Dunărea seacă. Europa încă nu are un plan

Seceta care a coborât dramatic nivelul Dunării în această vară obligă statele riverane să recurgă la soluții de urgență pentru a proteja navigația, alimentarea cu apă și funcționarea centralelor nucleare. În lipsa unui plan european obligatoriu pentru gestionarea deficitului de apă, fiecare țară încearcă să-și protejeze propriile interese, iar experții avertizează că unele intervenții ar putea agrava problemele vecinilor și ale ecosistemelor.

În România, autoritățile au folosit explozibili pentru a modifica albia și a direcționa mai multă apă spre centrala nucleară de la Cernavodă. În Ungaria, autoritățile au început lucrări pentru ridicarea nivelului apei în zona centralei nucleare Paks și au recurs inclusiv la scufundarea controlată a unor nave. În Bulgaria, aproximativ 180 de turiști au fost evacuați după ce vasul pe care se aflau a eșuat în apropierea portului Vidin, arată Politico.

O arteră vitală pentru Europa

Dunărea este a doua cea mai lungă cale navigabilă a Europei și reprezintă una dintre principalele artere economice și energetice ale continentului. Fluviul este folosit pentru transportul de mărfuri, alimentarea cu apă, agricultură și industrie, contribuie la răcirea unor centrale nucleare importante și susține producția hidroenergetică.

ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 18% în primele șapte luni din 2026

10:12

Un deceniu „incendiar”: cum a ajuns România în topul european al suprafețelor arse, deși pădurile ei ard cel mai puțin

09:15

Bazinul Dunării se întinde pe teritoriul a 19 țări și susține viața și activitatea economică a zeci de milioane de oameni. Tocmai de aceea, scăderea accentuată a debitului nu reprezintă doar o problemă de navigație.

„Predicția este că acest lucru se va întâmpla mai des și trebuie să analizăm mai sistematic disponibilitatea apei, cererea de apă și, desigur, retenția și reziliența”, a declarat Birgit Vogel, secretarul executiv al Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, organism care coordonează cooperarea dintre țările din bazin.

Fenomenul este legat de secetele tot mai frecvente și mai severe asociate schimbărilor climatice. Iar autoritățile europene sunt puse în situația de a gestiona consecințele unor perioade în care apa devine insuficientă pentru nevoi care intră uneori în conflict.

Centralele nucleare, printre cele mai vulnerabile

Una dintre cele mai mari probleme este legată de energie. Centrala nucleară Paks din Ungaria, care utilizează apa Dunării pentru răcire, furnizează aproximativ 40% din electricitatea țării. În România, centrala de la Cernavodă asigură aproximativ o cincime din producția de energie electrică.

Atunci când nivelul fluviului scade prea mult, problema nu mai este doar una de alimentare cu apă sau de navigație. Capacitatea de producție și siguranța sistemului energetic intră, la rândul lor, sub presiune.

Ungaria a început în această lună construirea unui prag de albie în apropierea centralei Paks, o structură asemănătoare unui baraj, destinată să ridice nivelul apei în amonte.

Tamás Gruber, șeful programului Living Rivers al WWF Ungaria, consideră intervenția potențial utilă pe termen scurt, însă avertizează că informațiile disponibile nu sunt suficiente pentru evaluarea completă a consecințelor ecologice și a eficienței sale în condițiile unor debite extrem de mici.

Un astfel de obstacol ar putea afecta însă zonele din aval, transportul sedimentelor și organismele acvatice. Prin urmare, o soluție menită să rezolve problema unei țări poate crea dificultăți în altă parte a fluviului.

Fiecare stat își apără propria porțiune de Dunăre

Problema fundamentală este că măsurile adoptate pentru combaterea secetei rămân în mare parte naționale și fragmentate.

Dunărea traversează sau delimitează teritoriile mai multor state, iar gestionarea ei implică numeroase autorități responsabile pentru navigație, apă și protecția mediului. Există organisme de coordonare, precum Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea, însă acestea nu înlocuiesc autoritățile naționale.

Dimiter Koumanov, șeful departamentului de protecție a mediului din cadrul organizației bulgare Balkanka, consideră că statele iau măsuri de urgență fără să analizeze suficient efectele asupra întregului bazin. El este preocupat în special de eventualele consecințe asupra aprovizionării Bulgariei cu apă potabilă.

Țările riverane „fac tot ce își doresc, iar noi, cei din Bulgaria, plătim prețul”, a afirmat Koumanov.

