Energia nucleară redevine o industrie în plină expansiune. „E mai ceva ca în anii ’60!”

Bill Gates, Sam Altman (OpenAI), Google și Meta pompează miliarde în reactoare modulare mici (SMR) și chiar în fuziune nucleară, convinsi că doar energia atomică poate oferi „curent curat și ferm” pentru economia digitală. Este efervescență pe această piață, până nu demult amorțită. „Există acum mai multe oportunități pentru inovatorii din zona de energie nucleară decât erau până și în zorii erei nucleare comerciale, în anii 1960”, spun specialiștii. Zeci de startup-uri nucleare, de la Oklo la TerraPower și Commonwealth Fusion Systems, au atras finanțări-record și contracte pe termen lung cu giganții tech. După ani în care au pledat pentru energia verde, și guvernele revin la nuclear: Franța lansează șase noi centrale, Germania a acceptat să clasifice energia nucleară drept „verde”, Marea Britanie merge înainte cu Sizewell C, iar Suedia confirmă că are în plan să construiască o constelație de SMR-uri. Chiar și Polonia și Italia pregătesc terenul pentru reactoare noi, în timp ce China și Coreea de Sud demonstrează că pot livra centrale la termen și în buget. Barclays estimează că, până în 2050, capacitatea globală nucleară din afara Chinei și Rusiei va crește cu peste 50%, jumătate venind din SMR-uri. Modelele financiare inovatoare – consorții de firme mari care împart riscurile și semnează contracte la prețuri peste piață – încep să spargă vechiul blocaj economic al industriei. Tonul a fost dat, probabil, de America: faimoasa Big Beautiful Bill a inundat sectorul cu credite fiscale, Texas găzduiește planul Fermi America pentru 11 GW, iar Meta și Microsoft cumpără reactoare vechi și le repornesc, pentru propriile centre de date.

„Să facem America nucleară din nou” – cam ăsta pare să fi fost obiectivul lui Rick Perry, fost guvernator al Texasului și secretar al energiei, în primul mandat prezidențial al lui Donald Trump. Pe 4 iulie, Perry a lansat Fermi America, o companie care speră să construiască cel mai mare complex energetic și de centre de date din lume. În apropiere de Amarillo, un orășel de crescători de vite din Panhandle-ul texan, toată lumea are multă treabă: buldozerele mută pământ roșu pentru un complex care va genera mai întâi electricitate din gaz natural și solar. În faza a doua de dezvoltare urmează să fie construite reactoare nucleare convenționale și mai multe reactoare modulare mici (SMR), care vor produce 11 gigawați (GW) de energie.

Ultimii 20 de ani nu au fost prea fericiți pentru energia nucleară, se arată într-o analiză The Economist. Deși acest tip de electricitate este o parte semnificativă a mixului energetic în unele țări, nicio centrală nu a fost construită la timp și în buget în această perioadă, nici în Europa, nici în America de Nord. Cum costurile energiilor regenerabile s-au prăbușit, proiectele nucleare deja costisitoare din America, Marea Britanie și Finlanda au suferit întârzieri și depășiri uriașe de costuri. Interesul, însă, pare să revină. Cel mai recent semn al entuziasmului nuclear a apărut pe 25 august: Fermi și Westinghouse, o companie de tehnologie nucleară, au anunțat un parteneriat încheiat pentru a obține aprobarea de a construi patru dintre marile reactoare AP1000 ale acesteia la Amarillo. Oare îndelungata iarnă nucleară ne arată, brusc, primele semne că vine primăvara?

Trump cere Europei să oprească achizițiile de petrol rusesc, pentru a slăbi Moscova

14:43

DAX pierde un gigant: Porsche pică din indexul Bursei de Valori din Frankfurt. Tarifele lui Trump au fost lovitura finală

13:58

Foto: Unsplash

Optismul nuclear în creștere reflectă trei evoluții. În primul rând, guvernele multor țări occidentale încep să-și dorească tot mai mult surse sigure și independente de electricitate. În al doilea rând, setea giganților tech pentru energie fiabilă și preocuparea pentru emisii au adus în joc un „unchi verde” foarte bogat. În al treilea rând, noile modele operaționale și financiare pot îmbunătăți economia riscantă a energiei nucleare. „De data asta e altceva”, insistă Sama Bilbao y León, șefa World Nuclear Association, o organizație industrială globală.

