Granița de netrecut dintre inteligența umană și inteligența artificială. Cercetătorii dezvăluie mecanismul biologic esențial al unei minți cu adevărat strălucite

Oamenii de știință aduc în prim-plan sincronizarea neuronală cerebrală și cea neuronală inter-cerebrală mecanisme subtile prin care creierele intră în ritm, prin conexiuni de tip theta. Dincolo de memorie sau raționament logic, această formă de aliniere neuronală pare să joace un rol esențial în inteligența umană, eficiența cognitivă și capacitatea de adaptare mentală în timp real.

Ce-ar fi dacă secretul unei minți strălucite nu s-ar rezuma doar la ore lungi de studiu sau la o memorie excepțională, ci şi la un puls invizibil al creierului?

În studiul „Trait characteristics of midfrontal theta connectivity as a neurocognitive measure of cognitive control and its relation to general cognitive abilities”, realizat de Anna-Lena Schubert, Christoph Löffler, Henrike M. Jungeblut și Mareike J. Hülsemann, cercetători în cadrul Universității din Mainz și Universității din Heidelberg, Germania, se dezvăluie că inteligența umană s-ar putea ascunde în procesul de sincronizare neuronală inter-cerebrală (sau inter-brain neural synchronization). Acest proces descrie fenomenul prin care activitatea electrică a creierelor a două sau mai multe persoane ajunge să vibreze la unison, în special în contexte de interacțiune socială.

Danemarca, în prima linie a războiului digital: Cum încearcă statul nordic să se desprindă de Silicon Valley

08:09

Dublă povară fiscală în 2026: unele companii vor plăti simultan impozit pe profit, ICAS și taxa pe afiliați

21:59

Această aliniere a ritmurilor cerebrale poate fi evidenţiată prin metode neurofiziologice moderne, precum electroencefalografia (EEG), şi apare într‑o varietate de situaţii: de la simple conversaţii şi rezolvarea comună a unei sarcini, până la experienţe artistice împărtăşite, cum ar fi dansul, interpretarea muzicală sau alte activităţi creative desfăşurate împreună.

În timpul sincronizării neurale inter‑cerebrale are loc un fenomen numit „conexiunea theta”, o neuro‑sincronizare subtilă şi adaptabilă între regiunile cerebrale implicate. Aceasta funcţionează ca un ritm intern şi ar putea rescrie tot ceea ce credeam că ştim despre gândire şi performanţa cognitivă, scrie sciencealert.com.

Ce este „conexiunea theta” şi de ce contează

Gândiţi-vă la creier ca la o mare orchestră. Fiecare regiune de la zonele implicate în memorie şi logică, la cele vizuale şi motorii trebuie să „cânte” împreună şi la momentul potrivit, altfel „melodia” gândirii riscă să devină un zgomot dezarticulat, scrie

Aici intervin undele theta, oscilaţii cerebrale lente, între 4 şi 8 Hz, care apar mai ales:

• Stările de semi-somn şi tranziţia între veghe şi vis (hipnagogia) — momentul când creierul trece de la starea de alertă la relaxare profundă şi deschide poarta către inconştient şi visare.
• Somnul uşor şi fazele de visare (REM) — perioadele de refacere şi procesare a memoriei şi emoţiilor, dominate de activitate theta.
• Experienţele de relaxare profundă şi reverie — momentele când creierul „îşi recalibrează” circuitele şi accesează resurse creative şi intuitive.
• Stările de flux şi adaptare intensă — momentele de implicare totală şi prezenţă maximă, când mintea şi corpul funcţionează la unison şi „timpul pare că dispare”.

Cercetătorii numesc „conexiunea theta” capacitatea acestor unde de a sincroniza regiunile cerebrale, permiţându-le să lucreze împreună şi să reacţioneze rapid şi adaptabil.

„Oamenii cu o conectivitate theta mai puternică la nivel mediofrontal tind să fie mai buni la menținerea concentrării şi la eliminarea distragerilor fie că e vorba de a ignora telefonul în timp ce lucrează, fie de a citi o carte într-un tren zgomotos”, a explicat dr. Anna‑Lena Schubert.

