Ideea unei Uniuni Europene care avansează „la aceeași viteză” pare tot mai greu de susținut. În culisele Bruxelles-ului, conceptul unei Europe cu mai multe viteze, în care statele membre participă diferit la proiectele comune, câștigă teren. Tot mai multe capitale par dispuse să accepte că integrarea uniformă este mai degrabă o aspirație decât o realitate.
În ultimele săptămâni, lideri europeni reuniți într-o retragere informală în Belgia au discutat deschis despre posibilitatea ca anumite reforme strategice să fie asumate de grupuri restrânse de state. Mesajul a fost formulat explicit de președinta Ursula von der Leyen, care a declarat că, de multe ori, Uniunea avansează „cu viteza celor mai lenți”, iar mecanismul de „cooperare consolidată” poate oferi o alternativă. În limbaj instituțional, cooperarea consolidată permite unui grup de cel puțin nouă state membre să aprofundeze integrarea într-un domeniu specific, fără a aștepta consensul tuturor celor 27. În practică, aceasta ar putea însemna o UE structurată pe niveluri de integrare, cu cercuri concentrice de influență și beneficii.
Semnele fragmentării controlate sunt deja vizibile. Un nucleu format din Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda și Polonia – supranumit E6 – a început să se întâlnească pentru a discuta teme economice și financiare majore. Deși nu este o structură formală a Uniunea Europeană, grupul indică o tendință clară: deciziile sensibile sunt tot mai des pregătite în cercuri restrânse.
În paralel, alte formate regionale sau tematice continuă să joace un rol relevant. Așa-numiții „Patru Frugali” – Austria, Danemarca, Olanda și Suedia – au colaborat în negocierile bugetare pentru a susține disciplina fiscală. Grupul de la Vișegrad, format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria, a avut propriile poziționări pe teme precum migrația sau statul de drept.
Pe fondul presiunilor externe, inclusiv al politicii comerciale imprevizibile a administrației conduse de Donald Trump, discuțiile despre flexibilizarea integrării au fost accelerate. Mulți lideri europeni consideră că UE trebuie să poată reacționa rapid în domenii precum apărarea, piața de capital sau politica industrială, chiar dacă nu toate statele sunt pregătite să participe în același ritm.
Conceptul unei Europe cu mai multe viteze nu este nou, însă contextul actual îl aduce mai aproape de aplicare concretă. Într-un scenariu discutat informal la Bruxelles, integrarea ar putea fi structurată pe niveluri, asemănătoare unor „pachete” de participare.
La un nivel superior – echivalent simbolic cu un „nivel de platină” – s-ar afla statele dispuse să avanseze rapid către o integrare profundă în domenii-cheie: uniunea piețelor de capital, coordonarea fiscală extinsă, proiecte comune de apărare sau chiar o structură militară europeană mai coerentă. Aceste țări ar beneficia de influență sporită în definirea direcției strategice și de participare deplină la deciziile accelerate.
Un nivel intermediar ar putea permite aderarea selectivă la inițiativele nucleului dur, cu drepturi de vot menținute, dar cu posibilitatea de a intra sau ieși din anumite proiecte în funcție de prioritățile naționale.
La baza structurii s-ar afla statele care participă la piața unică și la mecanismele instituționale clasice, dar care nu se alătură proiectelor de integrare aprofundată. Într-un asemenea model, diferențele nu ar însemna excludere formală, ci o distribuție variabilă a influenței și responsabilităților.
Dezbaterea privind Europa cu mai multe viteze este legată direct de perspectiva extinderii. Dacă noi state, inclusiv din Balcanii de Vest sau din vecinătatea estică, vor adera în următorul deceniu, mecanismele decizionale actuale ar putea deveni și mai greu de gestionat.
Sistemul bazat pe unanimitate în domenii sensibile, precum politica externă sau fiscalitatea, este deja criticat pentru blocaje repetate. O integrare diferențiată ar putea oferi o soluție de compromis: statele care doresc să meargă mai departe o pot face, fără a forța sau a fi blocate de cele mai reticente.
Totuși, riscul unei astfel de abordări este apariția unei ierarhii politice permanente între „centrul” și „periferia” Uniunii. Statele din cercurile exterioare ar putea avea acces limitat la influența strategică, chiar dacă formal rămân membre cu drepturi egale.
Iată ce ne spune Politico, mai mult sau mai puțin în glumă, despre separația între „centru” și „periferie”:
Nimic.