Prima pagină » Retorica despre „moartea birourilor” s-a dovedit a fi exagerată. Băncile își vor angajații înapoi la birou. Dar au o problemă: nu mai au birouri

Retorica despre „moartea birourilor” s-a dovedit a fi exagerată. Băncile își vor angajații înapoi la birou. Dar au o problemă: nu mai au birouri

Retorica despre
Fondul de Suveranitate al Chinei: declinul global al unui gigant de 1.300 miliarde de dolari / Foto: Shutterstock

HSBC, JPMorgan și alte instituții financiare majore din Europa se confruntă cu o lipsă acută de spații de lucru în marile centre financiare. Dintr-odată, băncile au estimat că au nevoie de toate aceste birouri, în ciuda strategiilor anterioare de reducere a amprentei de carbon din sectorul imobiliar, transmite Bloomberg. Această creștere bruscă a cererii contrazice prognozele de după pandemie, când mulți lideri de business mizau pe reducerea spațiilor de birouri și pe economii semnificative care ar fi venit din economisirea bugetelor pentru chirii. Politicile de revenire la birou, amenaările mai aerisite, menite să atragă angajații, și creșterea numărului de angajați au readus presiune asupra pieței de birouri.

La cinci ani după ce pandemia a declanșat o migrație masivă spre munca de la distanță, băncile europene încep să redescopere nevoia de birouri. Marile nume din sectorul financiar – printre care HSBC, JPMorgan Chase, BBVA și Deutsche Bank – cer tot mai insistent revenirea angajaților la birou. Paradoxal, nu mai au suficiente birouri pentru a-i întâmpina pe toți angajații care au lucrat, până acum, remote.

Cerere neașteptată, ofertă limitată

JPMorgan a închiriat recent mii de birouri suplimentare în Marea Britanie și Paris, în timp ce BBVA se confruntă cu un deficit de spațiu în Londra, pe fondul extinderii echipei sale de banking corporativ și de investiții. HSBC, care anunța anterior o reducere de 40% a spațiilor ocupate, estimează acum un deficit de până la 7.700 de birouri în noul sediu din City of London și este în negocieri pentru a închiria un al doilea imobil în apropiere.

„Retorica cu privire la ‘moartea biroului’ s-a dovedit a fi exagerată, mai ales în Londra”, afirmă Kevin Darvishi, director de închirieri la dezvoltatorul imobiliar Stanhope.

Londra, epicentrul revenirii la birou

Nicăieri în Europa nu este această schimbare mai evidentă decât în capitala Marii Britanii. După ce criza financiară globală, Brexitul și pandemia au redus cererea de birouri. Acum, băncile caută din nou spații generoase, în special pentru diviziile de investment banking, unde prezența fizică rămâne o cerință standard.

Potrivit datelor CBRE, suprafața ocupată de bănci în City și Docklands a scăzut de la 2,03 milioane de metri pătrați în 2011 la 1,5 metri pătrați în 2019. Tendința s-a inversat însă recent: băncile și firmele financiare au înregistrat cea mai mare creștere a suprafețelor închiriate în Londra în 2023, iar în 2024 două dintre cei mai mari opt chiriași care caută birouri noi sunt bănci, potrivit Savills.

HSBC, care și-a asumat anterior un plan de reducere a suprafeței ocupate, a ales în 2023 un nou sediu central global semnificativ mai mic în City of London. Însă conducerea se teme acum că nu va fi suficient. Banca este în negocieri pentru spațiu suplimentar în clădirea 40 Bank Street din Canary Wharf.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Tendințe mixte în Europa continentală

În afara Londrei, revenirea la birou este mai lentă. Băncile europene au adoptat în ultimii ani politici mai flexibile pentru a atrage și păstra angajații – de exemplu, Commerzbank și ING folosesc cu 30% mai puțin spațiu față de nivelurile pre-pandemice. Totuși, presiunile cresc și aici: Deutsche Bank a redus numărul zilelor de lucru de acasă și a început din nou să investească în spații, după ce anterior a închis zeci de locații.

BNP Paribas a redus suprafața ocupată cu 120.000 de metri pătrați din 2023, iar Commerzbank plănuiește să-și înjumătățească spațiul din Frankfurt până în 2030. La banca franceză BPCE, 90% dintre angajați pot lucra de acasă până la 10 zile pe lună.

Însă, chiar și băncile mai permisive implementează acum instrumente de monitorizare și reguli stricte de prezență pentru a încuraja colaborarea și mentoratul. Deutsche Bank, de exemplu, nu mai permite lucrul de acasă în zilele de luni și vineri, în aceeași săptămână.

