Alaska: Polul Nord a devenit o arenă strategică

În timp ce Washingtonul pare să viseze la Groenlanda, adevărata bătălie pentru Arctica se joacă în apele înghețate din Alaska. Sub gheața din ce în ce mai subțire de la pol se află nu doar resurse prețioase, ci și echilibrul strategic al secolului XXI, spun analiștii. În timp ce Rusia și China își consolidează prezența în Arctica, America riscă să piardă controlul asupra unei regiuni care nu-i modelează doar frontiera nordică, ci și viitorul energetic. Noul „război rece” este unul al gheții, scrie The Economist, iar el va fi câștigat sau pierdut în Alaska. Cine controlează Polul Nord controlează viitorul comerțului, al resurselor și, cine știe, poate chiar al ordinii globale. Dincolo de calculele militare, Arctica este o regiune cu uriaș potențial economic. Serviciul Geologic al Statelor Unite estimează că sub calota polară se află cel mai mare rezervor neexploatat de petrol și gaze din lume, precum și rezerve importante de cobalt, nichel și pământuri rare.

Un avanpost uitat la capătul lumii

Călătorul care încearcă să ajungă pe insula Adak, în arhipelagul Aleutinelor, înțelege destul de repede că natura nu cedează prea ușor. Ceața densă care acoperă apele Pacificului de Nord face aterizarea o chestiune de noroc. Peisajul spune povestea unei Americi uitate: vulcani acoperiți de zăpadă, pante verzi și troiene care îmbracă ruinele unui fost oraș militar. Astăzi, Adak mai are doar câteva zeci de locuitori. Casele, biserica și chiar vechiul McDonald’s au fost lăsate pradă vântului. Singura speranță a comunității e ca baza militară să fie redeschisă și să aducă înapoi locuri de muncă și investiții.

Deși pare un loc uitat, Adak, bază strategică atât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât și pe vremea Războiului Rece, a devenit simbolul paradoxurilor competiției actuale dintre SUA, Rusia și China. Războiul global se poartă acum în Arctica. În timp ce președintele Donald Trump cochetează retoric cu ideea anexării Groenlandei „pentru securitatea globală”, adevărata vulnerabilitate a Americii nu se află în Atlanticul de Nord, ci pe flancul său pacific. Adevăratul punct nevralgic este la pol. Și acolo se învârt tot mai des avioane și nave rusești și chineze, scrie The Economist.

Forța de muncă globală. Care sunt țările cu cei mai mulți angajați din lume în 2025

13:46

ANALIZĂ

România nu are ADN antreprenorial, ci, mai degrabă, unul orientat spre stat

13:23

Arctica – frontiera tăcută a rivalității globale

Vreme de decenii, regiunea arctică a fost considerată o zonă a păcii, dedicată cooperării științifice și protecției mediului. Astăzi, însă, topirea gheții și noile rute maritime transformă Polul Nord într-o arenă geopolitică de prim rang.

Rusia a investit masiv în infrastructura sa arctică, modernizându-și bazele militare regionale, scrie sursa citată. A lansat cea mai mare flotă de spărgătoare de gheață din lume. Unele din ele sunt nucleare. China, deși nu deține teritorii arctice, se autodefinește drept „națiune aproape arctică” și a trimis în regiune nave de cercetare, submarine și vase comerciale consolidate pentru gheață, urmărind să construiască o „rută polară a mătăsii”. Desigur, alături de Rusia.

America, în schimb, pare să reacționeze lent, în opinia analiștilor The Economist. În ciuda discursului dur al administrației Trump, capacitatea de proiecție a forței SUA în nordul înghețat este limitată. Gărzile de coastă dispun doar de două spărgătoare de gheață operaționale, în timp ce Rusia are peste 40. În 2022, o patrulă navală comună ruso-chineză a pătruns în zona economică exclusivă a Statelor Unite din Marea Bering. În 2023, bombardiere chineze au zburat la mai puțin de 150 de mile de teritoriul american.

Adak – avanpostul care ar putea redeveni strategic

În acest context, mica insulă Adak reapare, strălucitoare, pe radarul Pentagonului. Aici, între creste de munte vulcanice, măturată de vânturi de 160 km/h, se află ruinele unei baze care adăpostea cândva mii de militari. În timpul Războiului Rece, Adak era centrul rețelei americane de urmărire a submarinelor sovietice din Pacificul de Nord.

Acum, generalii de la NORTHCOM și INDOPACOM susțin reactivarea bazei. Din Adak, SUA ar putea controla mai eficient traficul maritim arctic, ar putea intercepta zborurile suspecte și ar putea proiecta forțe militare spre Asia, în eventualitatea unui conflict în Strâmtoarea Taiwan.

„Adak este poarta de intrare în Arctica”, spunea senatorul republican Dan Sullivan, care militează pentru includerea insulei în planurile de apărare națională.

În bugetul adoptat în vară, Congresul a alocat 115 milioane de dolari pentru „modernizarea infrastructurii arctice existente” — o formulare diplomatică pentru ceea ce pare a fi începutul reînvierii bazei din Adak.

Cel mai mare rezervor neexploatat de petrol și gaze din lume

Dincolo de calculele militare, Arctica este o regiune cu uriaș potențial economic. Serviciul Geologic al Statelor Unite estimează că sub calota polară se află cel mai mare rezervor neexploatat de petrol și gaze din lume, precum și rezerve importante de cobalt, nichel și pământuri rare.

