Poate o țară să fie, pur și simplu, prea bogată?

O nouă analiză, deocamdată foarte controversată, sugerează că veniturile nesfârșite din petrol care asigură fondul suveran al Norvegiei fac ca statul să devină tot mai umflat, mai ineficient și mai nesănătos. Țara s-a bazat, vreme de decade, pe fondul ei suveran pentru a-și susține bunăstarea: Norvegia cheltuie de patru ori mai mult decât media OCDE pentru indemnizațiile de boală și dizabilitate și menține salariul integral timp de până la 12 luni de concediu medical, plafonat la un nivel mai mare decât salariul mediu — o politică considerată de FMI drept „costisitoare și distorsionantă”. De asemenea, investește mai mult în educație decât orice altă țară OCDE, cu excepția Luxemburgului: circa 20.000 de dolari anual per elev, față de media OCDE de 14.000 de dolari. Totuși, țara pare să fi ajuns la un model utopic – în opinia autorului citat -, cu o populație demotivată, cu cheltuieli publice ineficiente și stimulente distorsionate. Statul acordă scutiri de taxe pentru proiecte eoliene offshore sau câmpuri petroliere care, altfel, n-ar fi profitabile. Proprietarii de locuințe s-au îndatorat masiv, știind că statul le va susține pensia — gradul de îndatorare al gospodăriilor (raport datorii/venit) este de 220%, cel mai mare din OCDE, arată o analiză Bloomberg. 

În 1969, compania Phillips Petroleum era pe punctul de a abandona explorările de pe platoul continental norvegian. A decis, însă, să foreze un ultim puț de sondă: și a dat lovitura. Descoperirea a transformat Norvegia într-una dintre cele mai bogate țări din lume. Fondul suveran de investiții, înființat pentru a gestiona aceste venituri petroliere, administrează astăzi aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, echivalentul a circa 340.000 de dolari pentru fiecare cetățean norvegian. Ani de zile, veniturile din petrol și fondul suveran i-au permis acestei națiuni mici să mențină șomaj scăzut, o datorie publică redusă și o rețea extinsă de protecție socială, garantând un nivel de trai ridicat.

Dar în ultima perioadă încep să apară fisuri în acest model edenic, comentează sursa citată. Norvegienii își iau mult mai multe concedii medicale decât în urmă cu un deceniu, crescând presiunea asupra serviciilor de sănătate. Rezultatele elevilor la testele internaționale se deteriorează într-un ritm mai accelerat decât în restul țărilor nordice. Iar criticii guvernului acuză că se cheltuie bani publici pe proiecte fanteziste, cum ar fi tuneluri și poduri care duc spre nicăieri.

Tesla bate palma cu Samsung într-un acord de 16,5 miliarde de dolari pentru achiziția de cipuri

17:27

Deficitul bugetar a ajuns la 3,68% din PIB după doar șase luni. Statul a cheltuit cu 70 miliarde mai mult decât a încasat

17:08

Foto: Unsplash

Poate o țară să aibă prea mulți bani?

„Norvegia ar trebui să fie un magnet pentru oportunități și pentru oameni. În schimb, e tocmai contrariul”, afirmă Martin Bech Holte, autorul volumului „Țara care a devenit prea bogată”. „Nu mai există ambiție, iar acest lucru se datorează 100% fondului suveran”.

Economist și fost șef al biroului McKinsey & Co. din Oslo, Bech Holte a atins o coardă foarte sensibilă a norvegienilor. Cartea sa, publicată în ianuarie, s-a vândut în peste 56.000 de exemplare – într-o țară cu doar 5,6 milioane de locuitori (în comparație, cel mai vândut roman din 2024 a ajuns la 80.000 de exemplare). Ideile sale alimentează dezbateri publice, iar autorul a devenit un invitat constant la conferințe, universități și evenimente private. În august, va fi unul dintre cei patru economiști care îl vor intervieva pe ministrul de finanțe Jens Stoltenberg, în cadrul evenimentului politic anual de la Arendal.

Risipa bugetară

În carte, Bech Holte — în vârstă de 46 de ani — enumeră numeroase exemple de cheltuieli publice ineficiente și stimulente distorsionate. Un proiect de metrou în zona metropolitană Oslo a costat de șase ori mai mult decât era prevăzut în buget. Statul acordă scutiri de taxe pentru proiecte eoliene offshore sau câmpuri petroliere care n-ar fi profitabile altfel. Proprietarii de locuințe s-au îndatorat masiv, știind că statul le va susține pensia — gradul de îndatorare al gospodăriilor (raport datorii/venit) este de 220%, cel mai mare din OCDE.

Volumul a stârnit și numeroase critici. Fostul guvernator al Băncii Centrale, Øystein Olsen, a declarat că analiza lui Bech Holte este plină de inexactități, inclusiv în privința încetinirii productivității. Experții de la Institutul Național de Statistică al Norvegiei susțin că autorul ignoră faptul că Norvegia este o economie mică, influențată puternic de factori externi. Totuși, unii economiști, precum Espen Henriksen, consideră că, deși unele cifre sunt discutabile, Bech Holte surprinde corect starea de spirit din societate. Titlul alternativ, scria Henriksen într-un editorial, ar fi putut fi: „Țara care ar fi putut fi și mai bogată”.

Foto: Unsplash

Datele susțin îngrijorările

Norvegia investește mai mult în educație decât orice altă țară OCDE, cu excepția Luxemburgului: circa 20.000 de dolari anual per elev, față de media OCDE de 14.000 de dolari. Cu toate acestea, rezultatele la testele internaționale se înrăutățesc. Începând cu 2015, scorurile adolescenților norvegieni în matematică, științe și lectură la testul PISA au scăzut constant, ajungând sub media OCDE. În decembrie 2024, lidera opoziției conservatoare, Erna Solberg, avertiza că Norvegia este „în pragul unui dezastru educațional în științele exacte”.

