Prima pagină » România va importa până la 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi din Turcia. Sebastian Burduja: „A fost o întâlnire aplicată”

România va importa până la 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi din Turcia. Sebastian Burduja: „A fost o întâlnire aplicată”

România va importa până la 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi din Turcia. Sebastian Burduja: „A fost o întâlnire aplicată”
Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Ministrul interimar al Energiei, Sebastian Burduja, a semnat primul memorandum pentru cooperare bilaterală în sectorul energetic cu Turcia, un acord care include și livrări de gaze naturale din Turcia către România, în volum de până la 4 milioane de metri cubi pe zi, “atunci când este nevoie”, potrivit unei declarații transmise de oficialul român pe rețelele de socializare.

În cadrul întâlnirii cu oficialii turci, care a avut loc la Istanbul, s-a mai discutat şi despre gazele din Marea Neagră, despre proiectul Neptun Deep, despre stadiul gazoductului Tuzla–Podişor şi despre interesul investitorilor turci pentru proiectele de producţie de energie verde, solară şi eoliană, din România, precizează sursa citată.

”La finalul săptămânii trecute am participat la Summitul Internaţional al Resurselor Naturale de la Istanbul, la invitaţia ministrului turc al energiei, prietenul meu, Alparslan Bayraktar. A fost o întâlnire aplicată, în care am discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic – de la securitatea aprovizionării cu gaze naturale, la investiţii în energie verde şi infrastructură regională”, spune ministrul Burduja, într-o postare pe Facebook.

Sebastian Burduja nu a făcut referire la părțile semnatare, prin urmare, deocamdată nu știm ce companie din România va importa aceste gaze.

România are o dependență redusă de importurile de gaze, dar, în condițiile unor temperaturi scăzute, uneori are nevoie de gaze de import pentru a trece peste perioada rece. O situație de acest tip s-a înregistrat chiar anul acesta, în luna februarie, când au fost importate gaze, chiar în volume care au reprezentat peste 20% din consumul zilnic. Importurile au fost realizate în special după tranzacții pe piața spot, la prețuri foarte mari, scrie publicația online e-nergia.

România poate produce aproximativ 23-24 de milioane de metri cubi de gaze pe zi

România poate produce aproximativ 23-24 de milioane de metri cubi de gaze pe zi și poate extrage până la maximum 28 de milioane. Consumul poate ajunge, dacă este foarte firg, la 55 de milioane de metri cubi.

O dată cu semnarea acestui memorandum, Burduja subliniază că România este privită cu seriozitate la nivel regional, prin urmare, “trebuie să ne întrebăm cu luciditate încotro ne îndreptăm şi ce alegem”.

”Suntem în faţa unui test fundamental de orientare ca ţară. Rămâne România pro-Vest, predictibilă şi respectată sau devine vulnerabilă, expusă izolării toxice? E o luptă care se poartă şi în afara graniţelor, dar mai ales aici, înăuntru. În mintea şi conştiinţa fiecăruia. Şi trebuie dusă cu toată claritatea. Aici suntem. Într-un moment care cere nu doar prezenţă, ci şi curaj. Şi luciditate”, a declarat Sebastian Burduja.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]