Pe măsură ce gheața se retrage, devin accesibile noi rute comerciale. Cea mai promițătoare este Ruta Mării Nordului (NSR), care urmărește coasta siberiană și scurtează cu aproximativ 2.500 de mile traseul dintre Shanghai și Rotterdam, în comparație cu ruta prin Canalul Suez. În vara lui 2025, 52 de nave au efectuat tranzitul complet pe această rută, transportând în special petrol și gaze rusești către China.

Desigur, China vede în acest coridor o alternativă geopolitică la rutele controlate de Occident. Rusia, în schimb, îl transformă într-o sursă vitală de venituri și influență, investind miliarde în porturi și terminale de gaze naturale lichefiate de-a lungul coastelor sale arctice.

Pentru America, care deține doar o mică parte din litoralul arctic prin Alaska, provocarea este dublă: să-și apere suveranitatea și să recupereze terenul pierdut în competiția economică pentru resursele polare.

Polarizarea politicii arctice

Deși administrația Trump a reintrodus forajul petrolier în Rezervația Națională pentru Faună Sălbatică din Alaska, economiștii se îndoiesc că exploatările vor fi profitabile. Costurile ridicate, clima extremă și opoziția ecologistă limitează perspectivele de producție. În același timp, declinul pescăriilor tradiționale mută ecosistemele marine tot mai spre nord. Codul și crabii regali, odinioară piloni ai industriei pescuitului din Alaska, migrează către ape mai reci, în timp ce presiunea pentru deschiderea pescuitului comercial în Oceanul Arctic central crește.

Schimbarea echilibrului ecologic are implicații economice majore pentru comunitățile de coastă și pentru companiile americane, deja afectate de infrastructura deficitară. Porturile adânci sunt puține, iar distanțele uriașe dintre baze îngreunează logistica. Între strâmtoarea Bering — punctul cheie al navigației arctice — și cel mai apropiat port american de mare adâncime, Dutch Harbor, sunt peste 1.100 de kilometri.

Cursa pentru dominația infrastructurii

Răspunsul Washingtonului este lent, dar vizibil, comentează sursa citată. În vara lui 2025, Congresul a adoptat un pachet de 25 de miliarde de dolari pentru modernizarea Gărzii de Coastă, incluzând construcția a nouă spărgătoare de gheață suplimentare. Alte 25 de miliarde merg către sistemul „Golden Dome” de apărare antirachetă, menit să îmbunătățească supravegherea aeriană la latitudini înalte.

Totodată, SUA a semnat un acord cu Finlanda, pentru construirea a patru spărgătoare de gheață în șantierele nordice, urmând ca tehnologia să fie transferată către șantierele navale americane.

În Alaska, anul viitor vor începe lucrările la un port adânc în orașul Nome, iar bazele aeriene din Shemya și Deadhorse ar putea fi extinse. Cu toate acestea, analiștii militari avertizează că lipsa unei comenzi unificate pentru Arctica fragmentează eforturile: trei comandamente americane (NORTHCOM, INDOPACOM și EUCOM) au responsabilități parțiale, dar niciunul nu controlează complet regiunea.

O alianță de circumstanță: Rusia și China

Pe măsură ce Rusia se confruntă cu izolarea economică, Beijingul devine partenerul său arctic preferat. China investește în infrastructura rusă și participă la exerciții navale comune, folosindu-le și ca pretext pentru colectarea de date despre topografie și comunicații subacvatice. Aceste informații sunt esențiale pentru operațiuni militare.

Analiștii occidentali avertizează că „știința primează oricărei acțiuni strategice în Arctica”. Studierea fundului mării nu servește doar cercetării, ci și planificării de rute pentru submarine sau instalării de cabluri.

Liniștea fragilă de la ora zece

Din 2020 încoace, NORAD a înregistrat 95 de incursiuni ale avioanelor rusești și chineze în zona de identificare aeriană a Americii de Nord. Dintre acestea, 91 au avut loc în proximitatea Alaskăi, precizează sursa citată.

Fiecare interceptare implică un efort logistic considerabil: avioanele americane trebuie să parcurgă peste 2.000 km și să realimenteze în aer de mai multe ori. Majoritatea acestor întâlniri se desfășoară pașnic, dar unele au ajuns periculos de apropoape. Într-un incident din 2024, un avion rusesc a zburat la doar câțiva metri de un F-22 american.

La rândul ei, China dezvoltă rachete hipersonice și baloane de recunoaștere de mare altitudine, amenințări greu de detectat pentru radarul învechit din regiune.

Un parteneriat tensionat între aliați

Paradoxal, în timp ce amenințările externe cresc, tensiunile diplomatice cu aliații europeni complică și mai mult situația. Danemarca, care administrează Groenlanda, a reacționat vehement la retorica lui Trump privind „anexarea” insulei. Guvernul de la Copenhaga a anunțat investiții de 8,8 miliarde de dolari în echipamente militare arctice, tocmai pentru a descuraja astfel de ambiții.

Deși șapte dintre cele opt state arctice sunt membre NATO, cooperarea efectivă în regiune este slabă. Rusia, al optulea membru, a fost practic exclusă din Consiliul Arctic. Coordonarea transatlantică s-a erodat sub presiunea unor politici americane imprevizibile.

Într-o zi cu ceață densă, o aeronavă civilă Alaska Airlines a reușit să aterizeze acolo unde piloții militari se feresc să mai aterizeze. Poate că e un semn care să spună cum va arăta viitorul: dintr-un capriciu al istoriei și al geopoliticii, un loc uitat ar putea redeveni esențial pentru securitatea și economia Americii.