Într-un moment în care rivalitatea geopolitică se intensifică, o nouă revoluție tehnologică bazată pe inteligența artificială apare la orizont, având implicații strategice profunde.
Acum nu mai este vorba doar despre arme hipersonice, drone sau rachete cu rază lungă de acțiune, ci de un front digital, invizibil și extrem de rapid.
Fotografii: Unsplash.com
Inteligența artificială devine în ritm accelerat nu doar un instrument de sprijin, ci un factor esențial în luarea celor mai importante decizii militare, strategice și tactice, cu o eficiență fără precedent. Prețul acestei super-puteri digitale nu este unul uriaș, așa cum mulți ar fi tentați să creadă, ci mai puțin de 1.000 de dolari pentru o sesiune de procesare în cloud.
Experții în securitate spun că acesta este echivalentul militar modern al motorului cu aburi, o tehnologie care reduce costurile, comprimă timpul de reacție și schimbă regulile jocului de pe câmpul de luptă și nu doar acolo.
Cei de la Freethink.com ne pun să ne imaginăm următorul scenariu: la sediul Pentagonului, o inteligență artificială analizează sute de fluxuri de date în timp real și emite simultan două ordine. Pe de-o parte, se ordonă neutralizarea unei baterii antiaeriene lângă Taiwan, iar pe de altă parte reconfigurarea rutelor de aprovizionare pentru un convoi naval în Marea Chinei de Sud. Un general confirmă ambele ordine printr-un singur click, iar un algoritm de management logistic redistribuie resursele în rețea.
Totul se întâmplă în patru secunde, iar costul pentru această capacitate este egal cu un laptop mid-range. În acest fel, eficiența digitală a înlocuit sute de ore de planificare umană și milioane de dolari în bugete de personal.
Noile sisteme AI devin rapid adevărați „super-analiști”, care sunt capabili să ruleze simultan mii de scenarii posibile pentru orice amenințare sau operațiune. De asemenea, sunt capabili să evalueze, să recomande și să optimizeze în câteva secunde ceea ce echipe întregi de analiști militari ar analiza în multe săptămâni.
Principiul decizional OODA (n.n. – Observă, Orientează, Decide, Acționează), care nu demult era o lecție de manual NATO, este acum redus la o fracțiune de minut. Numărul de analiști de inteligență artificială pe care îi poate avea o armată, fiecare putând îndeplini aproape orice sarcină, va fi direct proporțional cu puterea sa de procesare. Cine valorifică cel mai mult capacitățile low-cost ale inteligenței artificiale va avea un avantaj decisiv.
În cadrul testelor NATO din ultimul an, sistemul Maven al Palantir a permis identificarea și atacarea unei ținte în câteva zeci de secunde. Exercițiul „Scarlet Dragon” a demonstrat, de asemenea, capacitatea forțelor americane de a lansa atacuri asistate de AI în mai puțin de 30 de secunde. În plus, platforme emergente, ca Lattice de la Anduril, vizează un timp complet de reacție de 90 de secunde, de la detecție la impact.
Cea mai radicală trăsătură a acestei revoluții este capacitatea AI-ului de a evolua singur. Programul Replicator al Pentagonului dezvoltă deja sisteme autonome – aeriene, maritime și terestre – care își antrenează singure versiunile următoare pe baza datelor colectate în misiune. Fiecare zbor, misiune și eroare devine combustibil pentru o versiune mai eficientă, mai autonomă, dar și mai periculoasă.
Dar, orice revoluție aduce și riscuri. Testele de securitate cibernetică ale DARPA au arătat cât de ușor pot fi păcălite AI-urile militare prin atacuri de tip „prompt injection”, comenzi ascunse în texte sau în imagini aparent banale. Mai mult, datele de antrenament pot fi „otrăvite”, ceea ce înseamnă că un AI poate fi programat să se comporte deviant în condiții specifice, ca un „agent adormit” digital.
Pentru a preveni acest lucru, firme ca Palantir testează registre distribuite („hash-ledgers”) care este deja în curs de testare și ar putea deveni esențial în apărarea viitoarelor rețele militare AI.