Cum s-a desfăşurat studiul

Echipa de cercetători a implicat 148 de voluntari, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Aceştia au trecut mai întâi printr-o serie de teste cognitive clasice:

• Exerciţii de logică şi raţionament,
• Teste de memorie de scurtă durată,
• Sarcini de rezolvare a problemelor.

Apoi, purtând căşti EEG echipate cu senzori de înaltă precizie, participanţii au fost supuşi unei serii de probe concepute special pentru a evalua adaptabilitatea şi viteza mentală.

Testul numerelor

Voluntarii vedeau pe ecran cifre între 1 şi 9 şi trebuiau să decidă rapid:

• Dacă numărul e mai mare sau mai mic decât 5,
• Sau dacă e par sau impar.

Capcana? Regula de judecată se schimba fără preaviz, transformând exercițiul într-un veritabil „ping‑pong mental”.

Testul formelor (figuri Navon)

Se prezentau forme mari (de exemplu, un pătrat) alcătuite din forme mai mici (de exemplu, triunghiuri). Participanţii trebuiau:

• Fie să analizeze întreaga figură,
• Fie să se concentreze pe elementele mici.

Regula se modifica şi ea pe parcurs, testând trecerea rapidă între „imaginea de ansamblu” şi „detaliile fine”.

Testul perechilor (litere şi numere)

Se afişa pe ecran o literă şi un număr (de exemplu, A5), iar participanţii trebuiau:

• Fie să decidă dacă numărul e mai mare sau mai mic decât 5,
• Fie dacă litera e vocală sau consoană.

Din nou, regulile alternau şi cereau adaptare rapidă şi focus intens.

Ce au dezvăluit scanările EEG

Scanările EEG au scos la iveală un model clar: participanţii care obţinuseră scoruri mai bune la testele iniţiale de inteligenţă şi memorie prezentau şi o „theta connectivity” semnificativ mai puternică şi mai stabilă între regiunile cerebrale implicate, mai ales în momentele critice ale testelor.

Aceste rezultate confirmă că secretul unei performanţe cognitive superioare nu constă neapărat în pregătirea iniţială sau „depozitele” de cunoaştere, ci mai degrabă în capacitatea de adaptare şi reacție instantanee.

„Doar conectivitatea theta manifestată în timpul proceselor de reacție, şi nu în momentul inițial de pregătire, a fost asociată cu abilităţile cognitive”, arată studiu.

Cu alte cuvinte, a fi „deştept” înseamnă mai puţin „a şti totul dinainte” şi mai mult „a şti cum şi când să te adaptezi”.

O redefinire a inteligenţei şi a creierului uman

Aceste cercetări aduc o viziune modernă şi profundă asupra inteligenţei umane. Inteligența nu mai e văzută drept o valoare fixă, statică şi determinată de un IQ prestabilit, ci drept o capacitate fluidă şi antrenabilă de adaptare şi sincronizare între regiunile cerebrale.

Un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, realizat la MIT, în cadrul Centrului pentru Creier, Minte și Mașini, explorează modul în care oamenii folosesc instrumente improvizate pentru a rezolva probleme. Cercetătorii Kelsey Allen, Kevin Smith și Joshua Tenenbaum au creat un joc numit Virtual Tools, în care participanții aleg obiecte pentru a atinge un scop într-un mediu virtual  de exemplu, să introducă o bilă într-un container. Studiul este disponibil aici.

Pentru a reuși, jucătorii trebuie să gândească în termeni de fizică – cum să lanseze, să blocheze sau să susțină obiecte.

Autorii au propus că rezolvarea acestor sarcini se bazează pe trei procese cognitive:

• o intuiție despre acțiunile care pot schimba scena,
• capacitatea de a anticipa rezultatul acțiunilor,
• actualizarea rapidă a acestor convingeri în funcție de rezultate.

Modelul construit pe baza acestor principii, numit SSUP („Sample, Simulate, Update”), a jucat jocul la fel de eficient ca oamenii. În schimb, un model de învățare profundă folosit pentru jocuri Atari nu a reușit să generalizeze la sarcinile noi, arătând limitele abordărilor care nu încorporează raționamente fizice și structurale.