Prețurile petrolului au înregistrat o creștere semnificativă, stabilizându-se cu aproximativ 4% mai sus, comparativ cu ziua de ieri, în urma amenințărilor lansate de Iran privind posibile atacuri asupra infrastructurii energetice din regiunea Golfului. Evoluția vine pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al temerilor tot mai mari privind o criză de aprovizionare la nivel global, potrivit datelor analizate de Reuters.
Prețurile petrolului au închis în creștere cu 4% miercuri, după ce Garda Revoluționară a Iranului a amenințat că va ataca mai multe facilități energetice din Orientul Mijlociu, ca represalii pentru un atac asupra câmpului de gaze Pars, crescând riscul unor perturbări suplimentare ale aprovizionării cu energie a regiunii. Contractele futures pe Brent s-au stabilit la 107,38 dolari pe baril, în creștere cu aproape 4 dolari, sau 3,8%, după ce au crescut până la 109,95 dolari mai devreme în sesiunea de tranzacâionare. Brent s-a tranzacționat la peste 100 de dolari pentru a doua zi consecutivă, fiind prima dată când se întâmplă acest lucru de la începutul războiului SUA-Israel împotriva Iranului, pe 28 februarie.
Escaladarea tensiunilor a fost alimentată de lovituri asupra unor obiective energetice strategice. Câmpul de gaze South Pars din Iran a fost vizat de atacuri, iar autoritățile de la Teheran au transmis un avertisment direct statelor din regiune.
Oficialii iranieni au anunțat că instalațiile energetice ale vecinilor ar putea deveni ținte „în următoarele ore”, o declarație care a amplificat imediat volatilitatea pieței.
În acest context, compania QatarEnergy a raportat pagube extinse la complexul industrial Ras Laffan, după atacuri cu rachete. Incidentul confirmă riscurile reale asupra infrastructurii energetice din regiune, într-un moment în care piața este deja sub presiune.
Un factor decisiv în evoluția prețurilor rămâne situația din Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul de petrol și gaze naturale lichefiate din lume. Această arteră gestionează aproximativ 20% din aprovizionarea globală, iar perturbările cauzate de conflict au redus semnificativ fluxurile.
Estimările indică o scădere a producției în Orientul Mijlociu cu până la 7–10 milioane de barili pe zi, echivalentul a aproape 10% din cererea globală. Blocajul amplifică temerile privind o criză energetică majoră, iar orice nou atac asupra infrastructurii ar putea împinge prețurile și mai sus.
În timp ce Brent a înregistrat creșteri consistente, țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a avut o evoluție mai modestă, închizând la aproximativ 96 de dolari pe baril.
Diferența tot mai mare dintre cele două repere reflectă temerile investitorilor privind impactul regional al conflictului. Brent, mai sensibil la evoluțiile din Orientul Mijlociu, reacționează mai puternic la riscurile geopolitice, în timp ce WTI este influențat și de producția internă a SUA. Această divergență indică o piață fragmentată, în care factorii geopolitici joacă un rol dominant.
Pentru a limita impactul creșterii accelerate a prețurilor, administrația americană a anunțat mai multe măsuri temporare. Printre acestea se numără relaxarea unor restricții privind transportul maritim și facilitarea circulației combustibililor între porturile din Statele Unite ale Americii.
De asemenea, autoritățile analizează flexibilizarea regulilor privind combustibilii de vară, în încercarea de a crește oferta și de a reduce presiunea asupra prețurilor la pompă.
Totodată, Washingtonul a emis autorizații speciale pentru tranzacții limitate cu compania petrolieră de stat din Venezuela, o mișcare care ar putea aduce volume suplimentare pe piață.
În paralel, alte state încearcă să compenseze pierderile din regiunea Golfului. Irak a reluat exporturile de petrol din câmpurile Kirkuk către portul Ceyhan din Turcia, cu o capacitate inițială de 250.000 de barili pe zi.
Autoritățile irakiene au semnat noi contracte pentru livrări prin rute alternative, inclusiv prin Turcia, Iordania și Siria, încercând să mențină fluxurile către piețele internaționale.
Și Libia a început să redirecționeze producția din câmpul Sharara, după un incident care a afectat infrastructura. Aceste ajustări vin însă cu costuri logistice mai mari și nu pot compensa pe deplin pierderile din Golf.
