În plină dezbatere internă privind bugetul, datoria publică și aderarea la zona euro, Bulgaria privește tot mai atent spre România, nu ca spre un model de urmat, ci ca spre un avertisment. Presa economică de la Sofia analizează strategia de creștere accelerată adoptată de București în ultimii ani și scoate în evidență costurile ascunse ale acestui parcurs: deficit bugetar record, presiune pe finanțele publice și riscuri crescute într-un context european fragil.
România este invocată frecvent în dezbaterea bulgară ca exemplu al unei economii care a mizat pe consum și împrumuturi pentru a recupera rapid decalajele față de Vest, dar care a ajuns să aibă unul dintre cele mai mari dezechilibre fiscale din Uniunea Europeană. În contrast, Bulgaria încearcă să convingă opinia publică că disciplina bugetară și aderarea la zona euro reprezintă o cale mai sigură, chiar dacă presupune o creștere economică mai lentă, conform Economic.bg.
România a înregistrat, în ultimele două decenii, una dintre cele mai spectaculoase evoluții economice din Europa. Produsul Intern Brut a crescut cu peste 140%, un ritm care a depășit inclusiv economii considerate mult mai solide, precum Polonia. Totuși, această performanță este privită cu rezerve de analiștii din regiune, care subliniază că, în ultimii ani, motorul principal al creșterii nu a mai fost exportul sau investițiile productive, ci consumul intern.
Majorările de salarii și pensii, adesea asociate cu cicluri electorale, au alimentat cererea internă, dar au pus presiune pe bugetul de stat. În lipsa unor reforme structurale consistente, creșterea economică a fost susținută tot mai mult prin împrumuturi, ceea ce a dus la acumularea unui deficit bugetar semnificativ. Acest model este descris în presa bulgară drept vulnerabil, mai ales într-un context european marcat de încetinirea economiei și de reguli fiscale mai stricte.
Economistul politic Cornel Ban caracterizează abordarea României drept un „joc periculos”, asumat conștient de decidenți pentru a accelera convergența cu economiile occidentale. Ideea centrală a fost recuperarea rapidă a decalajelor de venit și productivitate, chiar și cu riscul instabilității fiscale. Strategia a funcționat o perioadă, iar nivelul de trai al populației a crescut mai rapid decât în alte state din regiune, inclusiv Bulgaria.
Problema, spun analiștii, a apărut atunci când relaxarea fiscală a devenit excesivă, iar măsurile de stimulare a consumului nu au mai fost dublate de politici care să susțină competitivitatea pe termen lung. Reducerea investițiilor publice și lipsa unei colectări eficiente a veniturilor au amplificat dezechilibrele, iar spațiul de manevră al guvernului s-a restrâns considerabil.
Unul dintre punctele centrale ale dezbaterii din Bulgaria este întrebarea de ce România, deși o economie mai mare, nu s-a grăbit să adopte moneda unică. Potrivit analizei lui Cornel Ban, explicația ține de absența unei coaliții interne puternice care să susțină disciplina impusă de zona euro. Atât în sectorul public, cât și în mediul de afaceri, flexibilitatea fiscală și monetară este percepută ca un avantaj.
România, asemenea Poloniei, se bazează pe o piață internă mare, iar posibilitatea ajustării cursului de schimb este văzută ca un instrument util în perioade de criză. Această flexibilitate a fost folosită în trecut pentru a stimula exporturile și a corecta dezechilibrele externe. În zona euro, astfel de instrumente dispar, iar ajustările se fac prin politici fiscale și reforme structurale, adesea dureroase social.
În contrast, Bulgaria a ales un drum diferit. Cu o economie mai mică și puternic orientată spre export, Sofia a considerat că stabilitatea oferită de zona euro și de disciplina bugetară este mai importantă decât ritmul rapid de creștere. Consiliul Monetar și regulile stricte de politică fiscală au limitat posibilitatea unor derapaje majore, dar au temperat și avansul economic.
Pentru Bulgaria, o eventuală devalorizare a monedei ar avea efecte negative asupra lanțurilor de producție, întrucât economia depinde de importul de componente și de exportul de produse finite. În acest context, aderarea la zona euro este prezentată ca o garanție de stabilitate și predictibilitate, chiar dacă presupune sacrificii pe termen scurt.
Compararea celor două modele scoate la iveală o dilemă mai largă pentru Europa de Est: este preferabilă o creștere rapidă, cu riscuri fiscale, sau o evoluție mai lentă, dar stabilă? România a ales prima variantă și a obținut câștiguri vizibile pentru populație, însă se confruntă acum cu limitele acestui model. Bulgaria a ales prudența și încearcă să evite scenariile de ajustare dureroasă.