EXCLUSIV | Cum distingem între conținut real și cel fabricat de inteligența artificială. Arhitectura dezinformării și războiul narativ

De la laboratoarele nevăzute ale propagandei digitale, până la strategiile de apărare informațională ale statelor, acest material investighează angrenajele sofisticate din spatele manipulării în masă – și propune instrumentele necesare pentru orientarea într-o realitate contaminată de falsuri credibile.

Dezinformarea a depășit demult statutul de accident izolat. Este rezultatul unor operațiuni sistematice, bazate pe tehnologie de ultimă generație și expertiză geopolitică. Fabricile de fake news funcționează ca veritabile entități media, alimentate de interese economice și strategice, reușind să influențeze masiv percepția publică.

Într-un interviu exclusiv acordat Puterea Financiară, sociologul Nicolae Țîbrigan, cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și expert în cadrul Digital Forensic Team (DFT), oferă o radiografie clară a acestui război invizibil. De la rețelele care fabrică informație cu precizia unei mașinării de propagandă, până la impactul devastator al unei simple narațiuni toxice asupra stabilității politice și economice, concluzia e clară: suntem martorii unei noi forme de conflict – purtată cu arme digitale, dar cu efecte cât se poate de reale.

Factură usturătoare pentru producătorul Jeep și Fiat: Tarifele lui Trump au costat 300 de milioane de euro

14:21

Un fost executiv Tesla dezvăluie rețeta pentru a crește o firmă de 10 ori în 30 de luni

14:03

Ce este manipularea online și cum distingem conținutul real de cel fabricat

Înțelegerea acestui fenomen nu mai este un lux teoretic, ci o necesitate practică pentru oricine interacționează cu spațiul digital. Dar înainte să învățăm cum se combat falsurile sofisticate și cum acționează fabricile narative, trebuie să definim cu precizie termenii de bază. Ce este, de fapt, dezinformarea – și cum o distingem de o simplă greșeală sau o opinie manipulatoare?

Puterea Financiară: Cum ați defini pentru publicul larg dezinformarea și fake news?

Nicolae Țibrigan: „Eu cred că dezinformarea este mai mult decât o simplă minciună sau o greșeală. Este o acțiune deliberată, concepută cu scopul de a induce în eroare, de a influența percepții și de a modela comportamentele publicului într-un mod convenabil celor care o lansează. Spre deosebire de o eroare de informare – care poate fi corectată odată ce este sesizată – dezinformarea este planificată, rafinată și distribuită strategic pentru a produce confuzie, polarizare sau neîncredere.”

Dacă în trecut puteam detecta manipularea după greșeli grosolane sau surse obscure, astăzi, inteligența artificială a șters aceste repere. Nu doar forma conținutului s-a profesionalizat, ci și mijloacele de distribuție și amplificare. Pentru a înțelege amploarea fenomenului, e necesar să coborâm în culisele tehnologice ale acestui nou război informațional.

Puterea Financiară: Cum distingem azi conținutul real de cel fabricat, când tehnologia oferă aceeași viteză și estetică pentru ambele? Care sunt cele mai eficiente tehnici de invalidare și demontare a unui fake viral?

Nicolae Țibrigan: „Astăzi, linia dintre conținutul real și cel fabricat este tot mai greu de trasat, mai ales că ambele pot avea aceeași calitate vizuală și circulă cu aceeași viteză. Un videoclip deepfake sau un articol generat cu AI poate părea perfect credibil la prima vedere. Tocmai de aceea, validarea nu mai poate fi doar o reacție umană instinctivă – are nevoie de metode combinate: tehnice, contextuale și sociale.

Cele mai eficiente tehnici pornesc de la verificarea sursei: cine publică, de când există acel site sau cont, ce alte informații a mai distribuit anterior. La nivel tehnologic, folosim astăzi extensii de browser care identifică automat elemente suspecte (imagini generate cu AI, inconsistențe în metadate, manipulări de text). Analiza OSINT rămâne un instrument de aur – pentru a verifica locații, fețe, declarații sau cronologii.

Pentru conținutul viral, cheia este reacția rapidă, într-un interval de câteva ore. O dezmințire publicată la 48 de ore după viralizare devine inutilă. Aici, un model eficient este cel aplicat de unele organizații de fact-checking din Ucraina și Cehia, care colaborează direct cu platformele sociale pentru a bloca temporar distribuirea unui conținut suspect până la verificare. De asemenea, marcarea clară a conținutului manipulat cu etichete vizibile („fals confirmat”, „conținut generat AI”) poate reduce semnificativ rata de distribuire – cu până la 60%, conform unui studiu EDMO din 2024.