America, epicentrul schimbării de atitudine

Nicăieri schimbarea de atitudine nu e mai evidentă decât în America. Trump cere o cvadruplare a capacității interne, până la 400 GW în 2050. Deși obiectivul este nerealist de ambițios, totuși președintele a mobilizat sistemul politic. Legea „One Big Beautiful Bill”, adoptată în iulie, oferă credite fiscale generoase industriei. Statele republicane, precum Texasul, întind covorul roșu. La fel fac și unele state democrate: oficialii din New York, care au închis o mare centrală nucleară în 2021, vor acum ca utilitatea publică de stat să construiască una nouă.

Peste Atlantic, Comisia Europeană a lansat, în iunie, o foaie de parcurs care prevede creșterea capacității nucleare de la 100 GW, la până la 145 GW – până în 2050. Germania și-a abandonat mai vechile rețineri și nu se mai opune atât de vehement inițiativelor de a clasifica energia nucleară ca „verde” în legislația europeană. Pasul în spate făcut de Germania a încurajat Franța să construiască șase noi centrale. Și guvernul britanic a luat decizia finală de a merge înainte cu Sizewell C, două reactoare gigantice, care ar putea costa peste 38 miliarde £ (51 miliarde $). Decia a fost luată acum, în luna iulie.

Suedia a confirmat, la rândul ei, că are planuri să construiască mai multe SMR-uri (Small Modular Reactor), mici generatoare care pot fi fabricate în serie în uzine și apoi transportate la locurile de instalare. Deși tehnologia nu este încă viabilă comercial, rămâne, totuși, tentantă promisiunea unor investiții – inițial mai mici decât pentru marile reactoare – și a unei scalări mai rapide. Peste 120 de firme au fost convinse să încerce dezvoltarea de SMR-uri. Lucrurile stau cam la fel și pe restul Planetei. Barclays estimează că, între 2030 și 2050, capacitatea netă nucleară din afara Chinei și Rusiei va crește, probabil cu peste jumătate, depășind 450 GW, SMR-urile reprezintă 40-60% din total — ceea ce sugerează o piață de 1 trilion $. Zeci de startupuri urmăresc, de asemenea, fuziunea nucleară, un pariu mult mai riscant, dar care promite energie curată aproape nelimitată.

Foto: Unsplash

Ambiții mari, finanțate cu miliarde

Giganții tehnologici finanțează ambele tipuri de tehnologie. Startupurile de SMR au strâns peste 2 miliarde $ din 2024 încoace. În iunie, Oklo, sprijinit de Sam Altman, șeful OpenAI, a atras 460 milioane $, iar TerraPower, fondată de Bill Gates, 650 milioane $. Google a semnat un acord pentru a ajuta Kairos Power să dezvolte o flotă de SMR-uri până în 2035. Startupurile de fuziune atrag și ele sume mari: Commonwealth Fusion Systems, sprijinită și de Gates, a anunțat pe 26 august o nouă rundă de 863 milioane $. În total, startupurile de fuziune au strâns 2,6 miliarde $ în anul până în iulie.

Michael Terrell, de la Google, spune că industria tech are nevoie de „energie curată și stabilă”, iar nuclearul ar putea completa regenerabilele. Terrell argumentează că sprijină nuclearul „pe termen scurt, mediu și lung”. Pe termen scurt, prelungirea duratei de viață a centralelor, repornirile și „creșterile de capacitate” vor avea cel mai mare impact. Apoi, pot veni marile centrale cu tehnologii consacrate și SMR-urile. Abia pe termen lung ar putea apărea fuziunea.

Centrala Clinton din Illinois, operată de Constellation Energy, cel mai mare operator privat de centrale nucleare din lume, arată impactul pe care îl poate avea big tech asupra acestui domeniu. Unitatea devenise neprofitabilă din cauza gazului de șist ieftin și urma să fie închisă în 2027, termenul la care urma să expire subvenția de stat. În schimb, Meta (deținătoarea Facebook) a semnat în iunie un contract pe 20 de ani pentru a finanța extinderea duratei ei de viață, în schimbul creditelor de carbon aferente energiei nucleare. Anul trecut, Microsoft a semnat un acord similar pentru a reporni un reactor retras la Three Mile Island, Pennsylvania.

