul Biroului de Informaţii al Pentagonului, le-a descris drept „pizza boxes” personalizate, dispozitive dedicate integrării modemurilor de la furnizori diferiţi, scumpe şi dificil de actualizat. El a subliniat că, într-o situaţie militară rapidă, unde viteza şi eficienţa comunicaţiilor fac diferenţa între viaţă şi moarte, această abordare bazată pe hardware devine un dezavantaj evident.

Soluţia propusă de Van Slett constă în virtualizarea şi adoptarea echipamentelor reconfigurabile prin software, pe care le consideră mult mai rapide şi mai flexibile decât adaptările hardware clasice şi testările extinse de compatibilitate.

Paradoxul Starlink şi nevoia de diversificare

Starlink, reţeaua comercială a SpaceX, s-a impus pe piaţă datorită simplităţii şi compatibilităţii proprii, însă Pentagonul este reticent la gândul de a deveni dependent de un singur furnizor. Strategia DoD prevede dezvoltarea unei reţele hibride, capabilă să integreze platformele guvernamentale, comerciale şi aliate, şi care să funcţioneze pe toate orbitele relevante: joasă (LEO), medie (MEO) şi geostaţionară (GEO).

Piatra de temelie a acestui proiect este ESC‑MC (Enterprise Satellite Communications Management and Control), un centru de control conceput pentru a oferi o „common operational picture” şi a direcţiona automat traficul între reţelele disponibile. Însă implementarea sa cere şi modernizarea infrastructurii terestre, inclusiv a „teleporturilor” concepute iniţial doar pentru sateliţii geostaţionari.

Satelitii

Terminalele hibride un pas esenţial spre adaptabilitate

Vestea bună este că toate ramurile armatei lucrează la dezvoltarea de terminale hibride, capabile să comute între reţele diferite direct prin software. Mike Dean a precizat că Forţele Aeriene ar putea introduce primul terminal hibrid chiar din 2026, iar Paul Van Slett a subliniat că şi celelalte categorii de forţe urmează aceeaşi evoluţie treptată, de la primii paşi la implementarea completă.

Trecerea de la hardware la software și cheia adaptabilităţii

Chiar şi aşa, trecerea de la hardware la software rămâne cheia adaptabilităţii şi implică rezolvarea unei probleme fundamentale: regândirea infrastructurii terestre. Dean a amintit că, deşi accentul este pus pe segmentul spaţial şi pe terminale, componenta de la sol este adesea trecută cu vederea. Adevărata provocare constă în adaptarea acesteia şi a terminalelor astfel încât noile forme de undă şi protocoale să fie implementate rapid şi eficient, fără a mai necesita achiziţia de echipamente dedicate şi costisitoare.

Van Slett a reiterat că implementarea noilor tehnologii nu trebuie să mai depindă de instalarea de echipamente hardware specializate şi scumpe şi a subliniat importanţa standardizării şi a tranziţiei către echipamente bazate pe servere şi software.

Viitorul rezilienţei spaţiale: diversificare şi standardizare

Oficialii Pentagonului şi-au reafirmat angajamentul de a construi un sistem de comunicaţii spaţiale hibrid şi rezilient şi au explicat că această rezilienţă poate fi atinsă mai ales prin diversificarea platformelor şi a căilor de acces. Ambiţia de a transforma comunicaţiile spaţiale într-un internet global al apărării rămâne un proiect de anvergură şi complexitate rare, iar succesul va depinde de adoptarea unei abordări deschise şi standardizate. Aceasta va integra furnizori comerciali şi militari, parteneri şi aliaţi şi va asigura conectivitatea şi protecţia necesare unei ere dominate de viteză, mobilitate şi ameninţări tot mai sofisticate.