Prima pagină » Sindromul Temu. Care sunt tehnicile manipulative pe care le folosește platforma chinezească pentru a dezvolta dependențe

Sindromul Temu. Care sunt tehnicile manipulative pe care le folosește platforma chinezească pentru a dezvolta dependențe

Sindromul Temu. Care sunt tehnicile manipulative pe care le folosește platforma chinezească pentru a dezvolta dependențe
Produse Temu / Sursa foto: Temu Facebook

Ofertele pe Temu par un simplu joc, dar, în culise, aplicația chineză de cumpărături folosește inteligența artificială și tactici psihologice complexe pentru stimula achizițiile și dependența de cheltuieli. Sunt strategii invizibile care s-au consacrat în mediile de marketing sub numele de „Dark Patterns” (modele întunecate). Eficiența acestor tactici este demonstrată de cifre: la începutul anului, Temu era cea mai descărcată aplicație din Marea Britanie, SUA, Australia și Canada.

Mecanismul, testat și de alte medii care dau dependență, nu este deloc simplu. O serie de metode care activează sistemul de recompensă, cum ar fi vânzări fulger, roata norocului pentru reduceri, tombole și loterii, se numără printre tacticile pe care aplicația de cumpărături le împrumută de la cazinouri și de la aplicații de jocuri pentru a-și manipula cumpărătorii, scrie The Guardian. Oferte ajustate dinamic stimulează dopamina cât să pierzi noțiunea timpului, aspectul de joc video sporește suspansul, păstrându-i pe ultilizatori permanent implicați.

Se adaugă exercițiul scroll infnit, împrumutat de la rețelele de socializare, și o experiență în totalitate personalizată de inteligența artificială, care urmărește comportamentul utilizatorului, pentru a-i specula vulnerabilitățile. Există multe riscuri asociate acestor practici, de la riscurile de mediu sau etice, la riscuri de confidențialitate a datelor. Toate vin odată cu aceste chilipiruri. Cel mai mare risc rămâne, însă, dependența și, mai ales, perseverența în entuziasmul de a cumpăra, la preț de nimic, cantități uriașe de produse de care nimeni nu a avut niciodată nevoie. E adictiv ca zahărul și își construiește cu atenție strategia prin care întreține frenezia cumpărăturilor, scrie și BBC. 

“Dintr-un cazino adevărat, probabil că ai pleca cu buzunarele goale. De pe Temu, însă, te alegi cu tone de plastic ieftin, produse pe care nu le vei folosi niciodată”, se arată într-o analiză The Guardian.

Scroll infinit și o cascadă de oferte irezistibile

Un coș de cumpărături imens pentru doar 20 de lire, pare un câștig imens! În realitate, nu ai avut niciodată nevoie de astfel de produse. Asta înseamnă Temu, cumpărături impulsive, urmate de regret și risipă. În Statele Unite, americanul mediu pierde, în medie, 151 de dolari pe lună pe cumpărături impulsive și aproape jumătate dintre ei simt, ulterior, regret.

Din păcate, puțini rezistă în fața ofertelor Temu, pur și simplu  pentru că sunt gândite urmărind noi descoperiri ale psihologiei cognitive, scrie The Guardian. Pe ecran apare o ofertă care pur și simplu nu poate fi refuzată. Dar, stai, propunerea devine și mai și, o dată ce ești dispus apeși câteva pop-up-uri sclipitoare: pentru zece lire primești două.., ba nu – șapte, poate chiar șaisprezece produse, la care s-ar putea adăuga altele, totul este să rămâi deschis la o cascadă de oferte și să înțelegi cât ai fost de norocos.

“După mult scroll, cel mai ieftin produs pe care l-am găsit a fost un pachet de douăzeci de elastice de păr, la douăzeci și opt de penny. Ai putea lua treizeci și cinci de pachete din astea pentru zece lire. Asta înseamnă cam șapte sute de elastice de păr. S-ar putea să ți se pară un deal bun și să cumperi. Dar, de fapt, cine are nevoie de șapte sute de elastice de păr?”, se întreabă reporterul The Guardian.

