Stresul e noua formă de sărăcie. Peste 5 milioane de britanici sunt expuși unor condiții multiple de insecuritate: prizonieri între datorii, boli și chirii nesustenabile

Într-o țară care își caută echilibrul după ani de austeritate și de crize suprapuse, un nou studiu trage un semnal de alarmă: peste 5 milioane de britanici se află în prezent într-o stare de „multi-insecuritate”, ceea ce înseamnă că se confruntă, simultan, cu probleme financiare, instabilitate locativă și acces precar la servicii de sănătate, transmite The Guardian. Printre măsurile urgente pe care cercetătorii le cer pentru ameliorarea acestei cirze se numără eliminarea plafonului de doi copii pentru alocații, investiții masive în sănătate și locuințe sociale, dar și extinderea serviciilor de tip Citizens Advice, care oferă sprijin juridic și financiar gratuit.

Nu vorbim aici doar de cifre seci, ci de oameni reali – mai exact 1 din 10 adulți de vârstă activă – a căror viață se desfășoară într-o stare cronică de stres, anxietate și epuizare. Unii nu pot dormi, alții trăiesc în frică permanentă că nu își vor putea plăti chiria sau nu vor ajunge vreodată la un medic. Mulți simt că viețile lor sunt puse „pe pauză”, blocate într-un prezent incert.

Este cea mai gravă criză de acest tip de la prăbușirea financiară din 2008, un punct istoric de cotitură, care pare prea ușor trecut cu vederea de clasa politică, comentează sursa citată.

ASF: Activele pensiilor private au crescut cu 39%, la 246,2 miliarde de lei. Fondurile gestionează echivalentul a 12,35% din PIB

10:15, 09 Oct 2026

Bursa de Valori București încheie ședința cu scăderi pe toți indicii. Tranzacțiile au coborât sub 60 de milioane de lei

08:50, 09 Oct 2026

Ce înseamnă „multi-insecuritate” și de ce contează?

Conceptul analizează insecuritatea pe trei paliere fundamentale: financiară (venituri mici, datorii, inflație), locativă (contracte instabile, costuri mari, locuințe sub standarde) și sanitară (acces întârziat sau inexistent la îngrijiri medicale). Cumulul acestora produce nu doar un disconfort psihologic temporar, ci și la o stare de vulnerabilitate structurală, cu efecte în lanț asupra sănătății mintale, asupra relațiilor sociale și asupra participării civice.

Pentru mulți, această stare a devenit noua normalitate. Și nu doar în rândul celor inactivi sau vulnerabili. Studiul arată că 7% dintre britanicii aflați în câmpul muncii sunt „triplu insecuri”, iar aproape jumătate dintre angajați se confruntă cu cel puțin o formă severă de insecuritate.

O provocare directă pentru guvernul laburist

Pentru Rachel Reeves, actualul cancelar al finanțelor, aceste date reprezintă un test de guvernare. Deși a promovat ideea unei economii „securonomice” (adiă o economie care să le asigure cetățenilor starea de securitate), bazată pe siguranță economică și investiții în servicii publice, progresul este lent, iar nemulțumirea cetățenilor crește.

Creșterea economică, de una singură, nu vindecă nesiguranța cotidiană. Oamenii nu cer doar PIB în creștere. Oamenii cer stabilitate, acces real la servicii și locuințe decente.

Un teren fertil pentru populism

Sentimentul de neputință colectivă e cel mai periculos combustibil pentru mișcările populiste. Autoarea studiului, profesoara Becky Tunstall, subliniază că insecuritatea multiplă este corelată cu erodarea încrederii în politicieni și cu atracția pentru partide antisistem, cum ar fi Reform UK. Istoria ne arată că nesiguranța economică alimentează radicalizarea politică, iar Marea Britanie pare să repete acest tipar.

Stresul, noua formă de sărăcie

Dacă, în trecut, sărăcia se măsura în lipsa banilor, astăzi se exprimă prin stresul cronic și prin sentimentul de a nu deține controlul asupra propriei vieți. Este o criză invizibilă, dar omniprezentă, care nu va dispărea de la sine.

Poate că momentul cere o nouă definiție a bunăstării. Una care să includă predictibilitatea traiului zilnic, demnitatea accesului la servicii și dreptul de a nu trăi mereu cu frica în sân. În absența acestei redefiniri, 5 milioane de oameni vor continua să trăiască în umbra unei crize pe care politicienii refuză să o strige pe nume.