Malmbanan, o linie feroviară vitală, care leagă mina de minereu de fier din Kiruna de portul Narvik, devine un punct strategic în noua arhitectură de securitate a Europei de Nord, transmite Bloomberg. După o suită de incidente recente, inclusiv deraieri costisitoare și suspiciuni de sabotaj, atenția autorităților suedeze și a experților NATO se îndreaptă spre întărirea infrastructurii feroviare arctice. Pe fondul unui climat geopolitic tensionat, alimentat de războiul din Ucraina și de aderarea Suediei și Finlandei la NATO, Malmbanan nu mai este doar o cale de transport economic, ci un activ strategic esențial, comentează sursa citată. Arctica, scrie sursa citată, este văzută de Kremlin drept a doua prioritate de politică externă, după spațiul post-sovietic. Prin urmare, Jöran Gartner, lider de proiect din partea Administrației Transporturilor din Suedia, a descris intervențiile curente ca fiind de urgență, nu unele strategice.
Această cale ferată, de peste 500 km, veche de aproape 150 de ani, transportă minereu de fier — principalul ingredient pentru oțel — din mina subterană LKAB din Kiruna către coasta Norvegiei. LKAB asigură circa 80% din producția de minereu de fier a UE, esențială pentru industria de apărare europeană. Într-un eventual conflict la granița finlandeză cu Rusia, Malmbanan ar putea deveni o arteră logistică vitală pentru transportul echipamentelor NATO.
Linda Bjurholt, managerul de logistică al LKAB, a fost confruntată în ultimele luni cu mai multe incidente pe linia Malmbanan, iar suspiciunile de sabotaj au fost luate, inițial, în calcul, deși, ulterior, s-au dovedit nefondate. Climatul aspru și infrastructura învechită fac deja ca această rută să fie fragilă; orice incident – o alunecare de teren, o defecțiune tehnică – poate bloca complet linia, care funcționează pe o singură cale.
Ministerul Infrastructurii din Suedia a recunoscut că Malmbanan este cea mai aglomerată linie feroviară din țară. LKAB operează circa 14 curse dus-întors zilnic, dar și alți operatori de marfă și pasageri folosesc această cale ferată. Problemele se agravează odată cu creșterea activității NATO în regiune.
O a doua problemă care urmează să fie rezolvată este neconcordanța între ecartamentele feroviare: Suedia utilizează un ecartament mai îngust decât Finlanda (90 mm diferență), ceea ce împiedică o interoperabilitate eficientă. Costurile estimate pentru adaptarea infrastructurii finlandeze între graniță și orașele Oulu și Rovaniemi se ridică la 1,5 miliarde de euro. Guvernul finlandez ia în calcul construirea unor linii paralele, cu ecartament standard european.
Între timp, atât Suedia cât și Norvegia încep să investească în modernizarea liniilor existente. Bane Nor, operatorul norvegian, estimează o creștere de 43% a traficului în următorii 20 de ani pe aceste rute și a alocat deja 260 milioane dolari pentru extinderi. În Suedia, se derulează peste 20 de proiecte de renovare — de la reînnoirea șinelor și sistemelor de semnalizare, la construcția de linii duble între Boden și Lulea. Dar modernizarea completă a întregii linii ar costa circa 11 miliarde de euro și ar putea dura până la 30 de ani.
În ciuda îmbunătățirilor punctuale — precum noi segmente de linie, unde trenurile pot trece unele pe lângă altele — vulnerabilitatea sistemului rămâne ridicată.
În acest context, infrastructura Malmbanan devine o miză nu doar economică, ci și geopolitică. În timp ce Rusia își intensifică activitatea militară în Arctica — identificată de Kremlin drept a doua prioritate de politică externă după spațiul post-sovietic — Suedia se vede obligată să regândească radical rolul unei căi ferate istorice.
Industria, logistica, apărarea și politica externă se intersectează acum în nordul înghețat al Europei, unde șinele de fier ale Malmbanan ar putea defini viitorul securității continentale.