Nici bine nu s-a bucurat de cele câteva sute de elastice, că vin câteva oferte fulger, care anunță și unele cadouri gratuite. Sună incredibil, nu-i așa? “Exact asta vrea Temu: să te concentrezi pe cât de mult poți cumpăra cu bani puțini, în loc să te gândești la ce ți-ai dori, de fapt, să cumperi sau la lucrurile de care ai nevoie cu adevărat”, scrie Guardian.

Temu reprezintă o problemă foarte, foarte, foarte serioasă de dependență, subliniază The Guardian

Aplicația e concepută să te facă să cheltuiești, folosind aceleași tactici testate tradițional de cazinouri, jocuri de noroc sau rețelele sociale. Și funcționează. Temu, care a fost lansată abia în 2022, este acum cea mai descărcată aplicație de cumpărături din lume. A depășit deja Amazon în SUA. “Deci, Temu acționează ca un hacker, care preia controlul creierului ca să ne facă să cheltuim. Dar cum face asta?”, scrie The Guardian.

Temu folosește tehnici manipulative pentru a dezvolta dependențe
Temu devansează Amazon la numărul de descărcări în Statele Unite. Captură video: O statistică publicată de The Guardian

„Una dintre principalele tactici este gamificarea. Interfața și fiecare element au fost concepute ca să te țină implicat. Vânzări fulger, roata norocului, toate acestea nu sunt doar distractive. Ele activează sistemul de recompensă al creierului într-un mod similar cu păcănelele. Aplicația folosește accentuarea rarității și stimularea FOMO (frica de a rata ceva). De asemenea, speculează aversiunea naturală la pierdere – prin mesaje precum „mai sunt doar trei” sau „oferta expiră în cinci minute”.

Dacă nu profiți acum, tu ești cel care pierde! Platforma construiește minuțios un sentiment de raritate și de urgență, pentru a-și presa consumatorii să facă achiziții rapide, cel mai adesea cumpărături pe care altfel nu le-ar face”, scrie The Guardian. În plus, manipularea este în totalitate personalizată. Aplicația urmărește tot ce faci, pe ce dai click, cât de mult eziți, dacă abandonezi coșul, și ajustează dinamic ofertele, astfel încât să crească șansele achiziției.

Pe linia subțire dintre cumpărături impulsive și dependență

Cineva care zăbovește două-trei secunde pe gadget de două lire, dar nu-l cumpără, va fi ademenit mai târziu cu o ofertă specială la acel produs. Probabil în decurs de câteva ore. Poți da scroll infinit. Exact ca pe rețelele sociale, aplicația folosește recomandări bazate pe algoritmi, ținându-te prins într-un cerc al dopaminei, care te face să pierzi noțiunea timpului. Din aceleași motive cazinourile nu au ceasuri sau ferestre. Și, în final, iluzia prețului. “Prețurile sunt intenționat absurd de mici, ca să te facă să cumperi fără să gândești. Temu arde de fapt miliarde pentru a subvenționa produsele și a menține prețurile extrem de mici cât timp încearcă să prindă clienți. Dar ideea e că acestea nu sunt doar funcții distractive de cumpărături. Sunt atent proiectate ca să transforme cumpărăturile impulsive într-o dependență”, scrie The Guardian.

„Tu joci jocul, dependent de fiorul următoarei oferte, dar cazinoul câștigă întotdeauna!”, scrie The Guardian.

Pentru că mulți au deja zeci – sau poate sute – de articole de plastic pe care nici nu se gândiseră vreodată să le cumpere, în unele state „furia Temu” pare să se domolească. Popularitatea Temu scade deja în Australia, pe măsură ce tot mai mulți oameni experimentează regretul cumpărăturii. Realitatea este că multe articole de pe Temu nu sunt construite să reziste. Sunt făcute să fie înlocuite, ceea ce generează un cost uriaș pentru planetă.

