Prima pagină » Trump amână tarifele de 50% pentru UE până pe 9 iulie. Bruxelles-ul promite negocieri „rapide și clare”

Trump amână tarifele de 50% pentru UE până pe 9 iulie. Bruxelles-ul promite negocieri „rapide și clare”

Trump amână tarifele de 50% pentru UE până pe 9 iulie. Bruxelles-ul promite negocieri „rapide și clare”

Donald Trump a decis să amâne impunerea unor tarife de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană până pe 9 iulie, în urma unei convorbiri telefonice cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters. Măsura oferă un răgaz de câteva zile pentru relansarea negocierilor comerciale între cele două părți, marcate de tensiuni accentuate în ultimele luni.

„A spus că vrea să intrăm în negocieri serioase”, le-a declarat Trump jurnaliștilor, în urma discuției cu Ursula von der Leyen. „Am avut o discuție foarte agreabilă”.

Ursula von der Leyen a confirmat, la rândul ei, apelul, pe care l-a inițiat chiar ea, subliniind că Bruxelles-ul este pregătit să avanseze „rapid și decisiv” în discuțiile cu Washingtonul, dar cere respectarea termenului inițial de 90 de zile pentru negocieri – termen care expiră pe 9 iulie.

Anunțul vine la doar două zile după ce Trump amenințase că va impune tarife majorate de la 20% la 50% începând cu 1 iunie, pe fondul unor negocieri pe care le consideră nesatisfăcătoare. Această escaladare a războiului comercial cu UE a alarmat diplomații europeni și a pus presiune pe Comisia Europeană pentru un răspuns ferm, cu attâ mai mult cu cât multe domenii importante ale economiei europene ar fi grav afectate de noile măsuri. 

Mesajul Ursulei von der Leyen despre tarifele lui Trump: „Timp și bunăvoință de ambele părți”

Pe rețelele sociale, von der Leyen a reiterat dorința de a ajunge la un acord, dar a avertizat că va fi nevoie de timp și bunăvoință din ambele părți. Declarația ei semnalează o posibilă relaxare a poziției Uniunii, după ce, vinerea trecută, vicepreședintele Comisiei, Maroš Šefčovič, a condamnat retorica de forță a Washingtonului, cerând „respect reciproc, nu amenințări”.

Într-o intervenție la Fox News, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a sugerat că amenințarea tarifelor ar putea „motiva UE să acționeze”. De cealaltă parte, un oficial de la Casa Albă a exprimat frustrare față de lentoarea Bruxelles-ului, spunând că „nu am văzut nimic concret de la UE”.

Stephen Moore, consilier economic apropiat de Trump, a apreciat reacția lui von der Leyen drept „un semn promițător” și „o ofertă de pace”, deși a recunoscut că ritmul UE este mai lent decât și-ar dori președintele american.

Trump acuză UE de practici comerciale incorecte

Negociatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc lipsa unui progres semnificativ. În timp ce Trump acuză UE de practici comerciale incorecte, oficialii europeni atrag atenția că SUA ignoră excedentul masiv de servicii pe care îl are în relația bilaterală.

„Nu caut o înțelegere”, a declarat Trump vineri. „Avem deja o înțelegere – tariful este de 50%”.

În cazul în care Statele Unite vor merge mai departe cu această măsură, UE este pregătită să riposteze cu un pachet de tarife în valoare de 21 miliarde de euro pentru produse precum porumb, grâu, motociclete și îmbrăcăminte. Bruxelles-ul discută și o listă suplimentară de contramăsuri în valoare de 95 de miliarde de euro, care ar putea include aeronave Boeing, autoturisme și whiskey bourbon.

Rămâne de văzut dacă această amânare temporară va deschide calea pentru o dezescaladare reală a conflictului sau dacă părțile vor reveni la confruntare după 9 iulie.

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]