Prima pagină » Euro atinge cel mai ridicat nivel din ultima lună, după ce Trump renunță la planul de impunere a tarifelor pentru UE

Euro atinge cel mai ridicat nivel din ultima lună, după ce Trump renunță la planul de impunere a tarifelor pentru UE

Euro atinge cel mai ridicat nivel din ultima lună, după ce Trump renunță la planul de impunere a tarifelor pentru UE

Președintele american Donald Trump a renunțat temporar la decizia de a impune tarife de 50% pentru mărfurile europene, ceea ce a declanșat o reacție imediată pe piețele financiare. Euro a atins cel mai înalt nivel din ultima, iar dolarul a continuat să piardă teren în fața principalelor valute, semn că investitorii privesc cu neîncredere politica economică americană.

Euro în ascensiune, dolarul în cădere liberă

Euro a beneficiat rapid de reculul lui Trump și a crescut cu 0,55% până la 1,1418 dolari, nivel neatins de la finalul lunii aprilie. Moneda unică a reușit să mențină o creștere de 0,36% pe parcursul zilei, consolidând astfel un avans anual de 10%. „Tema Sell America, care domina piața în aprilie, a revenit puternic”, a explicat Ray Attrill, șeful departamentului de cercetare valutară de la National Australia Bank. El a adăugat că, deși nimeni nu știe cum va arăta acordul final dintre SUA și UE, este clar că nu va fi vorba despre tarifele exorbitante de 50% amenințate inițial.

În același timp, lira sterlină a atins cel mai înalt nivel din februarie 2022, iar francul elvețian și yenul japonez, considerate monede „de refugiu”, s-au întărit în fața dolarului, deși sentimentul general de pe piețe s-a îmbunătățit. Dolarul american a coborât cu 0,24% față de yen, ajungând la 142,23 yeni, iar indicele dolarului, care măsoară evoluția acestuia față de șase valute majore, a scăzut cu 0,15% până la 98,93 puncte, ceea ce a prelungit declinul de 1,9% din săptămâna anterioară, scrie Reuters.

Trump amână aplicarea tarifelor până la 9 iulie, după o discuție cu Ursula

Decizia lui Trump de a amâna tarifele până la 9 iulie a venit la doar două zile după ce amenințase cu impunerea lor de la 1 iunie, după o discuție telefonică cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, notează Puterea Financiară. Liderii europeni au cerut timp suplimentar pentru a ajunge la un acord, iar analiștii consideră că această pauză este un semnal că negocierile rămân deschise, dar și că poziția SUA poate fi schimbătoare.

„Este posibil să vedem un acord până la 9 iulie, dar rămâne de văzut dacă apelurile telefonice au schimbat cu adevărat ceva fundamental în conflictul comercial”, a declarat Michael Pfister, strateg valutar la Commerzbank. El a avertizat că anunțul de vineri a arătat clar cât de volatilă și imprevizibilă poate fi politica comercială a SUA sub administrația Trump. Pe lângă incertitudinea legată de tarife, Trump a anunțat și că planul său masiv de cheltuieli și reduceri de taxe ar putea suferi modificări substanțiale în Senat, ceea ce sporește îngrijorările investitorilor cu privire la stabilitatea fiscală a SUA.

Trump a amânat taxele în dorința de a crește economia SUA

Analiștii financiari spun că investitorii își pierd rapid apetitul pentru activele americane, pe fondul cheltuielilor guvernamentale uriașe și al nesiguranței comerciale. Potrivit estimărilor Biroului pentru Buget al Congresului, versiunea Camerei Reprezentanților a proiectului de lege fiscală ar putea adăuga circa 3,8 trilioane de dolari la datoria publică a SUA în următorul deceniu, o perspectivă îngrijorătoare pentru piețe.

„Este tot mai clar că administrația Trump a renunțat la prudența fiscală și a trecut la o politică orientată exclusiv spre creștere economică cu orice preț”, a explicat Chris Weston, director de cercetare la Pepperstone. El a prezis că dolarul american se află pe un drum de scădere pe termen lung, iar datele recente par să-i dea dreptate.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]