Europa are reguli, dar nu și un plan obligatoriu

Uniunea Europeană dispune deja de Directiva-cadru privind apa, care obligă statele membre să protejeze și să restaureze râurile, lacurile și apele subterane și să coordoneze gestionarea resurselor de apă.

În practică, însă, experții și organizațiile de mediu consideră că UE nu a reușit să creeze un răspuns suficient de coordonat pentru perioadele de secetă severă.

Loïc Charpentier, reprezentant al organizației Water Europe, explică faptul că Uniunea oferă cadrul general, în timp ce o mare parte din deciziile concrete sunt luate la nivel național, regional sau local. Această împărțire a responsabilităților poate explica impresia de acțiune necoordonată.

Un grup de oameni de știință a cerut anul trecut adoptarea unei Directive europene privind seceta, care să armonizeze și să aplice politicile de gestionare a riscului pe întreg continentul. Apelul a venit după seceta severă din 2022, care a afectat mare parte din Europa.

Cercetătorii au avertizat atunci că există diferențe importante între state în ceea ce privește capacitatea de gestionare a secetei și că, în unele țări, reacțiile sunt în continuare predominant pe termen scurt și reactive.

Strategia europeană rămâne în mare parte voluntară

Bruxelles-ul a prezentat anul trecut o Strategie de Reziliență a Apei, care cuprinde aproximativ 50 de măsuri menite să consolideze securitatea apei în Uniunea Europeană.

Printre acestea se află și angajamentul Comisiei Europene de a pune la dispoziția statelor membre orientări tehnice pentru elaborarea planurilor de gestionare a secetei. Problema este că aceste recomandări nu au caracter obligatoriu.

O altă țintă europeană este refacerea a 25.000 de kilometri de râuri cu curgere liberă până în 2030. Acestea sunt cursuri de apă care nu sunt fragmentate de bariere artificiale precum barajele hidroelectrice.

Și aici, însă, rezultatul depinde în mare măsură de disponibilitatea statelor membre de a contribui la atingerea obiectivului.

În paralel, Comisia Europeană pregătește revizuirea Directivei-cadru privind apa, în cadrul eforturilor de reducere a birocrației și de stimulare a industriei. Organizațiile de mediu se tem că relaxarea anumitor reguli ar putea slăbi protecția resurselor de apă, într-un moment în care presiunea asupra acestora este deja în creștere.

Seceta ar putea deveni noua normalitate

Comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall, a declarat că este „imperativ” ca Europa să-și intensifice pregătirea pentru astfel de situații. Ea a indicat, de asemenea, necesitatea evaluării legislației europene existente din perspectiva rezilienței, pregătirii pentru crize, reutilizării apei și gestionării secetei.

Experții atrag însă atenția că nu este suficientă reacția atunci când nivelul Dunării a ajuns deja critic.

Tamás Gruber consideră că există o cooperare bună între autoritățile bazinelor hidrografice din diferite țări și că legislația europeană susține coordonarea. În același timp, el avertizează că o eventuală modificare a normelor ar putea pune presiune suplimentară asupra resurselor de apă potabilă în perioadele de secetă.

Pentru Dimiter Koumanov, soluția ar fi aplicarea strictă a legislației europene existente și consolidarea protecției resurselor naturale de apă.

„Solurile uscate, zonele umede degradate și ecosistemele distruse transformă peisajele în scântei gata să se aprindă, în timp ce râurile epuizate au expus vulnerabilitatea sistemului nostru energetic”, a avertizat Sara Johansson, expertă în politica apei la Biroul European de Mediu.

Un avertisment pentru decidenții europeni

Criza actuală a Dunării arată cât de vulnerabilă este Europa atunci când o resursă comună este lovită simultan de schimbările climatice, consumul ridicat și infrastructura fragmentată.

Problema nu se limitează la câteva zile de navigație dificilă sau la măsuri de urgență în apropierea centralelor nucleare. Dacă perioadele de debit extrem de scăzut devin mai frecvente, vor trebui gestionate simultan nevoile industriei, agriculturii, energiei, transportului, populației și ecosistemelor. Iar fără o coordonare mai puternică între state, intervențiile naționale riscă să mute problema dintr-o zonă în alta.

„Într-o zi, capetele de lemn din UE vor învăța lecția și sper să nu fie prea târziu”, a spus Koumanov.