Prima pagină » Dăianu: Majorarea taxelor era inevitabilă. Șeful Consiliului Fiscal spune că România poate evita noi impozite în 2027 dacă își ține deficitul sub control

Dăianu: Majorarea taxelor era inevitabilă. Șeful Consiliului Fiscal spune că România poate evita noi impozite în 2027 dacă își ține deficitul sub control

Dăianu: Majorarea taxelor era inevitabilă. Șeful Consiliului Fiscal spune că România poate evita noi impozite în 2027 dacă își ține deficitul sub control
Foto: SNSPA

România nu avea cum să evite majorarea taxelor și impozitelor, în condițiile unui deficit bugetar foarte ridicat, însă dacă măsurile de consolidare fiscală vor fi aplicate consecvent, nu va mai fi nevoie de noi creșteri de taxe în 2027. Este mesajul transmis de președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, care estimează că economia ar putea reveni pe o creștere de peste 2% anul viitor și exclude, în acest moment, un scenariu de recesiune.

Declarațiile au fost făcute la lansarea noii ediții a Cartei Albe a IMM-urilor, organizată de Confederația Patronală IMM România la sediul Băncii Naționale a României, într-un moment în care România este evaluată de marile agenții internaționale de rating, iar presiunea asupra finanțelor publice rămâne ridicată.

Fitch și Moody’s analizează România. Dăianu: „Nu cred că vom avea o retrogradare”

Președintele Consiliului Fiscal a confirmat că instituția a avut deja o întâlnire cu reprezentanții agenției Fitch, iar o nouă rundă de discuții urma să aibă loc cu Moody’s, în cadrul procesului de evaluare a ratingului suveran al României.

„Agențiile de rating nu ne așteaptă. Și acum ne-au atras atenția. Noi am avut o întâlnire ieri cu Fitch. Eu cred că nu vom avea o retrogradare a ratingului suveran, întrucât avem o execuție bugetară bună pe primele cinci luni, aproximativ o jumătate din deficitul consemnat anul trecut, este drept, prin controlul cheltuielilor, control foarte sever”, a declarat Daniel Dăianu.

În ultimele luni, toate cele trei mari agenții de rating – Fitch, Moody’s și S&P Global Ratings – au menținut calificativul României în categoria recomandată investițiilor, însă perspectiva rămâne negativă, ceea ce înseamnă că evoluția deficitului bugetar și implementarea reformelor vor cântări decisiv în următoarele evaluări.

„Nu se putea fără majorări de taxe”

Șeful Consiliului Fiscal a respins criticile potrivit cărora ajustarea bugetară ar fi putut fi realizată exclusiv prin reducerea cheltuielilor sau prin combaterea rapidă a evaziunii fiscale.

„Nu se putea fără creșteri de taxe și impozite. Să vină cineva să îmi arate cum tai 3% din PIB. Noi, la Consiliul Fiscal, nu suntem plătiți de cetățeni să vindem gogoși”, a afirmat Dăianu. El consideră că dezbaterea dintre reducerea cheltuielilor și majorarea veniturilor bugetare este adesea prezentată într-o manieră nerealistă.

„A existat o controversă: tăieri de cheltuieli versus creșteri de taxe și impozite sau reducerea GAP-ului de TVA. E o fantasmagorie, nu se poate peste noapte să reduci GAP-ul de TVA”, a explicat economistul.

România are în continuare unul dintre cele mai ridicate deficite de încasare a TVA din Uniunea Europeană, iar recuperarea acestor venituri necesită reforme administrative și digitalizare, nu soluții rapide.

Consiliul Fiscal: Nu mai sunt necesare noi taxe în 2027

În opinia lui Daniel Dăianu, dacă actualul program de consolidare fiscală este dus la capăt, anul viitor nu ar mai trebui introduse alte majorări de taxe.

„Nu este nevoie de noi taxe și impozite în 2027, în opinia noastră. Noi credem că în 2027 economia poate să crească cu peste 2% din PIB”, a declarat președintele Consiliului Fiscal. Acesta consideră că scenariile privind o recesiune anul viitor sunt exagerate.

„Unii se grăbesc să vorbească despre recesiune și în 2027. Nu cred că vom avea recesiune. În acest an vom fi așa, la limită. Să sperăm că nu vor fi și alte șocuri externe, pentru că vedem că ostilitățile în Orientul Mijlociu, din păcate, iar o iau din loc”, a spus Dăianu.

Estimările sunt în linie cu prognozele mai multor instituții financiare, care anticipează o revenire moderată a economiei românești după încetinirea din 2026, condiționată însă de stabilizarea finanțelor publice și de continuarea investițiilor.

Apel la stabilitate politică și finalizarea reformelor

Daniel Dăianu a avertizat că România are nevoie urgent de un executiv cu puteri depline, capabil să finalizeze reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să pregătească bugetul pentru 2027 și să gestioneze programele europene și de apărare.

