Americanii se tem pentru locurile lor de muncă. Sectorul tech nu mai face angajări, salariile sunt sub așteptări

Nimeni nu mai angajează în sectorul tech din America și, oricum, pentru puținele posturi disonibile, salariile sunt mai mici ca niciodată. Nici în alte domenii nu este mai bine. Aspiranții pot căuta și un an întreg un loc de muncă, iar cei care îl au – trăiesc, de fapt, în nesiguranță. Incertitudinile economice și anunțurile în cascadă, care crează rumoare și panică, au ecou în clădirile de birouri din Satele Unite, unde, potrivit unui reportaj Business Insider, este tot mai multă tensiune, apăsare și frică. Americanii se tem pentru locurile lor de muncă din diverse cauze, fie ca urmare a dezechilibrului economic antrenat de diverse decizii aparent hazardate, fie ca urmare a tehnologizării, fie pentru că multe companii, pe o piață a muncii înghețată, au ca unică strategie rotația cadrelor: angajații vechi sut concediați și sunt acceptați unii noi. Chiar și în cel mai optimist scenariu, situația se va schimba extrem de lent – avertizează specialiștii în resurse umane. 

De la pandemie încoace, când concedierile au atins un ritm care nu s-a mai înregistrat încă de la Marea Criză, companiile s-au străduit să-și stabilizeze echipele. Economiștii numesc actualul blocaj al angajărilor „Marea Staționare” (The Big Stay). Spre finalul anului trecut, părea că acest fenomen s-ar putea încheia, întrucât tot mai mulți angajatori anunțau planuri de recrutare. Dar, de când a revenit Trump la Casa Albă, Marea Staționare amenință să devină „Staționarea Fără Sfârșit” (The Endless Stay).

„Companiile care intenționau să se extindă își îngheață acum planurile”, spune Berger. „Un anumit nivel inerent de incertitudine a devenit acum o stare permanentă. Lucruri care păreau anterior de neconceput au devenit, brusc, riscuri reale”.

România aruncă 2,5 milioane de tone de alimente anual

12:13

Piloții români au cele mai mici salarii din Europa

11:35

Foto: Shutterstock

„Mă tot gândeam: Doamne, dacă urmez eu?”

Reporterii publicației citate au vorbit cu diverse categorii de angajați, în încercarea de a înțelege care sunt principalele lor temeri. În 2023, Kathleen, manager de vânzări într-o companie de software, a primit o veste cumplită: era obligată să-și concedieze întreaga echipă. Doar poziția ei a fost salvată, dar această mică victorie, în acest context, nu i-a adus nicio alinare. „M-am simțit ca o trădătoare”, își amintește ea. „Mă tot gândeam: Doamne, dacă urmez eu?”. După luni întregi trăite în tensiune, a început să-și caute un nou loc de muncă.

Un an și jumătate mai târziu, încă nu a găsit nimic. Practic nimeni nu mai angajează în sectorul tech, iar puținele posturi disponibile oferă salarii mult sub așteptările sale. Iar acum, pe fondul incertitudinilor economice generate de noile tarife impuse de Donald Trump, Kathleen se teme că va rămâne blocată la actualul angajator mult mai mult timp. Asta înseamnă să continue să vină zi de zi la un loc de muncă pe care nu-l mai dorește. Simte că devine tot mai frustrată și recunoaște că, în mare parte, s-a deconectat emoțional. „Pur și simplu nu-mi mai pasă”, spune ea.

Americanii se tem pentru locurile lor de muncă

Războiul comercial al lui Trump riscă, pe temen lung, să alimenteze inflația. Există, însă, și unele efecte imediate: tarifele impredictibile și contradictorii descurajează angajările. Profesioniști din clasa de mijloc se trezesc captivi în posturi pe care nu le doresc și, oricum, încearcă să le părăsească de ani întregi, ceea ce duce la o acumulare lentă, dar periculoasă, de frustrare și la un moral scăzut. Anul trecut, nivelul de implicare a angajaților a scăzut la cel mai jos punct din ultimul deceniu – iar haosul generat de tarifele impuse de Trump ar putea înrăutăți și mai mult această stare generală de nemulțumire.

„Oamenii devin tot mai posaci, pentru că nu-și pot schimba locul de muncă”, spune Guy Berger, director de cercetare economică la Burning Glass Institute. „Chiar și într-un scenariu relativ optimist, această situație ar putea dura mult timp”.