În final, diferența o face publicul educat. Oricât de bune ar fi instrumentele digitale, fără o cultură a îndoielii sănătoase și a verificării, societățile rămân vulnerabile. Din propria experiență, am învățat că demontarea unui fake nu e doar o chestiune de tehnologie, ci de încredere construită în timp între cetățeni, presă și instituții.”

Nicolae Țibrigan FOTO Nicolae Țibrigan

Culisele dezinformării între inovație digitală și eficiență low-cost

Puterea Financiară: Ce tipuri de tehnologii – de la algoritmi la infrastructură digitală – susțin aceste operațiuni? Cât de „high-tech” sau „low-cost cu impact ridicat” sunt de fapt aceste sisteme?

Nicolae Țibrigan: „Aceste operațiuni de dezinformare nu depind de bugete uriașe, ci de inteligența cu care sunt orchestrate. Ele combină tehnologii „high-tech”, precum inteligența artificială generativă, voice synthesis sau microtargetarea comportamentală, cu instrumente „low-cost” extrem de eficiente: canale Telegram, site-uri fantomă create pe platforme gratuite, rețele de boturi automatizate prin scripturi simple. Campania „Pravda” din acest an, de exemplu, a funcționat cu resurse minime – sub 20.000 euro – dar a atins peste 1 milion de vizualizări săptămânale și a forțat autoritățile să suspende 15 posturi TV. Impactul nu vine din tehnologie în sine, ci din sincronizarea ei cu vulnerabilitățile societății: crize politice, alegeri, tensiuni sociale. Dezinformarea este, așadar, un joc de eficiență, nu doar de resurse.”

Tehnologia, însă, nu acționează în vid. În spatele fiecărui mesaj viral se află un interes, un centru de comandă – fie el geopolitic sau financiar. Pentru a trasa granița între haosul clickbait și strategia de stat, trebuie să învățăm să „citim” infrastructura din umbră.

Geopolitică și profit în era dezinformării care nu mai are centru clar de comandă

Campaniile de dezinformare statale și cele comerciale au tipare distincte și pot fi diferențiate clar dacă analizăm obiectivele și coerența lor. Cele coordonate de actori statali, precum Rusia, sunt strategice, consecvente și urmăresc influențarea percepțiilor pe termen lung prin narațiuni ideologice distribuite coordonat pe mai multe canale. În schimb, cele comerciale sunt dezorganizate, urmăresc profit rapid și se bazează pe conținut șocant sau conspiraționist menit să genereze trafic.

Puterea Financiară: Care sunt indicatorii și diferențele între campaniile de dezinformare orchestrate de actori statali și cele motivate comercial? Se pot identifica clar aceste surse?

Nicolae Țibrigan: „Aceste diferențe sunt destul de clare dacă știi unde să te uiți. Cele coordonate de un stat, cum este Rusia, se remarcă prin coerență strategică: folosesc aceleași narațiuni pe termen lung, bine calibrate emoțional și ideologic – de pildă, „Occidentul vrea să ne distrugă valorile”, „UE impune dictat cultural”, „NATO aduce războiul”. Aceste mesaje nu vizează doar viralele de moment, ci construiesc o atmosferă, o percepție generală în timp. În plus, ele sunt difuzate simultan pe mai multe fronturi: media „respective” din regiune, conturi de Telegram, YouTube, influenceri, troli.

În schimb, campaniile comerciale urmăresc banii, nu geopolitica. Ele țintesc clickuri, reacții rapide, engagement – și de aceea sunt adesea haotice, cu teme conspiraționiste, șocante sau pseudo-medicale. Poți detecta sursa după structura rețelei, modul de finanțare, cine câștigă de pe urma viralizării și, mai ales, dacă există un pattern recurent de atacuri în favoarea sau defavoarea unor entități politice. Iar în Moldova, în 2025, am văzut deja cum unele campanii pro-MAN folosesc tehnici tipice de clickbait comercial, în timp ce rețelele din jurul lui Ceban se aliniază perfect cu narațiunile Kremlinului.”

Ce ar putea face un stat cu resurse nelimitate

Puterea Financiară: Dacă ați putea construi un sistem național de protecție contra dezinformării economice, cu resurse nelimitate, care ar fi pilonii și protocoalele lui operaționale?