Printre cauzele identificate de experți se numără: inerția instituțională, creșterea numărului de elevi străini, problemele de sănătate mintală și inegalitățile sociale, care amplifică decalajele educaționale.

Un sistem generos de protecție socială

Norvegia cheltuie de patru ori mai mult decât media OCDE pentru indemnizațiile de boală și dizabilitate — în jur de 8% din PIB. În medie, angajații cu normă întreagă își iau 27,5 zile de concediu medical pe an, cel mai ridicat nivel din OCDE. Unii critici pun această situație pe seama generozității sistemului de protecție socială: salariul integral este menținut timp de până la 12 luni de concediu medical, plafonat la un nivel mai mare decât salariul mediu — o politică considerată de FMI drept „costisitoare și distorsionantă”.

Această realitate reflectă o problemă mai profundă: Norvegia are cea mai lentă creștere a productivității dintre țările dezvoltate în ultimele două decenii.

„Productivitatea generală a economiei este slabă, mai ales în sectoarele care ar trebui să fie motoarele creșterii — manufactură și tehnologie”, spune Hansjoerg Blöchliger, responsabil pentru Norvegia și Islanda în cadrul OCDE.

Foto: Unsplash

Semne de stagnare în inovare

Semnele de stagnare se văd mai ales în inovare, comentează sursa citată. Investițiile în cercetare și dezvoltare, ca procent din PIB, au scăzut după anul crizei sanitare. Iar un raport recent al Asociației Norvegiene de Capital de Risc a arătat că numărul rundelor de finanțare pentru startup-uri a fost la cel mai scăzut nivel din istorie. Mulți lideri de afaceri critică și sistemul fiscal, considerat punitiv pentru succes. Câțiva dintre cei mai bogați norvegieni au părăsit țara, alegând Elveția, unde impozitarea este mai blândă.

„Am ales un model care descurajează investițiile private”, spune Pål Ringholm, CIO al firmei Formue, care administrează active de circa 17 miliarde de dolari. „Norvegia ar trebui să atragă talente din toată lumea, să fie un hub pentru business și finanțe. Dar facem exact opusul — ceea ce e cu atât mai straniu, având în vedere că suntem unul dintre cele mai bogate state din lume”.

Suferă Norvegia de „o boală olandeză latentă”?

Bech Holte dă drept exemplu un proiect de captare a carbonului de 2,6 miliarde de dolari, cu utilitate economică incertă, și o linie de cale ferată aflată în construcție din 2019, care ar putea costa 300 milioane de dolari pe kilometru și să nu fie gata înainte de 2030. Economista Hilde Bjørnland, de la BI Norwegian Business School, consideră că Norvegia suferă de o formă de „boală olandeză latentă”: moneda s-a întărit datorită petrolului, afectând competitivitatea exporturilor. Deși Norvegia a evitat până acum o prăbușire industrială, plățile sociale generoase și productivitatea scăzută subminează succesul economic.

Deși producția de hidrocarburi a atins vârful în urmă cu 20 de ani, cererea europeană, crescută după sancțiunile impuse Rusiei, a revigorat sectorul. Astăzi, petrolul și gazele generează 21% din PIB-ul Norvegiei. Pentru alte țări bogate în resurse, Norvegia este și model de bune practici, dar și avertisment: gestionarea inteligentă a fondurilor trebuie însoțită de investiții strategice în alte sectoare ale economiei.

Fondul suveran, creat în anii ’90, a fost conceput pentru a investi pe piețe externe și pentru a proteja economia locală de inflație. Regula principală: guvernul poate utiliza doar randamentul anual estimat al fondului (3%) pentru acoperirea deficitului bugetar. Această regulă a funcționat… până prin 2012, când valoarea fondului a explodat. Astăzi, cu aproape 2 trilioane de dolari în conturi, politicienii pot respecta regulile bugetare și totuși să inunde sectorul public cu bani. Ponderea fondului în bugetul anual a crescut de la sub 10% în urmă cu 20 de ani, la 20% în prezent.

Foto: Unsplash

Întrebarea inevitabilă: Ce se întâmplă când se termină petrolul?

Direcția Norvegiană pentru Resurse Offshore estimează că extracția va continua și după 2050. Totuși, tranziția va fi dificilă: peste 200.000 de oameni — 10% din forța de muncă privată — lucrează în sectorul energetic. Aceste locuri de muncă, precum și fluxul de bani către fondul suveran, sunt în pericol. Pentru moment, standardul de viață rămâne ridicat. Însă îngrijorările exprimate în cartea lui Bech Holte nu vin de nicăieri, comentează Bloomberg. De ani de zile, oficialii Băncii Centrale atrag atenția asupra riscurilor. Încă din 2014, economista Karen Helene Ulltveit-Moe susținea că „bogăția fosilă a răsfățat Norvegia”.

Bech Holte compară fondul suveran cu „cererea nelimitată pentru datoria guvernului SUA” sau cu regimurile petroliere din Orientul Mijlociu. A scris cartea, spune el, ca semnal de alarmă pentru norvegieni.

„Am încercat să scriu într-un fel care să enerveze oamenii, într-un sens constructiv”, declara el în aprilie. Printre soluțiile propuse: reducerea impozitelor și a cheltuielilor bugetare, dar și reguli mai stricte privind retragerile din fondul suveran.

Între timp, fostul consultant face o comparație revelatoare:

„Suntem ca niște moștenitori, care au primit în cont de șase ori salariul anual. Și asta ne permite să alegem calea cea ușoară. Irosim cea mai mare oportunitate economică pe care o țară occidentală a avut-o în epoca modernă”.