Temu

Alte articole importante
CCR limitează inițiativele legislative cetățenești care majorează cheltuielile statului. Ce se întâmplă cu salariile, sporurile și voucherele
CCR limitează inițiativele legislative cetățenești care majorează cheltuielile statului. Ce se întâmplă cu salariile, sporurile și voucherele
Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că dreptul cetățenilor de a iniția legi în Parlament nu poate fi folosit pentru adoptarea unor măsuri care generează creșteri majore ale cheltuielilor publice. Decizia CCR extinde interpretarea sintagmei „probleme fiscale” din Constituție. Potrivit Curții, interdicția nu vizează doar introducerea sau modificarea unor taxe și impozite, ci și […]
Centrele de date, marea problemă climatică absentă de pe agenda ONU
Tehnologie
Centrele de date, marea problemă climatică absentă de pe agenda ONU
Extinderea rapidă a inteligenței artificiale și explozia investițiilor în centre de date transformă profund sistemul energetic mondial, însă această provocare nu se regăsește printre principalele teme ale negocierilor climatice ale Organizației Națiunilor Unite. La COP31, conferința ONU privind schimbările climatice care va avea loc în noiembrie în Turcia, guvernele nu vor avea pe agenda oficială […]
BVB a închis în scădere ședința de joi. Bucur și Bermas au avut cele mai bune evoluții
Piață de Capital - Fonduri
BVB a închis în scădere ședința de joi. Bucur și Bermas au avut cele mai bune evoluții
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat pe minus ședința de tranzacționare de joi, 10 septembrie, într-o sesiune dominată de scăderi pe majoritatea indicilor. Piața de capital a consemnat o valoare totală a tranzacțiilor de 112,84 milioane de lei, echivalentul a 21,48 milioane de euro. Indicele principal BET, care urmărește evoluția celor mai tranzacționate 20 […]
Litoralul românesc s-a ieftinit în septembrie. Tarifele sunt cu 21% mai mici decât în august, iar o noapte costă în medie 82 de euro
Macroeconomie
Litoralul românesc s-a ieftinit în septembrie. Tarifele sunt cu 21% mai mici decât în august, iar o noapte costă în medie 82 de euro
Litoralul românesc a intrat în septembrie într-o perioadă mai accesibilă pentru turiștii care vor câteva zile la mare, dar nu mai sunt dispuși să plătească tarifele din vârful sezonului. Prețul mediu pentru o noapte de cazare ajunge în această lună la aproximativ 82 de euro, cu 21% sub nivelul înregistrat în august, în timp ce […]
Comisia Europeană vrea să simplifice radical achizițiile publice și să favorizeze investițiile strategice în Europa
Piață de Capital - Fonduri
Comisia Europeană vrea să simplifice radical achizițiile publice și să favorizeze investițiile strategice în Europa
Comisia Europeană propune o reformă amplă a regulilor privind achizițiile publice, cu obiectivul de a reduce birocrația, de a face procedurile mai flexibile și de a orienta mai eficient banii publici către investiții, infrastructură și servicii esențiale. Executivul comunitar a adoptat miercuri propunerea pentru un nou regulament care ar urma să înlocuiască și să unifice […]
BCE se pregătește să majoreze dobânzile, pe fondul noului șoc energetic provocat de războiul din Iran
Economie mondială
BCE se pregătește să majoreze dobânzile, pe fondul noului șoc energetic provocat de războiul din Iran
Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată să majoreze joi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, în condițiile în care conflictul din Orientul Mijlociu a declanșat un nou puseu al prețurilor la energie și a amplificat riscurile inflaționiste în zona euro. Ar fi a doua majorare de dobândă decisă de BCE în acest an, […]