O forță de muncă demotivată nu afectează doar angajații — este dăunătoare și pentru companii. Studiile arată că dezangajarea angajaților duce la scăderea vânzărilor, nemulțumirea clienților și profituri mai mici. Gallup estimează că lipsa de implicare costă deja companiile trilioane de dolari la nivel global — un cost care va continua să crească pe măsură ce tot mai mulți angajați se resemnează cu un loc de muncă pe care nu-l pot părăsi.

Stagnarea prelungită poate sufoca creșterea economică

O piață a muncii sănătoasă are nevoie de o anumită mobilitate, pentru a plasa oamenii în posturi care le valorifică mai bine competențele. În lipsa acestei mișcări, lucrătorii rămân în funcții sub nivelul lor de experiență, cu salarii mai mici decât ar merita. O piață a muncii blocată poate încetini economia ani întregi.

Dean, manager de suport clienți, a început să caute un alt job în urmă cu șapte luni. Realizase că în actuala companie tech nu mai are unde să avanseze și își dorea o nouă provocare. „Știu că nu-mi folosesc toate competențele”, spune el. „Nu vreau să-mi pierd antrenamentul”. La sfârșitul anului trecut, era optimist că va găsi ceva curând. Dar acum se teme că această căutare ar putea dura ani — poate chiar întreaga președinție Trump.

„Cum rezist în această furtună?”, se întreabă. „Stau pe loc sau reiau căutările? Nu pot doar să aștept. Asta e noua realitate”.

Rezervele de bani pentru demisie, o nouă strategie de supraviețuire

Incertitudinea economică îi determină pe angajații nemulțumiți să nu-și mai permită să demisioneze fără o ofertă concretă. Laurie, auditor la o companie din domeniul energiei, a fost atât de nemulțumită încât și-a făcut un fond de urgență – suficient pentru a putea demisiona în orice moment, dacă situația scapă de sub control. Economiile ar trebui să-i ajungă pentru un an. Dar acum nu mai e sigură. „Mi-e teamă că economia o ia la vale”, spune ea. „Realist, dacă pleci acum, e foarte posibil să rămâi fără job mai bine de un an”.

Această stare prelungită de nemulțumire nu-i afectează doar pe angajații prinși în capcană, ci contaminează întregul climat de lucru. Oamenii nu recunosc deschis că sunt epuizați sau frustrați, dar tensiunea se simte în comportamentele de zi cu zi.

„Toleranța mea la prostii e aproape zero acum”, spune Laurie. „Răbdarea mea s-a terminat”. Kathleen, care obișnuia să fie un model de pozitivitate, se teme că resentimentul începe să i se citească pe chip. „Am devenit mult mai irascibilă”, spune ea. „În trecut, făceam eforturi în plus de dragul echipei. Acum nu mai sunt dispusă”.

E ca o căsnicie nefericită, doar că se petrece la birou

Companiile nu sunt, însă, complet lipsite de opțiuni într-o piață a muncii înghețată. Pe măsură ce „Staționarea Fără Sfârșit” devine realitate, unii angajatori aleg să forțeze rotația de personal, concediindu-i pe angajați vechi, pentru a face loc noilor talente. Companii precum Meta și Microsoft par să urmeze această strategie: în timp ce elimină ceea ce numesc „angajați cu performanță scăzută”, în paralel angajează în forță ingineri AI. Nemulțumirea la locul de muncă, până la urmă, poate veni și de sus în jos, nu doar invers.

Dar acest nou val de concedieri îi face pe angajații gata de plecare să se simtă și mai captivi. Fără un job, știu bine, e mai rău decât dacă ar rămâne la un job mediocru. Kathleen a văzut cât de greu le este prietenilor săi rămași șomeri. Știe că e norocoasă să câștige suficient cât să-și plătească ipoteca și să-și trimită copiii în tabără, chiar dacă nu mai iubește ceea ce face.

Unii se mulțumesc cu ideea că munca e doar muncă. Alții speră să mai aibă motivația pe care o simțeau cândva. „Și tocmai asta e prețul real pe care îl plătim pentru Staționarea Fără Sfârșit. Cu toți blocați în același loc, nu mai putem accesa acel tip de entuziasm care îi determină pe oameni să se implice cu adevărat și să dea tot ce au mai bun. Poate că mulți „angajați slabi” sunt de fapt oameni altădată performanți care astăzi se simt demoralizați”, comentează Business Insider.

„Vreau să trag tare”, spune Kathleen. „Vreau să fac totul. A trecut mult timp de când am mai simțit flacăra aia. Și încep să mă întreb dacă o să se mai întoarcă vreodată.”