Datele recente arată că stocurile de țiței din SUA au crescut, oferind un mic respiro pieței. Cu toate acestea, scăderea rezervelor de benzină și produse distilate indică o cerere ridicată și o presiune constantă asupra lanțurilor de aprovizionare.
În ciuda acestor ajustări, analiștii avertizează că măsurile actuale au un impact limitat. Piața globală rămâne extrem de sensibilă la evoluțiile din Orientul Mijlociu, iar riscul unor noi creșteri de preț persistă.
Dar, nivelul de securitate energetică diferă semnificativ între marile puteri economice, iar diferențele dintre Europa, Statele Unite ale Americii și China devin tot mai evidente pe fondul crizei, arată o analiză Reuters.
Statele Unite se află într-o poziție privilegiată în ceea ce privește securitatea energetică. Datorită revoluției șistului, care a accelerat extracția de petrol și gaze naturale începând cu anii 2000, SUA au ajuns să își acopere integral necesarul energetic din producția internă.
Datele arată că peste 100% din necesarul total de energie al economiei americane provine din surse interne, o performanță unică în rândul marilor economii. Creșterea producției de petrol și gaze a fost spectaculoasă, transformând SUA într-un actor dominant pe piața globală.
În plus, sectorul gazelor naturale a contribuit decisiv la consolidarea securității energetice. SUA au devenit cel mai mare exportator de gaze naturale lichefiate, furnizând volume importante către Europa și Asia. Cu toate acestea, această autonomie nu protejează complet consumatorii americani. Prețurile carburanților sunt în continuare influențate de piața globală, iar costurile au crescut semnificativ în ultimele săptămâni, reflectând tensiunile din Orientul Mijlociu.
La polul opus, Europa rămâne una dintre cele mai expuse regiuni din punct de vedere energetic. Doar aproximativ jumătate din necesarul energetic al continentului este acoperit din surse interne, restul fiind asigurat prin importuri.
După reducerea dependenței de gazul rusesc în urma conflictului din 2022, UE s-a orientat către gazul natural lichefiat din SUA. Această schimbare nu a eliminat însă vulnerabilitatea, ci a mutat dependența către alte surse externe.
Scăderea producției interne de petrol, gaze și cărbune, combinată cu menținerea unui consum ridicat, a dus la creșterea costurilor energetice. Aceste evoluții afectează competitivitatea companiilor și pun presiune pe bugetele gospodăriilor.
Țări precum Germania sunt deosebit de vulnerabile, depinzând în proporție majoră de importuri pentru alimentarea economiei. În acest context, criza din Iran riscă să amplifice problemele deja existente.
China ocupă o poziție intermediară în acest peisaj. Deși este cel mai mare consumator de energie din lume, structura mixului energetic îi oferă un anumit grad de protecție.
Aproximativ 80% din necesarul energetic al Chinei este acoperit din surse interne, în special cărbune și energie regenerabilă. În paralel, autoritățile au investit masiv în creșterea producției interne de gaze și în constituirea unor rezerve strategice consistente. Aceste măsuri oferă un tampon temporar împotriva șocurilor externe. Totuși, dependența de importurile de petrol rămâne semnificativă, iar consumul zilnic ridicat înseamnă că stocurile pot fi epuizate rapid în cazul unei crize prelungite.
Impactul se extinde dincolo de petrol, afectând gazele naturale, îngrășămintele și alte produse esențiale pentru industrie. Pe măsură ce stocurile locale scad, iar aprovizionarea devine mai dificilă, presiunea asupra economiilor crește.
Diferențele de securitate energetică sugerează că Europa este cea mai vulnerabilă în fața unei crize prelungite, urmată de Asia, în timp ce SUA beneficiază de un avantaj structural important. Cu toate acestea, niciuna dintre marile economii nu este complet protejată. Interdependența piețelor globale face ca șocurile dintr-o regiune să se transmită rapid la nivel mondial.
Pe termen scurt, capacitatea de adaptare va depinde de nivelul rezervelor, de flexibilitatea infrastructurii și de diversificarea surselor de energie. Pe termen lung, criza actuală ar putea accelera tranziția către surse alternative și ar putea redefini strategiile energetice globale.