Primul sistem de stocare a datelor pe ADN, lansat de americani

Americanii au făcut un pas revoluționar în tehnologia informației, lansând primul sistem de stocare a datelor pe ADN.

Oamenii de știință susțin că această inovație are capacități uriașe de arhivare, durabilitate extremă și o modalitate complet nouă de a arhiva informații pe termen lung.

Revoluție în lumea digitală: Americanii au dezvoltat primul sistem de stocare a datelor pe ADN

Foto: Atlas Data Storage

Chinezii au inventat o piele cu care roboții umanoizi simt durerea (VIDEO)

18:34

Microsoft lansează GPT-5.2 pentru asistentul AI Copilot

15:27

Compania americană de biotehnologie Atlas Data Storage a prezentat Atlas Eon 100, primul sistem de stocare a informațiilor pe ADN sintetic din lume. Potrivit Live Science, acest mediu poate păstra de 1.000 de ori mai multe date decât banda magnetică tradițională.

Produsul este conceput pentru a conserva „arhivele de neînlocuit” ale omenirii timp de mii de ani. Printre acestea se numără date științifice, înregistrări corporative, opere de artă digitale, filme, manuscrise și muzică.

Bill Banyai, fondatorul Atlas Data Storage, spune că sistemul este rezultatul a peste zece ani de cercetare și inovație.

„Vrem să oferim soluții pentru arhivarea pe termen lung, conservarea datelor pentru AI și protejarea patrimoniului digital”, a declarat el.

Cum funcționează stocarea pe ADN

Datele digitale sunt, în esență, o secvență de 1 și 0. ADN-ul funcționează similar, având secvențe de baze chimice: adenină (A), citozină (C), guanină (G) și timină (T). Stocarea datelor pe ADN presupune codificarea secvențelor binare în baze chimice. Spre exemplu, A poate fi 00, C ca 01, G ca 10 și T ca 11. ADN-ul sintetic este apoi creat cu aceste baze în ordinea potrivită.

La Atlas Eon 100, ADN-ul este deshidratat și păstrat sub formă de pulbere în capsule de oțel de 1,8 cm. Acesta este rehidratat doar când trebuie secvențiat și convertit înapoi în date digitale.

Este important de știut că un litru de ADN poate stoca 60 de petabytes de date. Acesta este echivalentul a 10 miliarde de melodii sau 12 milioane de filme în format HD. Reprezintă o densitate de 1.000 de ori mai mare decât banda magnetică. Pentru aceeași cantitate de date, ar fi necesare aproximativ 25.000 km de bandă LTO-10. Densitatea mare ușurează transportul datelor și ADN-ul este extrem de stabil, putând rezista secole întregi.

Fiabilitate și rezistență uriașe

Atlas Eon 100 are o fiabilitate de 99,9999999999% în condiții normale de birou, capsulele putând suporta temperaturi de până la 40°C. Banda magnetică se degradează în aproximativ 10 ani, CD-urile și DVD-urile în circa 30 de ani, iar hard disk-urile în 6-7 ani. O celulă flash poate îmbătrâni într-o lună la 70°C în mai puțin de 3 ore.

Atlas susține că sistemul permite realizarea rapidă a copiilor de rezervă. O dată codificată, o secvență ADN poate fi multiplicată de peste un miliard de ori în câteva ore.

Societatea umană generează aproximativ 280 PB de date pe minut. Astfel, stocarea datelor pe ADN ar putea fi o soluție pentru gestionarea acestei cantități uriașe, mai ales cu creșterea inteligenței artificiale generative.

Sinteza ADN-ului codificat rămâne lentă comparativ cu salvarea pe hard disk. Twist Bioscience, fostul proprietar al tehnologiei Atlas, livrează gene și oligo între 2 și 8 zile lucrătoare. Secvențierea este costisitoare, aproximativ 30 $ pentru o gigabază (≈250 GB) și durează în medie 25 de minute pentru un fișier. Atlas susține, însă, că noile secvențiatoare îmbunătățesc performanța și reduc costurile de 1.000 de ori mai rapid decât Legea lui Moore.

Când va fi disponibil primul sistem de stocare a datelor pe ADN la scară largă

Din cauza timpului de sinteză și de secvențiere, DNA Data Storage Alliance estimează că stocarea pe ADN nu va fi utilizată la scară largă pentru arhivarea datelor timp de 3-5 ani.

Thomas Heinis, profesor la Imperial College London, este sceptic în privința datelor publicate de Atlas. El amintește de Catalog DNA, care a promis o soluție similară și a dat faliment recent. Heinis explică că principalul obstacol nu este secvențierea, ci sinteza ADN-ului.

„Sună banal, dar dacă costul de scriere/sinteză nu este competitiv, atunci nu are rost să citeşti/secvenţiezi eficient din punct de vedere al costurilor. Nu poţi citi eficient ceea ce nu îţi permiţi să scrii”, subliniază el.

Chiar dacă tehnologia stocării pe ADN are un mare potențial, Heinis consideră că mai sunt necesare progrese tehnologice înainte ca aceasta să devină viabilă economic.