Wall Street își extinde prezența europeană

Expansiunea americană în Europa contribuie și ea la creșterea cererii. JPMorgan și-a mărit spațiile din Paris și Londra, iar Bank of America a extins birourile din Zurich după ce și-a dublat echipa din Elveția. În Londra, JPMorgan ocupă o parte din fosta clădire Credit Suisse din Canary Wharf și are opțiunea de a se extinde și mai mult.

Chiar și Morgan Stanley, care estima în 2020 o reducere semnificativă a prezenței sale fizice, a decis recent să rămână în actualul sediu londonez, după ce a explorat mai mulți ani opțiuni alternative.

Mai mult spațiu per angajat

Un alt paradox: deși băncile vor să reducă spațiul, noile cerințe privind condițiile decente de muncă – cum ar fi zonele de relaxare, cantinele sau spațiile colaborative – cresc din nou suprafața necesară per angajat.

„Combinația dintre revenirea la birou și noile standarde de confort duce la nevoia de mai mult spațiu per persoană față de perioada pre-Covid”, explică Ben Cullen, șeful diviziei birouri din Marea Britanie la Cushman & Wakefield.

Un exemplu emblematic: CEO-ul BlackRock, Larry Fink, a declarat într-un interviu că nu găsește spațiu adecvat pentru noile achiziții ale companiei în Londra. Răspunsul a venit rapid de la dezvoltatorii Winchester House, fosta clădire Deutsche Bank: un banner uriaș afișat vizavi de sediul BlackRock îl invita pe Fink cu un mesaj prietenos – „Hey Larry, probleme cu găsirea spațiilor de birouri. Suntem chiar aici, în fața ta! De ce nu ne suni?”

Alte articole importante
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
România a împrumutat 4,5 miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de obligațiuni
Ministerul Finanțelor a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, printr-o operațiune care a inclus trei emisiuni de euro obligațiuni, cu scadențe la 4, 8 și 12 ani. Costurile finale de finanțare au fost cuprinse între 5% și 7%, iar subscrierile investitorilor au ajuns la 7,7 miliarde de euro, potrivit datelor Bloomberg. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie. Energia a înregistrat cea mai mare scumpire, de aproape 25%
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a fost determinată în special de scumpirile din industria energetică, unde prețurile au urcat cu aproape 25% într-un an. Pe piața internă, creșterea anuală a […]
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Analize
Topul scăderilor de pe Wall Street și din piața Crypto. Octombrie roșu: cum au pierdut giganții tech sute de miliarde de dolari
Luna octombrie s-a încheiat sub semnul unui decont masiv pe piețele financiare internaționale. Pe bursa americană, investitorii au cerut socoteală giganților din tehnologie pentru miliardele alocate infrastructurii de inteligență artificială, ștergând mii de miliarde de dolari din capitalizarea sectorului tech și a semiconductorilor. Piața activelor digitale a resimțit la rândul ei presiunea: menținerea dobânzilor la […]
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Analize
Pariul investițiilor în AI: Google, prăbușire istorică pe bursă de peste jumătate de trilion de dolari. De ce a avut gigantul tech cea mai „neagră” lună din ultimii 22 de ani
Gigantul tehnologic Alphabet, compania-mamă a Google, a înregistrat în octombrie cea mai slabă evoluție bursieră de la listarea sa din 2004. O furtună perfectă generată de ratarea estimărilor de profit și de explozia cheltuielilor în inteligența artificială a șters peste o jumătate de trilion de dolari din valoarea de piață a grupului în doar 48 […]
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Companii
Grupul energetic grec PPC cumpără Flanco pentru 35 de milioane de euro. Retailerul român va deveni o platformă pentru vânzarea soluțiilor energetice
Grupul energetic grec PPC intră pe piața românească de retail electro-IT prin achiziția a 100% din acțiunile Flanco Retail, într-o tranzacție care evaluează compania la 35 de milioane de euro. Cumpărătorul este Kotsovolos, subsidiară deținută integral de PPC, care va prelua de la Iulian Stanciu și Dragoș Sîrbu întreaga rețea a retailerului român, formată din […]
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în cel mult cinci ani. Fabricile existente ar putea fi reconvertite
România ar putea construi în maximum cinci ani capacități de producție în domeniul dronelor și al războiului electronic, prin investiții în tehnologii moderne, parteneriate internaționale și reconversia unor platforme industriale existente, consideră Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al Alro. Acesta susține că reindustrializarea țării nu ar trebui să reproducă modelul bazat […]