Nicolae Țibrigan: „L-aș gândi mai mult ca pe un ecosistem viu, nu ca pe o fortăreață digitală. În primul rând, aș pune la bază un centru cu AI care monitorizează în timp real toate sursele – de la social media până la Telegram și dark web – și semnalează rapid narațiunile toxice sau tentativele de manipulare a pieței.

Apoi, aș crea o echipă interinstituțională de intervenție rapidă – nu doar comunicatori, ci și oameni din intelligence, Banca Națională, guvern, cercetători, reprezentanți ai societății civile și platforme tech – care să poată bloca, demonta și comunica eficient înainte să se răspândească panica. Totul, evident, cu protocoale clare și o cooperare internațională reală.

Și, poate cel mai important, aș investi în educația economică a publicului, pentru că niciun AI nu poate înlocui discernământul uman. Eu cred că dacă vrei siguranță pe termen lung, trebuie să ai cetățeni care știu să pună întrebări, nu doar să caute răspunsuri.”

Securitatea informațională nu mai este o problemă exclusiv instituțională. Poate că statul are nevoie de protocoale, echipe și inteligență artificială, dar rețeaua de apărare reală începe cu cetățeanul obișnuit. Într-o epocă a percepției fragmentate, nu doar liderii, ci și investitorii sau simpli utilizatori pot deveni actori de apărare cognitivă.

Aggressive,Fist,Punching,Fake,News,And,Fighting,Disinformation

De la piețele financiare la rețele sociale, lupta împotriva fake news e personală

Puterea Financiară: Ce pot face investitorii și oamenii obișnuiți pentru a identifica și combate în mod activ fenomenul Fake-News?

Nicolae Țibrigan: „Foarte bună întrebare și mi-e greu să răspund doar în câteva rânduri. Dar mă gândesc că se pot încrede mai mult în propriile forțe. Primul pas este să-și cultive un minim reflex critic – să verifice sursa, să nu distribuie automat conținut „viral” și să caute confirmări în surse credibile. Dacă un titlu pare prea scandalos ca să fie adevărat, probabil că exact asta și este.

Investitorii, în special, trebuie să-și introducă analiza de risc informațional în evaluările de piață. Să urmărească semnale de manipulare narativă care pot afecta piețele – fie că e vorba de fake-uri despre bănci, energie sau instabilitate politică. Pot folosi servicii de fact-checking automatizat, OSINT, sau parteneriate cu echipe de monitorizare media.”

„La nivel de comunitate, orice persoană care denunță un fals, care nu se lasă dusă de valul conspirațiilor sau care educă pe alții în cercul său despre verificarea informației, devine – fără exagerare – parte din infrastructura de apărare cognitivă. Nu avem nevoie de toți, dar avem nevoie de suficienți oameni lucizi. Și fiecare se poate întreba, la nivel personal: ce pot face eu pentru a opri tăvălugul dezinformațional?
Fake news-ul nu mai e doar o glumă pe Facebook. E o formă de război economic de gherilă, iar cei care nu au o armată de protecție cognitivă – pierd bani, piață și influență.”

Cum poate recunoaște publicul o „fabrică de fake news” care folosește inteligența artificială

Puterea Financiară: Cum ați defini, pentru un investitor sau public larg, ce este o „fabrică de fake news”?

Nicolae Țibrigan: „De la început vreau să vă spun că nu prea folosesc termenul de „fabrică de fake news” deoarece nu știm prea multe cum funcționează ele acum, ci doar să intuim. Totuși, voi încerca să decriptez termenul, așa cum ar putea fi el înțeles de publicul larg sau un investitor, drept o structură semi-clandestină, organizată cu o logică similară unei companii de tech media, dar al cărei scop este să distorsioneze realitatea, nu să o reflecte. Nu vorbim aici despre troli izolați în subsoluri, ci despre entități cu ierarhii, finanțare stabilă și o capacitate de producție și distribuție comparabilă cu a unei redacții moderne.

Și aici putem folosi ca model celebra „fabrică de troli” din Sankt Petersburg a Internet Research Agency (IRA), preluată ulterior de armata rusă.
Pe scurt, în infrastructura tipică a unei „fabrici de fake news” ar intra: un nucleu central de coordonare (adesea în afara țării-țintă), o echipă editorială care creează și adaptează conținutul (texte, imagini, deepfake-uri, video), operatori tehnici (administratori de rețele de social media, programatori, specialiști SEO), precum și o rețea de distribuție – conturi false automatizate (botnets), site-uri clonă care imită publicații reale, grupuri pe Telegram și rețele de influenceri sau canale alternative.