Centrala Clinton oferă și o altă lecție. Constellation investește în echipamente, software și procese pentru a crește producția. Dominguez, directorul companiei, estimează că, prin astfel de îmbunătățiri incrementale, flotei americane i-ar putea fi adăugați între 7 și 10 GW. Per total, el crede că sprijinul big tech va permite introducerea pe piață a 30 GW de energie, care altfel nu ar fi existat.

Dar nu doar big tech investește masiv. Dezvoltatorii nucleari și companiile din lanțurile de aprovizionare atrag sute de milioane prin oferte publice, iar acțiunile firmelor listate din sectorul nuclear au explodat de când Trump a emis ordine executive de sprijinire a industriei. După cum notează Jacob DeWitte, șeful Oklo: „Nu mai există mentalitatea de penurie, bazată pe dependența de banii guvernului! Deci putem încerca multe lovituri la poartă”.

Foto: Unsplash

Modele noi pentru o industrie veche

Toate premisele prezentate până acum alimentează al treilea motiv pentru optimismul nuclear: apariția unor noi modele financiare și de operare, care abordează economia sumbră a construirii centralelor. După cum notează Barclays, costurile actuale pentru nuclear și SMR „depășesc prețul pieței pentru energie”. Dar China și Coreea de Sud au demonstrat că este posibil să construiești reactoare mari în cinci ani și în buget. Ambele țări au standardizat proiectele, au construit mai multe reactoare pe același amplasament și au trecut rapid de la un proiect la altul, pentru a menține activi muncitorii și lanțurile de aprovizionare, ceea ce a ajutat la reducerea costurilor.

Un nou articol din Nature, semnat de Daniel Kammen, de la Johns Hopkins University, subliniază importanța „pieței vaste și în expansiune a energiei electrice” din China, pentru a oferi o certitudine a cererii și pentru a stimula investițiile în lanțurile de aprovizionare, scrie The Economist. În Occident, există, poate, modalități de a recrea o astfel de cerere, deși în circumstanțe foarte diferite. Jim Schaefer de la Guggenheim Securities, o bancă de investiții, susține modele de finanțare care agregă marii consumatori de energie (precum giganții tech) pentru a finanța flote nucleare prin parteneriate de partajare a riscurilor și prin contracte pe termen lung, la prețuri peste piață. În schimb, aceștia ar beneficia de energie fiabilă. „O companie de utilități obișnuită și clienții săi nu își pot permite să finanțeze proiecte de tip «early-of-a-kind»”, explică el.

„Proiectează o dată, construiește multe”

Inovația financiară ar face diferența pe această piață, dar sunt necesare și progrese operaționale, scrie The Economist. „Nu poți face una sau două, ai nevoie de zece… ai nevoie de un program național, nu de o serie de proiecte”, argumentează Armond Cohen, de la Clean Air Task Force, o organizație non-profit. Westinghouse pare de acord. Vrea să înceapă construcția a zece centrale AP1000 în America până în 2030. Compania Nucleară plănuiește o abordare similară, gen „proiectează o dată, construiește multe”. Patrick Maloney, președintele startupului, spune că obiectivul este formarea unor coaliții de clienți, pentru a construi șase centrale identice.

Foto: Unsplash

Multe pot totuși împiedica renașterea nucleară

În ciuda inovațiilor, economia rămâne problematică, comentează sursa citată. Reglementările excesive sunt încă o barieră, iar eforturile de reducere a birocrației riscă să declanșeze reacții publice negative. Lanțurile de aprovizionare sunt insuficient dezvoltate; forța de muncă calificată este rară. Cei care și-au petrecut cariera în industrie știu prea bine că atât sprijinul guvernamental, cât și investițiile private, pot fi capricioase.

Chiar și așa, pionierii nu sunt descurajați. „Nu avem hamacul confortabil al finanțării guvernamentale pentru a scala și pentru a comercializa”, declară Clay Sell, care conduce X-energy, un startup de SMR. Firma lui se pregătește să construiască primele patru reactoare la o facilitate petrochimică Dow din Texas. Amazon a investit în extinderea sa și s-a angajat să ajute la implementarea a zeci de unități. În viziunea sa, „acum există mai multe oportunități pentru inovatorii nucleari decât erau chiar în zorii erei nucleare comerciale din anii 1960”. Este o afirmație ce reflectă ambițiile uriașe ale industriei, chiar dacă acestea nu sunt, deocamdată, congruente cu realitatea sa de azi, mai scrie The Economist.