„România are nevoie de un guvern cu puteri depline. Și de armistițiu, până să ai nevoie de un guvern cu puteri depline, care să se ocupe și de SAFE, de construcția bugetului pe 2027, de terminarea acestui PNRR, care a adus multe miliarde, de legea salarizării”, a afirmat acesta.

În opinia sa, disputa politică ar trebui să lase loc responsabilității instituționale.

„Problema nu este dacă să stea sau nu la masă. Problema este să înțeleagă că mai presus de orice interes de partid există un interes al României”, a subliniat șeful Consiliului Fiscal.

IMM-urile, cele mai vulnerabile în perioada ajustării fiscale

Dăianu a atras atenția că întreprinderile mici și mijlocii vor resimți cel mai puternic efectele ajustării economice.

„Suferințele cele mai mari, potrivit statisticilor, sunt la IMM-uri. Cum e la box: dacă dai într-unul mic, e jos. Dacă dai într-unul mare, nu simte”, a spus economistul.

Totodată, el a respins discursurile care propun reducerea taxelor și renunțarea la măsurile de consolidare fiscală într-o perioadă în care România trebuie să reducă unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană.

„Am auzit voci: să reducem taxe și impozite iar, să spunem stop austerității. Să lăsăm retorica politică. Când ai un deficit mare și o creștere economică mică, poți evita austeritatea? Ai varianta de a nu te mai putea finanța sau o corecție, care doare. Dar altceva nu se poate. Sunt vorbe”, a concluzionat Daniel Dăianu.

Alte articole importante
Analiștii CFA România anticipează deprecierea leului până la 5,39 RON pentru un euro
Analiștii CFA România anticipează deprecierea leului până la 5,39 RON pentru un euro
Analiștii financiari din cadrul CFA România estimează că inflația va scădea în următoarele 12 luni, în timp ce leul se va deprecia până la aproape 5,39 lei pentru un euro. În paralel, perspectivele de creștere economică rămân modeste, iar datoria publică ar putea ajunge la 62% din PIB, potrivit celui mai recent sondaj privind încrederea […]
Fuziunea giganților europeni din industria satelitară pune la încercare ambiția UE de a-și câștiga independența spațială
Fuziunea giganților europeni din industria satelitară pune la încercare ambiția UE de a-și câștiga independența spațială
Planul Airbus, Leonardo și Thales de a-și reuni activitățile din domeniul sateliților ar putea consolida industria spațială europeană în competiția globală, dominată tot mai mult de Starlink, serviciul dezvoltat de Elon Musk. Inițiativa, susținută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ridică însă întrebări privind concurența, costurile și numărul furnizorilor disponibili pentru programele strategice […]
Bursa de Valori București a pierdut aproape 4 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână
Bursa de Valori București a pierdut aproape 4 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o scădere a capitalizării de 3,86 miliarde de lei în săptămâna 19–23 octombrie 2026, echivalentă cu un declin de 0,55%. În același timp, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 2,47%, ajungând la aproape 400 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de bursă. Capitalizarea bursieră a coborât […]
Investițiile globale în centrele de date ar putea ajunge la 2.100 de miliarde de dolari până în 2028
Tehnologie
Investițiile globale în centrele de date ar putea ajunge la 2.100 de miliarde de dolari până în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar putea depăși pragul de 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și s-ar putea dubla până în 2028, pe fondul dezvoltării accelerate a Inteligenței Artificiale. Potrivit estimărilor BofA Global Research, această expansiune generează oportunități importante pentru producătorii de cipuri, echipamente industriale și sisteme de alimentare și răcire. Investițiile […]
Chisăliță: Prioritățile Ministerului Energiei sunt protejarea consumatorilor vulnerabili și depășirea sezonului rece
Macroeconomie
Chisăliță: Prioritățile Ministerului Energiei sunt protejarea consumatorilor vulnerabili și depășirea sezonului rece
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, anunță că principalele sale obiective pe termen scurt sunt asigurarea unei traversări fără probleme a sezonului rece, protejarea consumatorilor vulnerabili și identificarea unor soluții pentru combaterea sărăciei energetice. Pe termen lung, acesta vizează creșterea capacităților de producție, accelerarea investițiilor și dezvoltarea unor soluții eficiente de stocare a energiei. Dumitru […]
Arieratele bugetare au crescut cu aproape 3% în august 2026, depășind 630 de milioane de lei
Macroeconomie
Arieratele bugetare au crescut cu aproape 3% în august 2026, depășind 630 de milioane de lei
Restanțele la plată ale bugetului general consolidat au ajuns la 630,6 milioane de lei în august 2026, în creștere cu 2,9% față de luna precedentă. Cele mai mari presiuni se observă la nivelul bugetelor locale, dar și în cazul datoriilor restante de peste un an. Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9% în august […]