Aceste structuri folosesc algoritmi de amplificare, exploatând, de exemplu, mecanismele de recomandare ale platformelor sociale sau publicitatea programatică – pentru a face mesajele virale. La nivel tehnologic, integrarea AI generativ (cum ar fi GPT-style text generators sau generatoare de deepfake) permite ca aceeași „fabrică” să publice zeci de variante ale aceluiași mesaj, personalizate în funcție de audiență: una pentru diaspora românească, alta pentru minorități, alta pentru publicul tânăr pe TikTok.
Obiectivele acestora pot fi multiple: economice (prin generarea de trafic monetizabil), dar și geopolitice (manipularea alegerilor, decredibilizarea unei guvernări pro-occidentale, fracturarea încrederii în UE și NATO). Ori, pentru un investitor, o astfel de fabrică reprezintă un risc reputațional și operațional major: poate influența opinia publică într-o direcție ostilă mediului de afaceri, poate destabiliza piețele sau poate alimenta mișcări sociale radicale cu impact economic. Desigur că nu orice și-ar asuma un astfel de risc major, asta dacă nu ești un actor statal sau proxy care are anumite obiective și resurse financiare asigurate direct de la sursă.”

Odată înțeleasă structura acestor entități semi-invizibile – de la hub-uri centrale până la rețele de distribuție automate – întrebarea nu mai este dacă suntem manipulați, ci cât de des și cu ce efecte directe.

Cum ne apărăm libertatea cognitivă când domină inteligența artificială

Puterea Financiară: Dacă adevărul nu mai este criteriul de validare, ci eficiența unui mesaj, cum ne mai putem proteja libertatea cognitivă în fața unui sistem în care ceea ce funcționează devine realitate?

Nicolae Țibrigan: „E o întrebare dureroasă, dar necesară. Într-un ecosistem informațional în care eficiența bate adevărul, protejarea libertății noastre cognitive nu mai poate fi lăsată pe seama instinctului sau a bunei-credințe. Avem nevoie de un nou tip de alfabetizare – nu doar media, ci strategică, care să ne antreneze reflexul de a pune întrebări, nu de a înghiți răspunsuri preambalate.
Libertatea cognitivă nu înseamnă să crezi orice vrei, ci să ai infrastructura interioară și colectivă pentru a distinge între ce vrei să crezi și ce este verificabil. Asta înseamnă educație, încredere în expertiză, acces la instrumente de verificare, dar și spații publice în care conversația critică este încurajată, nu ironizată.
Adevărul nu moare, dar devine o muncă de echipă. Iar dacă vrem să supraviețuim acestui „război al percepției”, trebuie să-l tratăm ca pe orice altă amenințare de securitate – cu vigilență, organizare și solidaritate. Știu, poate pentru unii sună a clișee, dar într-o lume în care o narațiune bine livrată poate prăbuși burse, destabiliza guverne sau învrăjbi comunități întregi, aceste „clișee” devin măsuri de igienă democratică. Nu mai e vorba doar de a „fi informat”, ci de a avea anticorpi cognitivi. De a ști când să pui frână, să cauți sursa, să întrebi: „Cine are de câștigat dacă eu cred asta?”
Acum adevărul nu mai vine de sus, de la un podium sau un jurnal central de știri. El se construiește în rețea – între jurnaliști, cercetători, profesori, ONG-uri, platforme tech responsabile și cetățeni activi. E un proiect colectiv de infrastructură mentală. Și, da, e mai greu decât un share pe Facebook. Dar și infinit mai important. Pentru că, în cele din urmă, riscăm oricând să ne pierdem libertatea printr-un discurs marca „securistul anilor 1980”, livrat printr-un feed bine manipulat, în care un nene grizonat și cu voce calmă, cadențată, ne vorbește frumos despre neam și țară, că am fi „buricul pământului”, și asta într-un video de numai 4-5 minute, cu subtitrare automată, plus like-uri și comentarii automatizate. Vă sună cumva cunoscut?”

Dezinformarea actuală funcționează ca un sistem adaptiv, proiectat să exploateze vulnerabilități cognitive și sociale. Nu mai e vorba de simple erori, ci de operațiuni eficiente, cu impact scalabil, care folosesc tehnologia ca multiplicator de percepție falsă.

În acest context, protecția nu înseamnă cenzură, ci infrastructură cognitivă: educație critică, instrumente de verificare și răspuns instituțional coordonat. Supraviețuirea informațională nu depinde de cât de repede reacționăm, ci de cât de bine anticipăm.

Adevărul nu mai e garantat de autoritate, ci de sistemele pe care le construim pentru a-l valida.